
.

.

Începem noul an 2010, plini de speranţă că va fi cel puţin la fel de bun precum 2009. Mulţumim tuturor celor care citesc blogul mauVErt, designerilor şi PR-ilor care ne-au invitat la show-urile lor, prietenilor şi celor cu care am colaborat în 2009.
Calendarul Campari aduce mereu o poveste nouă, iar Milano a devenit o tradiţie. Fotografiile pentru acest an au fost realizate de Simone Nervi, iar femeia Campari a fost interpretata de seducătoarea Olga Kurylenko, ucraineanca cu ochii verzi din Quantum of Solace. La cea de-a unsprezecea ediţie, calendarul Campari ne prezintă locuri captivante şi momente inedite. Povestea este modernă, fascinantă şi sofisticată.
Povestea Campari 2010 a început în tramvaiul istoric 609. Olga a plecat la drum, iar noi o urmăm. Puţin câte puţin Milano ni se dezvăluie, iar împreună cu Campari creează cadrul pentru fiecare fotografie.
Olga a fost o alegere naturală, fiind una dintre cele mai proaspete apariţii din 2009. Având mult farmec, graţie, eleganţă şi senzualitate ea a fost considerată încarnarea perfectă a brandului Campari.
“A fost o experienţă cu adevărat unică. Am fost încântată şi intrigată de propunerea lor: de a reda femeia Campari şi a interpreta esenţa Red Passion. Pentru mine, Red Passion este un stil de viata plin de vitalitate şi de încredere, înseamnă să simţi şi să exprimi emoţii. Am o mare pasiune pentru viaţă şi pentru munca pe care o fac, îmi place să fiu activă în mod constant. Din acest motiv simt un sentiment de afinitate cu Campari care – ca şi mine – este dinamic, pasionat şi cosmopolit”, spune Olga Kurylenko.
Chiar şi atât de photoshopată, Olga este superbă. Ţinutele sunt foarte bine puse în valoare şi sunt sigur că orice bărbat şi-ar dori să savureze un pahar de Campari cu ea… sau măcar cu gandul la ea.
frumoasa olga, imi place foarte mult . totusi nu inteleg de ce campari exagereaza atat de mult cu photoshoparea . am vazut in fiecare an poze date ca exemplu de asa nu
precum poza asta .
Mai multe aici
Absoult superb!