

.

Madonna se luptă cu timpul şi, cu fiecare nou videoclip pe care-l lansează, se încăpăţânează să pară o fetişcană sexy şi energică, în timp ce alte venerabile doamne de 53 de ani cresc nepoţi sau îşi aşteaptă liniştite pensionarea.
După colaborarea cu Nicky Minaj şi un videoclip infantil al piesei Give me all your luvin’ , Madonna readuce în atenţie sexualitatea şi erotismul – teme care au consacrat-o în perioada Vogue, Erotica sau Justify my love. Noul videoclip alb-negru al piesei Girl gone wild este realizat de fotografii Mert Alas & Marcus Piggott şi a fost restricţionat de Youtube pentru scenele de nuditate şi secvenţe pe care canalul video le consideră vulgare.
În noul videoclip Madonna este singurul personaj feminin; restul protagoniştilor sunt bărbaţi: modele internaţionale celebre sau dansatori gay care poartă tocuri. Sean O’Pry, Jon Kortajarena, Rob Evans, Brad Alphonso şi Simon Nessman, catalogaţi drept cei mai atrăgători manechini ai momentului, apar în scene lascive, se sărută, îşi mângâie organele genitale şi se lasă dominaţi de diva blondă.
Momentele de dans ale Madonnei sunt extrem de bine realizate şi puse în evidenţă. Imaginile alb-negru susţin senzualitatea mişcărilor şi dau un plus de dramatism ideii, iar produsul final este excelent.
Apetitul Madonnei pentru sport, îmbinat cu tendinţele sezonului în curs, i-au făcut de stiliştii divei să-i construiască o imagine Sport Couture din creaţii semnate Michael Schmidt şi Givenchy. În ceea ce priveşte accesoriile, ei au ales pantofi de la Christian Louboutin, Alexander Wang şi Zoraide şi cercei în formă de cruce Alexis Bittar.
Fotogtrafii Mert & Marcus, care colaborează cu publicaţii de modă precum Dazed & Confused, Numero, W, Arena Homme Plus sau Vogue se ocupă de toată campania vizuală a noului album al Madonnei, MDNA.
Ce părere aveţi despre imaginea Madonnei la 53 de ani?


