

.

Lunile februarie și martie sunt unele dintre cele mai încărate de afecțiune luni ale anului, cu un număr considerabil de sărbători și celebrări ale iubirii, primăverii și, ei bine, femeii – asupra căreia se resfrâng invariabil cele mai frumoase flori și declarații. La capitolul cadouri, știm că bărbații din jurul nostru trec prin adevărate aventuri pentru a le găsi pe cele ideale pentru toate aceste ocazii care necesită o atenție sporită la detalii.
Pentru cei care vor să le dăruiască celor dragi ceva deopotrivă senzual și practic, parfumeria Madison și brand-ul de pret-a-porter erotic Murmur au pregătit o colaborare foarte tentantă. Șase parfumuri de la brand-uri diferite au fost selecționate drept sugestii de cadou, iar designerul Andreea Bădală (Murmur) a imaginat câte o mască de piele pentru fiecare dintre ele.

În spatele acestei colaborări stau mai multe idei: în primul rând, faptul că obturarea unuia dintre simțuri le sporește pe celelalte. Apoi, faptul că simțul olfactiv ne influențează foarte tare, fiind unul dintre cele mai importante criterii (de multe ori inconștiente) ale atracției sau respingerii dintre indivizi și, nu în ultimul rând, efectul afrodisiac pe care poate să îl aibă parfumul potrivit pe pielea potrivită – de unde și legătura cu filosofia brand-ului Murmur.

Primul parfum din selecția de primăvară Madison x Murmur este „Petite Cherie” de la Annick Goutal, o aromă ultra-feminină care învăluie simțurile cu un miros gurmand de pară coaptă și suculentă altături de alte note precum piersică, trandafir, dar și iarbă proaspăt cosită.

Parfumul a fost inspirat de Camille Goutal, fiica celebrei pianiste pasionată de parfumuri Annick Goutal, și de mirosul pur și sublim pe care îl simțea mama acesteia când o lua în brațe. Flaconul a fost creat cu o atenție deosebită pentru detalii, astfel încât să reflecte eleganța franțuzească, grația, feminitatea și noblețea, care au fost principalele trăsături ale lui Annick Goutal, creatoarea acestui parfum.
Masca Murmur este realizată din piele de culoarea milkshake-ului de mentă, o nuanță apropiată de cea a parfumului „Petite Cherie” și de eticheta sa. Cele două funde sunt un indiciu al feminității acestei arome, fără a o categorisi însă drept copilărească, parfumul fiind adorat de femei de toate vârstele.

Parfumul „Pulp” al brand-ului suedez Byredo este un festin al fructelor, fără a fi însă unul dintre parfumurile ușoare, văratice, pe care ni le-am putea imagina. Notele puternice de smochină, coacăze negre, mere roșii și floare de piersică sunt interpretate într-o manieră seducătoare, dezvăluindu-se treptat pe piele. Fiind un parfum gurmand, „Pulp” invită la concupiscență și răvășește instinctele celui care îl adumelcă. Andreea ne-a povestit despre masca de culoarea smochinelor pe care a creat-o pentru acest parfum că are o tăietură foarte feminină și jucăușă, dar și un spațiu care să permită o minimă mijire ochilor, la fel ca atunci când nu ai voie să deschizi ochii, dar privești pe furiș printre gene.

„Narcotic Venus” este semnat de parfumierul italian Alessandro Gualtieri, cunoscut și drept Nasomatto. Este parfumul femeii fatale, cea care poate să cucerească orice bărbat atunci când își propune. Notele pregnante de tuberoză alimentează această legendă, tuberoza fiind esența pe care o foloseau și curtezanele în jocurile seducției. „Narcotic Venus” este un extract de parfum care conține și note iasomie, piper roz și piper negru, dar și ambră, care, fiind o secreție animală, produce un efect afrodisiac.

Pe masca aferentă, Andreea Bădală a desenat o pereche de ochi de felină, cu gene lungi și somptuase, care sugerează că o femeie sigură pe ea își concentrează simțurile încât să descopere ce se află în fața ei, chiar dacă privirea este acoperită.

Brand-ul By Kilian aparține parfumierului francez Kilian Hennessy, descendent al fondatorilor brand-ului de băuturi alcoolice Moet Hennessy Cognac. Kilian, care a fost interesat încă din copilărie de procesul de distilare și de felul în care aromele se contopesc cu alcoolul, dar și de mireasma pe care acestea o degajă în jurul lor atunci când se evaporă, a folosit toate aceste informații ca bază pentru noul domeniu pe care a decis să îl exploateze: cel al parfumeriei.

Toate parfumurile By Kilian sunt organizate pe colecții, iar ”Liaisons Dangereuses – Typical Me” face parte din colecția L’Oeuvre Noire, centrată pe teme precum iubirea, seducția, pasiunea și tentațiile carnale, care l-au fascinat dintotdeauna pe romanticul Kilian. Notele de cocos, prune, scorțișoară, lemn de cedru, lemn de santal indian și mosc alb sunt desăvârșite de o notă puternică și îmbietoare de trandafir de Damasc, care a fost și sursa de inspirație a Andreei Bădală pentru masca-fetiș din piele neagră.

Parfumierul Frédéric Malle, al cărui destin este puternic legat încă din copilărie de cea de-a opta artă, așa cum numește Octavian Coifan parfumeria, este fondatorul Editions de Parfums. În acest brand, rolul său este de „editor de parfumuri”, adică de-a lungul anilor a invitat parfumieri celebri și deosebit de talentați, să creeze parfumurile pe care le-au visat dintotdeauna, dar pe care nu au putut să le materializeze din cauza restricțiilor comerciale ale brand-urilor cu care colaboraseră înainte.
„Dans Tes Bras” este opera lui Maurice Roucel pentru Editions des Parfums și evocă momentul intim al îmbrățișării, al atingerii a două trupuri goale și redă mirosul sărat și distinct al pielii calde, trecută de fiori. Având această imagine în minte, Andreea Bădală a ales pentru mască o piele roz, destul de groasă și cu o textură foarte accentuată atât la la atingere cât și optic, pentru a traduce sentimentul atingerii pielii curate.

Ultimul parfum din seria propusă de Madison și Murmur este „Truly”, de la Maria Lux Perfumes, brand care aparține lui Lilian Driesden, soția parfumierului italian Alessandro Gualtieri, fondatorul Nasomatto. „Truly” face parte din seria de parfumuri „Truly – Madly – Deeply” și face trimitere către prima iubire: pură, feciorelnică, dezinteresată. Notele predominante sunt cele de flori albe: bujor, narcisă, iasomie și liliac, care duc cu gândul la dragostea inocentă.
Pentru acest parfum, Murmur a propus o mască din dantelă albă, care să completeze acest univers pristin dezvăluit de „Truly”.
Am fost atât în showroom-ul Murmur, cât și la Madison, și am testat toate parfumurile din această selecție, iar preferatele noastre au fost senzualele „Narcotic Venus” de la Nasomatto și „Liaisons Dangereuses – Typical Me” de la Kilian, cărora le-am găsit și accesoriile de corp Murmur corespunzătoare, alături de măștile create de Andreea Bădală.



*Parfumurile se vând împreună cu măștile Murmur şi sunt disponibile la parfumeria Madison, Calea Dorobanților nr. 152. Clientele care vin în showroom-ul Murmur în decursul lunii martie cu masca primită cadou la unul dintre cele șase parfumuri, primesc în schimbul ei un voucher de reducere 25% la orice comandă în atelierul de pe Strada Icoanei, nr. 75
Andreea Bădală vorbeşte despre hainele pe care le creează cu aceeaşi voluptate cu care vorbeşte despre un vin bun sau despre un fel de mâncare gătită la rang de artă. Lucrează intens şi riguros pentru MURMUR, brand-ul pe care îl creşte cu atât de multă plăcere încât decizia de a renunţa la postul de assistant studio manager la Alexander McQueen, în detrimentul propriei afaceri, pare perfect justificată.
Întâlnirea cu Andreea Bădală a fost o invitaţie în povestea ei misterioasă şi seducătoare. Cu aerul că trăieşte în America anilor ’40-’50, Andreea ne-a poftit în showroom, unde am găsit toate piesele din colecţia The Good Wife aşezate aproape matematic pe mese de călcat lângă globuri mari de lumină, dar şi pe stendere iluminate cu lămpi industriale. Decorul simplu şi funcţional în care sunt plasate piesele MURMUR, veritabile instigatoare de gânduri neortodoxe, redă exact sentimentul pe care îl inspiră Andreea ca personaj.

În ziua în care ne-am întâlnit, buclele de divă burlescă îi cădeau perfect pe umăr şi acopereau o parte din găurile tricoului coroziv de culoarea milkshake-ului de mentă. Purta pantaloni plume cu buzunare, imprimaţi cu buline şi o pereche de pantofi vintage decoraţi cu pene. Nimic din înfăţişarea Andreei nu e indiscret sau exagerat, însă ceva din privirea de jad lasă să se întrevadă o senzualitate înnăscută, cea pe care a imprimat-o liniei de lenjerie şi prêt-à-porter cu care a făcut furori atât aici, cât şi în străinătate.
După ce ne-am făcut comozi în salonul de primire, am lăsat-o pe Andreea să ne povestească despre paşii pe care i-a urmat în carieră. Cu o voce calmă şi cu un discurs foarte coerent, ea ne-a istorisit parcursul pe care l-a avut din facultate până în prezent. Pentru că studiile de la Universitatea de Artă şi Design din Bucureşti nu au fost suficiente, Andreea s-a concentrat foarte mult pe profesionalizare înainte de a face marele pas către un brand propriu. Aşadar, a făcut stagii de pregătire la Venera Arapu şi Maria Lucia Hohan în ţară, şi la Richard Nicoll, Tata-Naka, Emilio de la Morena şi Alexander McQueen Menswear în afară.
Stagiul la Alexander McQueen
Ştiam despre acest internship la McQueen şi eram foarte nerăbdători să aflăm cum a fost să îl cunoască şi să lucreze cu unul dintre cei mai influenţi designeri ai erei noastre. Andreea îşi aminteşte cu drag despre experienţa unică pe care a trăit-o în cele patru luni de stagiu şi vorbeşte cu modestie despre întâlnirea cu geniul Lee McQueen: „era un tip foarte moody; vorbea foarte puţin, dar cei care lucrau cu el înţelegeau exact ceea ce voia el să exprime”. Nu a ajuns acolo întâmplător, ci a fost unul dintre cele mai înalte target-uri pe care şi le-a setat în materie de studii.
Ştia că după ce a petrecut suficient de mult timp în atelierele de creaţie pentru femei, avea nevoie de experienţă şi în divizia de menswear, pentru a se concentra pe disciplina detaliilor subtile şi riguroase. Acolo a învăţat cea mai importantă lecţie despre ce înseamnă concept şi tehnică impecabilă, în timp ce a lucrat la colecţia toamnă-iarnă 2010/2011 a brand-ului. În sediul McQueen din Londra, în care există o mică industrie foarte bine pusă la punct, nişa Andreei a fost pe tipar creativ. A făcut şi a refăcut sute de tipare şi a lucrat mult pe mulaje, pentru ca, în final, una dintre jachetele propuse de ea să fie prelucrată la Milano şi introdusă în prezentare. Perfecţionismul şi perseverenţa ei au făcut să fie unul dintre cei patru stagiari care au plecat împreună cu echipa McQueen de la Londra la Milano, pentru prezentarea colecţiei din timpul Săptămânii Modei pentru bărbaţi. Atunci s-a ivit şi oportunitatea de a se angaja în companie, când s-a eliberat un post de assistant studio manager, iar cei vizaţi pentru ocuparea lor erau cei mai buni stagiari, printre care şi Andreea.
A fost cea mai grea decizie pe care a luat-o vreodată, însă a hotărât că a stat suficient de mult încât să vadă care e mecanismul din spatele unui brand atât de puternic şi că după această experienţă, este pregătită să se întoarcă în România, unde să îşi deschidă propriul atelier.
Cum s-a născut Murmur?
În timpul şederii în Londra, începuse să îşi contureze în minte ideea despre ce vrea să facă. Oraşul a fost cel propice pentru a observa că acolo, lumea nu ezită să îşi exprime sexualitatea prin vestimentaţie, iar acesta nu trebuie să fie neaparat un aspect vulgar. Ba mai mult, a avut ocazia să se documenteze despre brand-uri de lenjerie cu un impact major pe piaţa de lux, ca Agent Provocateur sau Bordelle şi a descoperit magazine specializate pe ideea de lux erotic, precum preferatul ei, Coco de Mer.
Cu toate acestea, scopul Andreei nu a fost să creeze doar lenjerie intimă, în sensul tradiţional al cuvântului. A vrut ca prin piesele pe care le imaginează, să se întoarcă la valoarea estetică iniţială a femeii, aceea de tezaur sublim. Mai mult, a avut flerul să realizeze că pe piaţa de la noi, erotismul nu este exprimat la nivel de artă, ci doar în cel mai vulgar mod cu putinţă, şi că acesta ar fi segmentul ideal pe care ea să îl exploateze.
Aşa s-a născut MURMUR, numele care să exprime senzualitatea fără să o strige. În prima colecţie, Traces, Andreea le-a pus cămăşilor şi salopetelor nişte fermoare speciale care, bruscate, se desfăceau dintr-o singură mişcare. În cadrul aceleiaşi colecţii a dezvăluit rochiile şi tricourile corozive, realizate din tricot gravat. Filosofia lor este că în timp, se dezbracă singure pe tine, găurile accentuându-se după fiecare spălare. Ideea acestor tricouri a venit în urma unor experimente în atelier şi a devenit, între timp, un proces atât de complex, încât Andreea şi echipa ei au ajuns să prepare singuri culorile dorite pentru fiecare model în parte şi doar după aceea să trimită materialele în ateliere specializate unde să fie vopsite.
A urmat colecţia Magnetise, pentru toamnă-iarnă 2011-2012, în care a exploatat antiteza transparent-opac şi grafismul corsetelor şi al hamurilor ca elemente centrale ale rochiilor. În colecţia primăvară-vară 2012 intitulată sugestiv The Good Wife, Andreea Bădală şi-a imaginat femeia perfectă, casnica anilor ’50, care e atât administratorul ideal al căminului, cât şi femeia fatală care să ştie cum să menţină o relaţie amoroasă de durată. Şi de data aceasta, hainele au mecanisme ingenioase pentru dezbrăcare rapidă, detalii cu transparenţe sau decupaje care să dezvăluie suficient de multă piele încât să incite, dar suficient de puţină încât să nu cadă în vulgaritate.
Această linie fină de demarcaţie dintre lenjerie intimă şi prêt-à-porter i-a sedus şi pe buyerii străini, care au fost mai mult decât încântaţi de direcţia brand-ului MURMUR, atunci când l-au descoperit la Târgul de Prêt-à-Porter de la Paris. Andreea ne-a povestit că în fiecare zi primeşte solicitări de la clienţi din străinătate. În prezent, piesele sunt de vânzare în boutique-uri on-line din Londra şi Paris, cel mai celebru fiind Mise en Cage. În plus, colecţiile MURMUR sunt promovate pe nenumărate blog-uri şi site-uri internaţionale. În România, puteţi achiziţiona linia Murmur prin comandă directă la showroom-ul deschis publicului sau on-line pe Molecule-F.
Pentru viitor, echipa din spatele brand-ului şi-a propus să dezvolte linia MURMUR Take Away, care va fi o extensie la preţuri accesibile a brand-ului, astfel încât oricine e pasionat de design-ul MURMUR să îşi poată achiziţiona o piesă.