

.

RUSOAICELE:
Miroslava, Vika & Ulyana
A fost odată ca niciodată o gaşcă de rusoaice, care iubea moda mai mult decât orice altceva în lume. Erau patru la număr, una mai fashionistă ca cealaltă şi după câteva sezoane la Fashion Week, au atras toate obiectivele fotografilor de modă asupra lor. Numele lor erau: Miroslava Duma, Ulyana Sergeenko, Vika Gazinskaya și Elena Perminova.
Cu siguranţă le cunoaşteţi deja pe cele patru din Est. Am auzit tot felul de poveşti despre ele, dar abia după ce le-am vazut cu ochii mei, în timpul Fashion Week-ului de la Paris, mi-am definitivat opiniile despre ele.

Miroslava Duma este cea mai scundă fashionistă pe care am văzut-o până acum şi cred că are o mare bătaie de cap cu hainele pe care trebuie să le ajusteze după dimensiunile ei. De fapt, probabil că hainele îi sunt livrate direct ajustate, având în vedere potenţa financiară a familiei din care face parte. Tatăl ei, Vasily Duma, este un cunoscut oligarh rus, fost preşedinte al companiei LUKOIL, actual senator şi Președinte al Consiliului Coordonator al organizațiilor ucrainene publice din Rusia. De asemenea, soţul ei, Alexey Mikheev deţine acţiuni importante în industria oţelului şi a gazului.
Nu este de mirare de ce Mira s-a regăsit în modă, iar după ce şi-a finalizat studiile s-a trezit direct în redacţia Harper’s Bazaar Rusia, deşi mai târziu a afirmat că până atunci nu scrisese niciodată vreun articol. Odată cu job-ul la prestigioasa revistă de modă au venit şi invitaţiile la prezentările de la Paris sau Milano. Deşi nu a petrecut mult timp la Bazaar, Mira activează în continuare în modă prin intermediul platformei on-line pe care o coordonează, Buro 24/7.
Miroslava Duma este o prezenţă constantă pe blogurile de street style, deşi are o atitudine extrem de arogantă faţă de fotografi, nu comunică niciodată cu aceştia şi se opreşte rareori să pozeze, doar pentru aceia pe care îi vizează dinainte. Duma este recunoscută pentru stilul original în care combină hainele şi pentru piesele vestimentare extrem de scumpe cu care se afişează de fiecare dată.

Vika Gazinskaya este întotdeauna o prezenţă cool, zâmbitoare şi cu foarte mult umor. Combină cu succes piese vestimentare edgy cu elemente care ne duc cu gândul la originile ei ruse.
În grupul rusoaicelor fashioniste, Vika joacă rolul Cenuşăresei. Provine dintr-o familie săracă de la periferia Moscovei, însă mărturisește că mama ei are un simț esteti foarte bine dezvoltat, pe care l-a moştenit și ea. La 16 ani a decis că vrea să devină designer şi a început să ia cursuri de pictură şi desen. A urmat Facultatea de Design în cadrul Univestităţii de Stat din Moscova şi a muncit mult ca să îşi poată îndeplini visul, pentru că în facultate a învăţat doar să coasă. În 2002 a obţinut un internship în cadrul L’Officiel Rusia, iar timp de trei ani a fost asistenta redactorului-şef Evelina Khromchenko. Despre suportul pe care i l-a oferit Khromchenko şi despre tot ceea ce a reuşit să deprindă la L’Officiel, Vika spune că a fost ”adevărata şcoală de modă” care i-a definit parcursul. În 2005 a plecat de la L’Officiel şi a început să muncească freelancer, iar un an mai târziu şi-a găsit un investitor care i-a finanţat în întregime prezentarea primei colecţii. Este vorba despre Bart Dorsa, un excentric artist californian care trăieşte la Moscova şi deţine jumătate din compania înfiinţată de Vika în 2006.
Prietenia cu celelalte rusoaice şi apariţiile în cadrul Săptămânilor Modei, i-au adus atenţia presei internaţionale şi succesul în lumea modei.


N-am văzut încă o persoană mai teatrală şi mai dramatică decât Ulyana Sergeenko. Are o siluetă filiformă şi afişează o graţie şi o fragilitate care sfidează normalul. Când apare Ulyana în Tuilleries, toată lumea o ia razna, cerul se desparte în două, iar ea păşeşte cu tocurile de 12 cm prin pietre ca şi cum ar pluti pe un nor de puf. Niciodată nu urmează traseul oficial, mai exact covorul din cauciuc care leagă Place de la Concorde de cortul în care se desfăşoară prezentările de modă.
Apariţiile ei sunt un show în sine. Merge încet, uşor legănat, se opreşte, se învârte, îşi schimbă privirea, mai face doi paşi, iarăşi de opreşte, face o piruetă, pleacă, apoi se opreşte brusc. În tot acest timp, zâmbeşte senzual şi flutură nefiresc din gene, iar hoardele de fotografi roiesc în jurul ei, precum un roi de albine în jurul celei mai parfumate flori. Nu vorbeşte niciodată nimic – unii spun că nu ştie o boabă de engleză – şi este întotdeauna însoţită de asistentul Frol Burimskiy, responsabilul care îi plimbă geanta, invitaţiile, umbrela şi bastonul, dacă este cazul. El mulţumeşte fotografilor şi este tot timpul cu ochii în patru, pentru ca nu cumva mimosa să cadă de pe escarpenii ameţitori şi să-şi frângă vreo aripă.
Ulyana are parcursul unei doamne “veritabile” care poartă haute-couture fără să o preocupe cât costă. A fost model, apoi a devenit soţie şi designer. Şoţul ei, Danil Khachaturov este directorul companiei de asigurări Rosgosstrakh şi are o avere estimată la 1.2 miliarde $, conform Forbes, fiind plasat în topul celor mai bogaţi 100 de miliardari ruşi. Ulyana a atras atenţia presei după ce a fost fotografiată pe nenumărate bloguri de street style purtând de cele mai multe ori creaţii proprii sau piese hate-couture şi este văzută adesea în compania conaţionalelor sale la fel de bogate şi celebre.
Ulyana a prezentat deja două colecţii în cadrul Săptămânilor Couture de la Paris, iar creaţiile ei inspirate de literatura rusă şi personajele desprinse din basmele tradiţionale le-au adus în front-row pe Carine Roitfeld, Grace Coddington sau Anna dello Russo. Dincolo de bârfe succesul ei este garantat şi de talent.
Din gaşca fashionistelor din est mai fac parte şi Lena Perminova, model şi iubita magnatului rus Alexander Lebedev, fost spion K.G.B cu o avere estimată la 3.1 miliarde $, Dasha Zhukova, editor de modă, designer şi partenera miliardarului Roman Abramovich și Anya Ziourova, fashion director-ul revistei Tatler Rusia.
Ce părere aveţi despre succesul rusoaicelor?

“Book Cover Tee” a ajuns la cel de-al II-lea capitol. Proiectul lansat de Plăcerile lui Noe, împreună cu 109, vă aduce 12 noi coperte spectaculoase, realizate de: Andreea Esca, Andreea Macri & Anda Brînduşa (The ONE), Cristina Bazavan, Cristina Foarfa (bookaholic.ro), Daniela Kammrath (121.ro), Andrei Th. Iovu & Lil Bulgac (Harper’s Bazaar), Diana Florina Cosmin (Forbes), Laura Calin (V for Vintage), Vicki Nicola (vickipedia.ro), Matei Schwartz (BOLD) & Andreea Niţoi, Marian Pălie, Marius Concita şi bineînţeles autoarea proiectului, Noemi Revnic. Cu toţii au fost invitaţi să spună printr-o imagine, o poveste purtabilă.

Între două evenimente şi un pahar de vin ciocnit în grabă, am luat-o pe Noemi la întrebări din dorinţa de a afla mai multe detalii din spatele acestui proiect, atât de simplu şi frumos construit. Înarmaţi-vă cu răbdare şi curiozitate pentru că Noe spune întotdeauna “poveşti” savuroase!
Ideea mi-a venit in vara lui 2010, cand eram intr-o vacanta in Israel cu niste buni prieteni (printre care si Mirela Bucovicean de la Molecule-F), pe plaja Gordon din Tel Aviv. Din iulie 2010 si pana in mai 2012, cand m-am apucat de treaba, am avut timp, printre picaturi, sa schitez toata „cartea”, mai ales in vacantele mele in Israel (se pare ca Mediterana ma inspira).
Cel mai mult imi plac cartile biografice si autobiografiile; jurnalele unor personalitati dragi mie (scriitori, actori). Imi plac cartile din colectia „Biblioteca de arta”, Editura Meridiane (nu cred ca erati nascuti atunci), parintii mei au colectia completa si inca nu am reusit sa le citesc pe toate, dar iata, am descoperit de curand „Noa-Noa si alte scrieri” scrisa de Paul Gauguin (da, pictorul meu preferat). Cartea a aparut la aceasta editura in anul 1977 (avem cinci ani). A fost dusa in Israel, cand am emigrat in ‚89, am luat-o cu mine in Romania si o citesc chiar acum.

Ah, nu cred ca exista o carte care sa ma fi „amprentat” in mod special. Fiecare carte citita a lasat ceva. De regula imi notez intr-un caiet lucurile care mi-au placut intr-o carte. Si le recitesc peste o vreme. Dar pot sa spun ca trecerea de la cartile pre adolescentei la adolescenta am facut-o cu carti politiste, Agatha Christie, Georges Simenon si Raymond Chandler.
Mie mi s-a parut ca lumea l-a primit cu placere. Sper sa nu o fi spus din politete.

A fost simplu. Mi-am facut o lista si i-am luat la rand. La proiectul pilot au participat cei implicati direct in brainstorming-urile care au curs intre o cafea si un croissant. Mai putin echipa 109, care a fost foarte ocupata, intre Paris si Bucuresti. Ioana Dumitrescu & Marina Moldovan mi-au promis ca vor face o coperta pentru iarna aceasta.
Au fost destul de implicati. Eu am venit cu invitatia iar acestia mi-au livrat al doilea cel mai pretios lucru (dupa tiparul 109): copertile lor minunate.

![Andreea Macri & Anda Brînduşa [The ONE] book cover tee, noemi revnic, andreea esca, the one, andreea macri, lil Bulgac, andrei iovu, harper's bazaar, vicky nicola, mauvert](http://mauvert.files.wordpress.com/2013/03/andreea-macri-anda-brindusa.jpg?w=314&h=470)
In fiecare an se vor adauga noi carti in biblioteca mea cu carti purtabile, bianual, vara si iarna. Anul acesta sunt trei capitole, pentru ca am aniversat un an la finele lui februarie si am ales sa fac Book Cover Tee 2. Pentru Book Cover Tee 3 din vara am lansat deja invitatiile si sper sa avem gata tricourile (de data aceasta pe tipar Murmur) in prima saptamana din iunie iar pentru iarna, Book Cover Tee 4 va fi lansat cel mai probabil la inceputul lui noiembrie, pe tipar Le Petit Indigent. Iar la editiile urmatoare voi alege de fiecare data un alt designer: BOLD (Matei Schwartz), Ana Alexe, Lucian Broscatean si lista continua.
In vara banii vor fi donati tot catre Centrului de Adoptii Iubirrre. Iar pentru iarna, caut un azil de batrani. A, si de 1 iunie pregatesc trei coperte de carte (va las in suspans cu numele celor care le vor crea) pe tipare Murmur, pentru copii cu varstele de 0-7 ani. Va urma… ca intr-un roman rocambolesc…


Cele 100 de tricouri pot fi achizitionate de la Libraria de carte engleză Anthony Frost, de pe Molecule-F şi de la The Place Concept Store începand cu 13 martie.