MAUVERT

Numele lui Dinu Bodiciu a ajuns pe buzele tuturor anul trecut, după ce vestea că Lady Gaga a purtat o ţinută semnată de el a declanşat o adevărată explozie mediatică. Am stat de vorbă, în exclusivitate, cu designerul român care şi-a prezentat cea mai recentă colecţie la Gala Avanpremiere 10, despre viaţa de dinainte şi după momentul-cheie al absolvirii masterului în Fashion Design and Technology de la London College of Fashion.

Ce te-a determinat să te îndrepţi spre modă, având în vedere formarea ta de designer grafic?

Întotdeauna am vrut să fac chestii: să lucrez cu mâinile, să produc obiecte, iar design-ul grafic nu mi-a dat niciodată această satisfacţie de a avea un produs finit, pe care să-l ating. Când eram în Timişoara activam în teatrul Auăleu şi interacţionam cu costumele şi cu scenografia. Îmi aduc aminte că după revoluţie am văzut primul show de modă la televizor şi mi s-a părut un spectacol.

În final, împreună cu Anca (n.r. partenera lui Dinu) ne-am decis să studiem afară şi am vrut să fac un master în fashion. Am fost surprins că m-au acceptat, pentru că nu aveam nicio pregătire în domeniu.

De ce ai ales să studiezi la Londra?

Am decis să fac un master în Londra pentru că sunt de părere că şcolile de acolo sunt foarte bune şi, deşi e un sistem foarte diferit de a învăţa, am avut un şoc cât de liber e şi cât de mult înveţi de unul singur. Nu ţi se impun chestii: ţi se coordonează direcţia, iar tu înveţi tot.

În acelaşi timp, cred că este de folos să faci un master la o şcoală londoneză deoarece contactul dintre tine ca şi student şi ce vine după e mult mai bine închegat. Ai proiecte de colaborare cu diferite companii încă din timpul şcolii şi, pe lângă asta, ţi se oferă în final acel show unde vine presă destul de importantă. E o deschidere mare către ceea ce înseamnă lumea modei în momentul respectiv.

Care au fost oportunităţile care ţi s-au deschis după studii?

Rezultatul a fost această Lady Gaga, ai cărei stilişti urmăresc ce se întâmplă cu show-urile şcolilor şi care cer haine de la absolvenţi, pe care ea să le poarte. Consider că e un fapt pozitiv din partea ei că sprijină tinerii designeri.

La finalul şcolii, au cerut câteva ţinute de la câţiva colegi (şi de la mine), neştiind exact ce face cu ele, cum poartă, când poartă. A fost totul o nebuloasă. Am aşteptat o lună ca să vedem ce a purtat şi a ales o creaţie a mea. După aceea am păstrat colaborarea, a mai împrumutat nişte pălării acum câteva luni. Încă nu ştiu ce urmează.

 

Ce a însemnat pentru tine momentul Lady Gaga?

Sunt foarte fericit pentru că momentul Lady Gaga s-a întâmplat. Mă ajută în momentul în care mă prezint şi menţionez acest lucru, sau când îmi trimit portofoliul. Nu pot să zic exact ce s-a întâmplat datorită acestui fapt, dar sigur că m-a ajutat simţibil. E bine că am început cu asta. A fost, practic, prima chestie de după absolvire.

Ţi-ai păstrat contactele pe care le-ai făcut la Universitate? Colaborezi cu persoanele pe care le-ai cunoscut?

Da, păstrez relaţia cu presa şi cu foştii mei colegi. Mă ţin la curent cu ce se întâmplă, merg la London Fashion Week. Pot să zic că colaborez cu un designer – îi fac pălării – care o să se lanseze în vara acestui an. Este vorba despre Alexander Lewis, care a lucrat pentru E.Tautz – un brand pentru bărbaţi. Mai lucrez cu Wallpaper, îmi mai comisionează din când în când câte un accesoriu.

La Gala Avanpremiere am văzut colecţia Transient Bodies, pentru sezonul toamnă-iarnă 2012-2013. Ai venit cu toată colecţia sau ai prezentat doar o selecţie de câteva piese?

Da, este o colecţie mică. E mai important să menţin o continuitate, şi nu să-mi depun toată energia să creez cantităţi mari. Cantitatea nu înseamnă calitate neapărat.

Pentru un tânăr designer, nu e atât de important să scoată colecţii după colecţii. În primul rând, trebuie să îţi stabileşti un public-ţintă şi contacte de la diferite magazine şi buticuri. Din cauza asta, colecţia de faţă e foarte mică.

 

Care e povestea colecţiei Transient Bodies?

Nu cred că o să zic ceva foarte fashionable, dar colecţia pe care aţi văzut-o ieri are o poveste destul de scabroasă. Există un sindrom care se numeşte Cotard Delusion: creierul nu mai sintetizează substanţa care ne face pe noi să ne percepem în oglindă ca fiind noi şi nu ne mai recunoaştem. Această boală poate să devieze sub mai multe forme: una este când persoana crede că se descompune şi că putrezeşte, că devine un cadavru. Mi s-a părut foarte interesant să transform chestia asta urâtă într-o chestie foarte frumoasă. Nu ştiu dacă se simte că e povestea unui cadavru în descompunere, care pleacă de la ţinuta care seamănă cu un corp fără piele, cu muşchii care încep să mucegăiască. După aceea totul se descompune în figuri geometrice şi, în final, ultimul outfit era cel făcut din bentiţe negre – corpul a ajuns în stadiul de mumificare în care totul e foarte strâns şi foarte uscat şi nu mai există forme clare. Eu nu am arătat colecţia în ordinea în care am gândit-o, în toată ordinea descompunerii.

Îmi place foarte mult latura asta urâtă care poate să devină frumoasă. Am lucrat şi pălării cu viermi. La un magazin pentru casă şi grădină, unde au mâncare pentru păsărele, am găsit cutii cu viermi uscaţi şi mi s-au părut foarte interesanţi. Chiar arată foarte bine. De departe se văd ca o broderie şi când te uiţi de aproape îţi dai seama că sunt viermi.

I-ai tratat în vreun fel?

I-am acoperit cu răşină ca să fie puţin mai rezistenţi, dar ei sunt goi, fiind uscaţi pe dinăuntru. Practic, e un tub gol. Cred că o să mai lucrez cu insecte şi cu plante presate.

Te-ai gândit să te orientezi exclusiv pe pălării şi să renunţi la linia vestimentară?

Pentru că măştile au avut un mare impact în media pe fashion, am continuat să fac pălării şi acum chiar mă gândesc mult să mă dezvolt ca pălărier. E mai simplu, pentru că nu e o concurenţă atât de mare şi e şi mai ieftin. Până la urmă, pentru a reuşi să-ţi lansezi un brand, ai nevoie de un suport financiar destul de puternic. Aşadar, nu o să renunţ la haine, dar o să mă concentrez mult mai mult pe pălării.

Unde îţi găseşti inspiraţia pentru colecţiile pe care le creezi?

Întotdeauna mă leg foarte mult de fiinţa umană, de psihologia ei şi de anatomia corpului uman. Cred că hainele trebuie să fie o extensie a noastră şi reprezintă ceea ce suntem noi. Până acum, cam totul e legat de anatomie.

Eşti condiţionat de tendinţe în momentul în care îţi construieşti colecţiile?

Tendinţele sunt foarte mult influenţate şi de fabricile care produc materiale. Există târguri de materiale. Unul foarte mare se numeşte Premiere Vision. E nomad, adică se mută în fiecare an de la Paris la Moscova, la Tokio sau New York. Te duci şi vezi toate materialele care sunt produse şi mai există şi întâlniri de forecasting unde sunt prezentate culori, nuanţe şi cam ce se presupune că s-ar purta, dar totul e în funcţie de  ce produc oamenii. Sigur, sunt case de modă care uneori pot să ceară unicitate pe un anumit material, adică să nu mai apară în alte colecţii. E o lume foarte mare şi foarte alambicată, după părerea mea.

În acelaşi timp, cred că există şi un zeitgeist prin care doi designeri pot să gândească aceeaşi chestie pentru că suntem un produs cultural şi trăim într-o cultură care deja a devenit foarte accesibilă. Există internet, totul e în faţa noastră şi atunci automat mintea noastră merge către o anumită direcţie.

Când concepi o colecţie, respectiv când faci selecţia dintre idei, e un criteriu important cât de vandabilă ar fi colecţia?

Am făcut asta pentru colecţia primăvară-vară (2012) înaintea colecţiei ăsteia (pe care a prezentat-o la Avanpremiere) şi mi-am dat seama că fiind un tânăr designer, momentan vreau să fac chestii care nu mă blochează în a fi vandabil. De-aia am o împărţire: sunt jumătate vandabile, jumătate – nu neaparat. Dar totul e purtabil. Nu fac chestii din plastic, care să incomodeze corpul sau din hârtie, care să se descompună. Dar după mine, sunt purtabile. Trebuie să ai doar tupeul să îmbraci o haină şi să ieşi cu ea pe stradă.

Materialele le procuri de la furnizori străini?

Ţi-am pomenit de Premiere Vision; chiar merg acolo pentru că mă ţine în temă şi păstrez  legături cu anumite companii cu care am lucrat înainte. Nu îşi schimbă deodată materialele. Fiecare companie merge pe o anumită nişă. De-aia îmi place să lucrez cu ei: pentru că ştiu că găsesc ceva interesant la ei. Dar mai sunt şi furnizori care au materiale foarte bune chiar în Londra şi am contact direct cu ei.

Şi intervii pe ele doar cu printurile digitale?

Mai interacţionez cu materialele, le mai transform, depinde de ce am nevoie. Cu printurile digitale intervin pe materialele pe care le are biroul de digital printing pentru că au lucrat deja cu ele şi şi-au calibrat culorile pe ele. Nu toate materialele sunt perfect albe, iar ei ştiu ce selecţie de culori să pună ca să iasă nuanţele dorite. Sunt deschişi spre a lucra şi cu alte materiale, doar că e mai costisitor să le calibreze.

Ai un showroom la Londra?

Nu e un showroom, e doar un atelier de lucru, foarte mic şi aglomerat de chestii. Nu am încă posibilitatea să plătesc un spaţiu mai mare şi să pun şi o canapea. Va trebui să îmi găsesc ceva, dar e destul de greu şi de scump.

Vinzi acolo?

Vând online, pe notjustalabel.com, o platformă foarte bună pentru tineri designeri. Anul ăsta o să mă focusez mai mult şi pe PR-ul propriului meu brand, pentru că nu prea fac asta. Vreau să intru şi în câteva buticuri fizice.

Ai o echipă care se ocupă de tot ceea ce înseamnă parte de business?

Mă mai ajută Anca la PR. E un PR foarte bun. Şi atâta.

Dar în atelier?

În atelier sunt eu, pentru că nu îmi permit să plătesc interni şi nu vreau să lucreze nimeni pentru mine pe gratis. În Londra e marea plăcere ca toţi oamenii să lucreze pe gratis şi chiar nu accept aşa ceva. Eu nu am făcut internship-uri pe gratis şi nu vreau să am oameni pe care să nu-i plătesc. Nu mi se pare fair.

Nu e greu să te descurci singur cu atelierul şi cu comenzile?

Eu lucrez (n.r. pentru job) foarte rar şi în restul timpului îmi fac treaba la atelier. Am şi un job pentru că trebuie să îmi plătesc chirii şi încă nu ajung să supravieţuiesc numai din fashion design. Până să ajung în momentul ăla, e o perioadă de trecere în care am nevoie de un job care să îmi asigure viaţa de zi cu zi.

E tot în domeniul modei?

Da, lucrez pentru un designer şi e bine că am reuşit să găsesc part time şi să fie destul de relaxat jobul. Sunt mulţumit. Sigur că vreau să îmi dezvolt business-ul, dar ştiu că durează şi trebuie să o fac într-un mod tactic. Toate chestiile durează, nu se întâmplă peste noapte. Îmi place să fac ceea ce fac şi nu consider că e ceva greu.

Cât de des vii în ţară? Urmăreşti ce se întâmplă cu moda de aici?

Urmăresc ce se întâmplă pe bloguri şi pe net mai mult. Vin cât de des pot, dar nu vin în Bucureşti, merg mai mult în Timişoara la părinţi şi la prieteni. De când am plecat, asta e a doua oară când ajung la Bucureşti. Am mai fost o dată în timpul şcolii, ca să mă văd cu Kristina Dragomir, cu care începusem o colaborare pentru un mic proiect, dar care nu s-a mai finalizat din cauza condiţiilor mele financiare de student.

În România, lumea este mult mai conservatoare decât la Londra sau Paris. Crezi că există public pentru creaţiile Dinu Bodiciu?

Da, cred că da. Cred că mentalitatea noastră e cea mai importantă. Dacă îţi place ceva, de ce să nu porţi? Eu, cel puţin, când eram în liceu, îmi aduc aminte că oamenii ţipau după mine prin Timişoara pentru că aveam mustaţa blondă şi mi-am lipit la un moment dat o creastă de spini la un party. Erau chestii care mi se păreau interesante pentru 18 ani. Mă durea în cot că oamenii strigau după mine pe stradă.

Ai de gând să aduci brand-ul Dinu Bodiciu în România şi să vinzi aici?

Da, chiar am vorbit cu Silvia (Şerban) şi o să fie la Idelier în câteva săptămâni. Trebuia să fie mai de demult, dar eu am întârziat toată treaba.

Vor fi doar haine sau şi pălării?

Vor fi şi pălării. Mai purtabile.

După boom-ul cu Lady Gaga, stiliştii români nu ţi-au cerut haine pentru editoriale?

Nu mi-au cerut. Cred că, fiind pe costul revistelor, nu îşi doresc din cauza transportului care costă foarte mult. Dar acum, pentru că vor fi la Silvia în Idelier, hainele vor fi mai simplu de accesat.

Te-ai gândit sau ai în plan să colaborezi şi cu vedete din România, în ideea de promovare? Cred că ar fi câteva care ar putea să poarte creaţiile Dinu Bodiciu.

Cred că trebuie să mă caute ei. Eu nu vreau să mă duc la oameni să le zic ‚poartă asta sau asta’. Mai ales dacă oamenilor nu le place, nu au de ce să fie pompaţi cu ceva. Chiar sunt curios cum o să fie când vor fi în Idelier (hainele).

Planuieşti să rămâi în Londra?

Nu garantez chestia asta. E şi nostalgia de ţară, de acasă.. Încă nu ştim ce să facem momentan, dar o perioadă de un an o să mai stăm pe acolo. Trebuie să punem în balanţă ce am făcut acolo şi ce pierdem dacă plecăm în alt loc. Vom vedea, dar nu mă văd rămânând la Londra. Nu pot să zic că îmi place foarte mult oraşul. Oamenii, însă, sunt mai mişto. E difuzia asta de foarte multe culturi pe care le vezi pe stradă; vezi oameni îmbrăcaţi cu haine ca în Africa sau vezi indieni cu turbane şi asta mă inspiră.

text: Claudiu Enescu & Ioana Voicu

foto: mauVErt, Mircea Netea, facebook.com, dinubodiciu.com