Tag Archives: Constanta

Dana Tănase

Dana  era foarte fericită că tocmai îşi cumpărase un album cu pictura impresionistă alaltăieri când ne-am văzut. Eu eram foarte fericită că ne-am întâlnit aşa, din pură întâmplare.

Am urmărit-o în secret printre rafturile de la Cărtureşti pentru că purta o rochie verde extraordinar de frumoasă, care în constrast cu părul ei roşcat arăta incredibil. Apoi mi-am dat seama cine e :) . La joie! Le bonheur! Chiar nu ne mai văzuserăm de mult. Mi-am amintit cât de mult îmi plac stilul vestimentar, discursul calm şi zâmbetul ei perfect. Mi-a părut rău că nu am reuşit să stăm mai mult -fiecare se grăbea în altă direcţie-, căci Dana e genul de persoană pe care aş lăsa-o să-mi istorisească la nesfârşit cum se vede moda prin ochii ei. E una dintre puţinele persoane cu picioarele pe pământ, care nu suferă de vedetism şi care, orice ar fi, parcă îţi luminează ziua. Poate şi datorită vocii (sau mai degrabă tonalităţii vocii) total aparte, care vine în completarea allurei sale.

Am scris acum vreun an articolul de mai jos despre ea, după ce am petrecut ore bune la discuţii în atelierul ei din Braşov, dar nu-mi mai pot aminti exact dacă a mai şi fost publicat vreodată în PUSH magazine. Cred că l-am ţinut pentru mine prea mult timp, mai ales că e ilustrat cu nişte fotografii atât de frumoase (în care, desigur, poartă creaţii proprii).

Am omis în articol câteva lucruri esenţiale [nu ştiu ce a fost cu mine când l-am scris; cred că eram în deadline şi l-am scris sub presiune pentru că e cam ispid, incolor, inodor (ştiu)(scuze, draga mea)], cum ar fi:

La nuntă, Dana şi-a făcut apariţia pe Vespa-ul ei bleu (da, da, în rochie de mireasă). Fără casca roz pudrat pentru că şi-ar fi stricat coiffura, dar e bine de ştiut că o are :) .

Fotografia de mai jos e prinsă pe chevaletul din atelierul ei

Rochiile pe care le pictează manual îi sunt cele mai dragi şi mi-a povestit că e foarte enuziasmată că au avut mare priză la publicul din Constanţa*.

Mi-a vorbit foarte frumos despre colegii ei de la Euforia TV, Mircea Bărbulescu (Shopping-ul, pasiunea mea) şi Alexandru Bar (Euforia FB). Cred că scoşi din contextul emisiunilor cu tineri dezorientaţi care vor să-şi expună cu orice preţ ţinutele în faţa unei întregi naţiuni, ei chiar sunt o gaşcă simpatică. Şi da, se distrează foarte tare la filmări :)

* deşi nu mai are atelierul în Constanţa, creaţiile ei se găsesc în magazinul NewElle din Bulevardul Mamaia, nr 61. În Braşov, o găsiţi pe Dana în atelierul ei din Strada de Mijloc, nr 107.

** à propos de Constanţa, şi Iris Şerban şi Florin Dobre vin tot din oraşul de la Pontul Euxin. Era să uit de Roxana Voloşeniuc. Se pare că nu doar Zărneştiul este oraş al talentelor emergente :)

ioana – mauVErt
foto: mauVErt
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 449 other followers

%d bloggers like this: