

.

Ultima lună a anului este întotdeauna cea mai aglomerată: cu toţii vrem să ducem proiectele începute la bun sfârşit, să ne ocupăm de wishlist-urile celor dragi şi să arătăm extraordinar de Sărbători. Aşadar, am fost foarte încântaţi atunci când am primit propunerea de ne a răsfăţa cititorii timp de o lună întreagă.

Da, aţi citit, bine: voi, cei care aţi fost alături de noi zi de zi şi care ne-aţi oferit feedback, critici constructive şi încurajări, sunteţi cei care merită toată recunoştinţa noastră. Pe lângă toate gândurile pozitive pe care vi le trimitem, în luna decembrie am pregătit, împreună cu partenerii noştri, o mulţime de cadouri speciale pentru voi. Mai precis, vă vom oferi pe rând, toate condiţiile pentru a avea un look perfect înainte de trecerea în noul an.

Prima pe lista celor care vă vor ajuta să arătaţi nemaipomenit de Sărbători este Dana Tănase, despre al cărei nou showroom v-am povestit de curând. Danei îi sunt foarte dragi balerinele, iar acest lucru se poate observa foarte uşor din creaţiile sale. Balerinele depun eforturi enorme în numele graţiei şi al frumuseţii, tocmai de aceea Dana încearcă să le surprindă trăirile prin picturi realizate manual pe tricouri.
Aşadar, tricoul pictat, cu peplum, din imagine este unul dintre darurile noastre pentru voi, de Sărbători.
Concursul se va încheia duminică, 09 decembrie 2012, la ora 12.00. Câştigătorii vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi [random.org]. Premiul va fi trimis prin curier.
Dragele noastre, ne bucurăm că v-aţi înscris într-un număr atât de mare la concursul nostru. Din cele 44 de comentarii înscrise, random.org a decis ca tricoul pictat de Dana Tănase să meargă la cea care s-a înscris a 8-a în concurs [Mirela Duţă].

Vă mulţumim că urmăriţi MAUVERT şi nu uitaţi că avem deja un premiu nou pentru voi. Regulamentul îl ştiţi deja, iar concursul îl găsiţi aici.
LOVE ♥ ,
MAUVERT team
Zilele trecute am fost alături de Dana Tănase la deschiderea noului său showroom din Bucureşti. Astă-vară, când am primit un telefon de la ea ca să ne ceară părerea despre ideea de a se extinde din Braşov, am încurajat-o şi i-am dat câteva sugestii. Ne-am bucurat foarte tare când ne-a povestit că sfaturile de atunci au fost utile şi că am avut și noi o minimă contribuție la mutarea ei în București. Așadar, de acum puteți vedea, proba şi comanda creațiile ultra-feminine semnate Dana Tănase printr-o simplă programare la showroom-ul de pe strada Axinte Uricariul nr. 8 (zona Floreasca-Dorobanți) din București.
Spațiul este decorat în stilul unei sufragerii, din care nu lipsesc tablourile pictate chiar de ea, florile proaspete și zona de servit cafeaua. Dana vă așteaptă cu rochii de poveste din toate colecțiile pe care le-a conceput până acum, dar și cu posibilitatea de a realiza rochii sur mesure, în funcție de preferințe.
Dana este o femeie extrem de atrăgătoare, care emană feminitate prin fiecare por, chiar și atunci când poartă jeanșii soțului și o pereche de bocanci. Fascinția ei pentru corpul femeii, pe care îl consideră o operă de artă, și dragostea din copilărie pentru balet se traduc prin creații vestimentare care celebrează feminitatea și care complimentează silueta celor care le poartă. Cea mai recentă colecție a Danei este concentrată în jurul elementelor ei preferate: crochiuri de balerine pictate manual pe rochii, inserții de pene pe corsete sau pe fuste și contururi realizate din paiete sau piele, în contrast cu materiale diafane precum tulul sau mătasea.
Când i-am propus Veronicăi Zaharia, designerul brand-ului Parlor, să realizăm un material Vederi din showroom în atelierul ei, am primit în cel mai scurt timp mesajul: „Sunt foarte bucuroasă de vizită. Vă aştept cu piese noi, din colecţia primăvară-vară 2013, şi cu cele mai bune prăjituri”.
PARLOR – camera de oaspeţi
Am ajuns în faţa casei de pe strada Silvestru într-o zi superbă de toamnă. Ştiam că vom fi cuceriţi de Vera şi de showroom încă de când am intrat în curtea foarte frumos amenajată, în care drumul spre atelier este indicat cu săgeţi plasate din loc în loc. Intrarea în casă se face pe un hol alb unde pe un perete străjuieşte numele brandului, Parlor, înconjurat de o lumină alb-albăstruie care dă senzaţia de laborator. Numele provine din limba engleză şi desemnează o încăpere de socializare şi relaxare pentru invitaţi.
Atelierul este amplasat într-un apartament – proprietate personală – care se întinde pe parterul, etajul şi mansarda unei vile – un fel de răsplată cu loc suficient pentru cei aproape doi ani în care atelierul Veronicăi a coincis cu apartamentul de 40 mp în care locuia. Îţi poţi da seama foarte repede că spaţiul actual se ridică la aşteptările numelui din amenajarea interioară, care este foarte prietenoasă, deloc sterilă, în perfectă concordanţă cu rochiile vaporoase pe care le creează Vera.
Decoraţiunile sunt un mix & match reuşit între obiecte vechi şi noi, care descriu atât femeia modernă căreia îi sunt adresate creaţiile Parlor, cât şi apetenţa Veronicăi pentru istorie şi poveşti de demult. În prima încăpere, rochiile parcă pregătite pentru o petrecere sunt aliniate pe un stender, lângă busturile de diferite înălţimi şi forme.
Bicicleta Brompton e „parcată” în faţa unei oglinzi, în care se reflectă unul dintre cele mai dragi obiecte de mobilier ale Veronicăi: un dulap metalic cu multe sertare mici, pe care l-a obţinut cu greu dintr-o tipografie care urma să fie demolată.
Rumoarea se petrece, însă, la etaj. Acolo se află atelierul propriu-zis, într-o încăpere în care Vera lucrează cu angajatele pentru a pune la punct ultimele detalii ale unei bluze negre cu aplicaţii pe toată partea din faţă.
Vizavi este biroul, pe a cărui uşă scrie Zebras Only, iar într-o încăpere alăturată, foarte spaţioasă, showroom-ul. Aici se află rochii din colecţia nouă, dar şi comenzi speciale pentru cliente, care sunt invitate să le încerce în cabina de probă, o colivie albă la scară umană. Non-culorile specifice creaţiilor Parlor sunt contrabalansate de rolele de materiale colorate şi de superba canapea verde capitonată.
VERONICA – portret în alb
Vera este o femeie foarte frumoasă, una dintre cele despre care poţi să spui că are clasă doar observându-i gestualitatea nestudiată, mimica firească şi condescendenţa cu care răspunde la orice întrebare.
În ziua în care ne-am întâlnit, Vera nu purta machiaj aproape deloc, avea părul castaniu coafat lejer, iar singurele accesorii pe care le purta erau verigheta, un alt inel şi ceasul Hublot Big Bang Aspen. Albul pristin al rochiei din mătase, dublată într-o parte cu tul şi cu pliseuri la gât (comandată de pe Asos), contrasta cu aerul de flirt al colanţilor negri (uşor transparenţi în partea din faţă, opaci în partea din spate) şi cu duritatea ghetelor biker Balenciaga, decupate pe gleznă.
Ţinuta pe care o purta Vera în ziua respectivă nu este nimic altceva decât o descriere a personalităţii sale: o fire emotivă, sensibilă, căreia îi place ca lucrurile să se desfăşoare într-un cadru relaxat şi intim, care ţine foarte mult la spaţiul privat şi pentru care munca sub presiune este o adevărată corvoadă.
Faptul că Verei nu îi place să fie ea personal în lumina reflectoarelor nu înseamnă că e o fire retrasă. În cele aproape trei ore pe care le-am petrecut discutând, am povestit vrute şi nevrute şi am izbucnit frecvent în hohote de râs, pentru că Vera este înzestrată nu doar cu o minte creativă, ci şi cu un irezistibil simţ al umorului. Surpriza cea mai mare a fost când ne-a povestit că unul dintre cele mai mari visuri ale ei e să îşi deschidă un food boutique în Centrul Vechi, unde să vândă diverse sortimente de cartofi prăjiţi, după care a urmat o explicaţie lungă şi de-a dreptul ştiinţifică despre soiurile de cartofi şi despre cum pot fi aceştia gătiţi astfel încât să nu rezulte o mâncare nesănătoasă.
Revenind la modă, pasiunea pe care deprins-o în copilărie în timp ce îl privea pe bunicul său lucrând în atelierul de croitorie şi pe care a nutrit-o pe parcursul vieţii croindu-şi singură cămăşi sau rochii, Vera a ştiut că acesta este domeniul în care vrea să activeze atunci când, la 21 de ani, a avut prilejul unui fitting la o prestigioasă casă de modă din Paris. Acolo a văzut cum se desfăşoară munca într-un atelier din care nu lipsea nimic şi în care fiecare persoană avea un rol precis: acela de a face ca rochia să fie perfect turnată pe corpul ei.
Pentru că după terminarea facultăţii nu a avut posibilităţile financiare de a-şi începe propria afacere, a lucrat în marketing şi vânzări. În cei nouă ani pe care i-a petrecut în MediaPro a învăţat multe despre ce înseamnă un brand, promovarea lui şi felul în care decurg vânzările. În 2009 a renunţat la job şi a luat-o de la zero cu brand-ul Parlor, a cărui primă colecţie a fost lansată în 2010.

Inspiraţia pentru rochiile pe care le creează vine, în primul rând, de la prietenele şi clientele ei, multe dintre ele foste colege din Pro, fiecare cu o personalitate aparte şi cu un mod diferit de a-şi exprima feminitatea. De altfel, Veronica este una dintre puţinele femei pe care o poţi auzi vorbind cu drag şi admiraţie despre frumuseţea, eleganţa şi inteligenţa altor femei. Cu alte cuvinte, atunci când concepe o piesă ori o colecţie nu are în minte faptul că le face pentru sine, ci le dedică femeilor din jur, al căror stil de viaţă îl apreciază.
Când vorbeşte despre hainele pe care le creează, Vera spune că deşi cunoaşte tendinţele fiecărui sezon, încearcă să păstreze mereu o linie clasică, astfel încât o rochie să poată fi purtată mai mulţi ani după ce a fost achiziţionată.
Deşi printre favoriţii ei personali se află Riccardo Tisci, Rick Owens sau Alexander Wang, pentru Parlor păstrează caracterul feminin, diafan şi lejer pe care l-a imprimat brand-ului încă de la început. Aşadar, materialele sale predilecte sunt mătasea, organza, voalul de mătase, cărora le adaugă accente din catifea, piele sau dantelă. Majoritatea ţesăturilor sunt importate din Italia, doar dantela vine din Franţa.
Din 2009 până în prezent, Veronica a reuşit să construiască un brand frumos, îmbinând pasiunea pentru eleganţa feminină cu experienţa în marketing şi vânzări, pe care a acumulat-o până atunci. Rochiile ei au devenit rapid şi firesc alegerea perfectă a multor celebrităţi de la noi. Fie că este vorba despre participarea la evenimente mondene, gale sau emisiuni, Dana Rogoz, Simona Pătruleasa, Loredana, Amalia Enache, Iulia Vântur sau Laura Cosoi se fac de fiecare dată remarcate purtând creaţiile Parlor.
Rochiile Parlor se pot face pe comandă, la showroom-ul din strada Silvestru, nr. 6 sau pot fi achiziţionate on-line pe Molecule-f.
După doi ani de la lansarea brand-ului şi 15 job-uri schimbate în diferite domenii, Mirela Bucovicean a demonstrat că poate crea un business de succes într-o nişă aproape deloc exploatată. La puţin timp după deschiderea showroom-ului, am fost invitaţi să observăm îndeaproape cum se desfăşoară activitatea din spatele vitrinei virtuale.
Showroom-ul Molecule-F se află pe Dumbrava Roşie, nr. 12, una dintre cele mai frumoase străzi ale Bucureştiului, situată la doar câţiva paşi de Grădina Icoanei şi de Parcului Ioanid. La parterul unui imobil cu vechime, într-o curte nu foarte îngrijită, vei zări logo-ul celui mai cool boutique on-line din România, care vinde exclusiv creaţii ale designerilor români. Nu au sonerie, dar este îndeajuns să baţi la uşă şi să intri cu încredere. Apartamentul are pereţii vopsiţi în alb şi este suficient de spaţios încât să ţină loc de showroom, depozit, birou sau loc de întâlniri. De cum am păşit în interior mi-a atras atenţia biroul masiv din lemn lăcuit, care avea încorporat un sistem de iluminat foarte ingenios – un cadru metalic într-o nuanţă patinată de auriu, cu becuri care luminează eficient spaţiul de lucru. În rest, câteva standere ticsite cu haine, un tablou mare cu Eva Mendez pentru Campari şi o masă de cafea improvizată peste câteva teancuri de reviste glossy. Showroom-ul este decorat într-un mod creativ, cu foarte multe obiecte colorate, mai mult sau mai puţin utile, mereu la îndemână atunci când ai nevoie de ele.

Am găsit-o pe Mirela Bucovicean la masa de lucru alături de celelalte două membre ale echipei Molecule-F: Cerina şi Roxana. Ajunsese cu ceva timp înaintea noastră şi intrase repede în rutina zilnică: lucra tacticoasă pe MacBook, stabilea întâlniri la telefon şi îşi superviza colegele într-o problemă legată de emailuri. Mirela este o femeie „multitasking”, după cum susţine chiar ea. Dar mai mult decât atât, este o femeie şarmantă. Afişează mereu un zâmbet discret, are părul ondulat în nuanţa castanelor coapte şi un manierism studiat, dar deloc obsesiv. Când am ajuns la showroom, Mirela purta o superbă fustă Murmur şi o cămaşă neagră înnodată în stilul celebrelor „american housewives” ale anilor `50.
Cum funcţionează Molecule-F ?
Site-ul Molecule-F a fost lansant în aprilie 2010, ca o platformă construită pe modelul celebrelor Net-a-Porter sau Luisa via Roma, care să ofere sub sloganul „Proudly powered by Romanian designers” creaţiile celor mai cool designeri contemporani. Dacă la început Mirela a fost cea care a curtat designerii cu noul său proiect, în prezent selecţia a devenit foarte riguroasă pentru că primeşte zilnic book-uri de prezentare şi propuneri de colaborare mai mult sau mai puţin formale. Şi asta, pentru că Molecule-F a demonstrat în cei doi ani de activitate că este un business construit riguros, care acordă atenţie sporită imaginii şi serviciilor oferite. Imediat ce este contactată, echipa Molecule-F începe o activitate amănunţită de research prin care sunt vizate: formarea profesională a designerului respectiv, calitatea produselor, a design-ului şi a materialelor folosite, evoluţia şi continuitatea colecţiilor, precum şi imaginea designerului în mediile virtuale. Nu de puţine ori s-a întâmplat ca Mirela să primească propuneri de colaborare prin chat-ul facebook-ului, la ore total nepotrivite, de la domnişoarele care vor să-şi vândă „rochiţele” pe site-ul ei. Mirela ne-a povestit că astfel de propuneri nici nu intră în discuţie, din respect pentru designerii prezenţi deja pe Molecule-F. Până la urmă, este un mecanism firesc de menţinere a unor standarde pe care le-a impus brand-ului încă de la început.
După faza de selecţie, urmează discuţia propriu-zisă cu designerul, în care sunt stabilite principalele condiţii legate de raportul calitate-preţ şi disponibilitatea produselor, urmând a fi semnat contractul final. Pentru a nu exista o neconcordanţă între preţurile practicate de designeri şi cele de pe Molecule-F, aceştia stabilesc un discount preferenţial de aproximativ 30 %, procente care acoperă cheltuielile şi profitul site-ului.
Alte aspecte care diferenţiază Molecule-F de celelalte boutique-uri on-line sunt: numărul limitat de exemplare dintr-un produs şi colecţiile-capsulă pe care designerii le produc exclusiv pentru Molecule-F. Şedinţele foto pentru site sunt realizate periodic, cu minimum trei designeri, atunci când noile colecţii sunt disponibile. Principala miză a magazinelor virtuale este calitatea serviciilor. Mirela primeşte frecvent apeluri sau mesaje de mulţumire de la clienţi. I s-a întâmplat să petreacă minute bune la telefon cu cliente care au nevoie de servicii specializate legate de mărimi, ajustări sau care cer sfaturi despre cum să poarte produsul pe care tocmai l-au comandat.
Tot din dorinţa de a fi mai aproape de clienţi, au deschis şi showroom-ul în casa de pe Dumbrava Roşie, despre care Mirela ne-a spus că este proprietate a familiei. Clientele vin aici fie pentru că au nevoie de un produs pe care nu îl pot primi prin curier în ziua respectivă, fie pentru că vor să atingă şi să probeze hainele înainte să le cumpere.
Comenzile vin din toată ţara, iar livrarea se face gratuit. Se primesc şi comenzi internaţionale, însă onorarea lor este destul de greoaie şi presupune costuri mult prea mari, din cauza unui sistem de livrări slab dezvoltat.

Detaliile fac diferenţa
Împachetarea coletelor este o artă pentru echipa Molecule-F: nu contează marimea sau preţul obiectului comandat, ci doar faptul că acel colet va ajunge ca o supriză la destinatar. În consecinţă, scopul este să arate cât mai bine pentru a amplifica senzaţia de cadou pe care trebuie să o imprime clientului. Pe lângă raţiunile estetice, procesul de împachetare este unul destul de complicat şi pentru a asigura protecţia produsului pe durata transportului. Cerina ne-a prezentat varianta simplificată de împachetare a produselor.
După doi ani în care a evoluat pe piaţa magazinelor de designer, Molecule-F îşi propune să intre într-o nouă etapă, având în plan extinderea serviciilor în zona de lifestyle. Clienţii Molecule-F vor putea cumpăra obiecte de design interior, tablouri, fotografii, covoare, perne, draperii etc.

Ce părere aveţi despre serviciile Molecule-F ?