MAUVERT

Relaţia mea de dragoste cu ELLE a început în 2005. Este o poveste dragă mie pentru că a marcat nişte începuturi de drum fără de care parcursul meu/nostru probabil că ar fi fost total diferit. De mică am avut o pasiune pentru reviste, fie că a fost vorba despre „Neckermann”-ul nouăzecist pe care îl răsfoiam cu sufletul la gură împreună cu mama sau de revista Bravo, pe care o aşteptam în fiecare joi dimineaţa la chioşcul de ziare ca să citesc noutăţi despre formaţiile preferate.

Țin minte că atunci când aveam 14 ani şi mă pregăteam pentru examenul de capacitate, sora mea mai mare îl cunoscuse pe Mircea Cărtărescu, care îi recomanda, ocazional, lecturi. Una dintre ele a fost revista ELLE, în care începuse să publice lunar o rubrică de opinie (articolele respective au fost reunite ulterior în bestseller-ul „De ce iubim femeile”). Am pus mâna pe primul nostru număr din ELLE în martie 2005. Era numărul de aprilie şi de pe copertă ne zâmbea frumos Beyoncé. Am pus revista în geantă ca să mai omor lungile ore pe care urma să le petrec în autocar, în excursia cu şcoala din vacanţa de Paşti, cu destinaţia Grecia.

Coincidenţa a făcut ca în aceeaşi excursie să vină şi Claudiu, pe care îl cunoşteam de mult timp, dar cu care avusesem dintotdeauna o relaţie de antipatie. La un moment dat, pe drum, Claudiu se uită la mine şi mă întreabă „Ce faci, citeşti despre John Galliano? E designerul meu preferat!” şi cât ai clipi, îşi acoperă un ochi cu o pălărie şi începe să gesticuleze foarte teatral cu un creion pe post de ţigaretă, imitându-l pe geniul de care ne este atât de dor acum.

A fost momentul „dezgheţului”, când ne-am dat seama că avem, totuşi, ceva în comun. Restul drumului l-am petrecut răsfoind ELLE-ul împreună, iar de atunci, totul e istorie. Am cumpărat revista lună de lună, aşa cum noi am devenit de nedespărţit.

Se pare că dintotdeauna am avut o pasiune pentru oameni şi poveştile lor, pentru că, cititind din scoarţă în scoarţă fiecare ediţie a noii mele reviste preferate, am început să admir nu doar persoanele despre care citeam, ci mai ales stilul fiecărui redactor, editor sau stilist.

Ca un exemplu aleatoriu, textele Lioarei Bradu din rubrica de beauty mi s-au părut întotdeauna confesive şi pline de umor. Cel mai mult mi-a plăcut când s-a tuns bob şi recomanda ca „dacă vrei să încerci şi tu, găseşte-ţi un guru talentat, precum Massimiliano (n.r. hairstylist la Miko Beauty Palace)”. Evident că l-am găsit în cel mai scurt timp pe al meu şi am apărut drept un adevărat style icon în liceu cu noua mea tunsoare chic.

Apoi, m-a fascinat dintotdeauna zâmbetul discret şi misterios al Roxanei Voloşeniuc, pe care o vedeam în fotografii de la Săptămânile Modei, împreună cu cei mai renumiţi designeri sau modele. De la ea am rămas cu un sfat de stil despre care cred că ar trebui să devină lege: „De fapt, ochelarii de soare pot fi purtaţi oricând şi oriunde, dar please…nu în vârful capului, pe post de bentiţă, că nu-i elegant deloc. Dar deloc!”.

În cei şapte ani de când colecţionez ELLE, am avut plăcerea să îi cunosc personal aproape pe toţi membrii redaţiei. Au fost momente importante pentru mine, în care am descoperit nişte oameni foarte naturali şi fireşti. Privind în urmă, mi se pare amuzant cum în timpul liceului am venit o dată în Bucureşti cu trenul ca într-un fel de pelerinaj, cu harta în mână, special ca să găsesc adresa Buzeşti 50-52, sediul redacţiei la momentul respectiv.

Pentru că am fost mereu curioşi să ştim cum arăta revista ELLE acum 15 ani, când noi abia intram la şcoală, am făcut o vizită la Biblioteca Central-Universitară, unde am găsit primul număr ELLE România, din decembrie 1997. Sigur că privite prin filtrele noastre de astăzi, imaginile din revistă par desuete. Ele trebuie, însă, analizate în contextul anului 1997 şi a întregului peisaj de modă românesc de la vremea respectivă, care se învârtea în jurul a doar câteva nume.

Articol de Cristian Crisbăşan – ELLE România, decembrie 1997

De fapt, citind frânturi din textele din revistă, ne-am întrebat care era nivelul de înţelegere al românilor faţă de tot acest fenomen numit modă şi de conţinutul publicaţiei, care trata subiecte destul de „grele” – vă recomandăm să citiţi articolul lui Cristian Crisbăşan, care trece în revistă designerii, magazinele şi numele din presa de specialitate de la vremea respectivă.

Roxana Voloşeniuc (atunci Iurcu) apărea în revistă în postura de fotomodel, la fel ca şi Laura Vărgălui (într-o ediţie din 1998), una dintre cele mai cunoscute feţe din defilările de modă ale lui Janine (n.r. Modelul din campania Botezatu este Simona Haraga).

Înapoi în prezent, luna aceasta am avut onoarea de a fi invitaţi la petrecerea aniversară 15 ani ELLE România, prilej cu care au organizat şi prima ediţie locală a ELLE Style Awards într-o sală impunătoare din Casa Poporului. În discursul său, redactorul-şef Roxana Voloşeniuc a vorbit despre parcursul revistei în toţi aceşti ani şi despre cât de mult s-au shimbat lucrurile graţie avansului tehnologic.

ELLE Style Awards 2012 la Palatul Parlamentului. Decoraţiuni: Atelier Anda Roman

Urmărind retrospectiva pictorialelor şi a articolelor din revistă pe ecranul de proiecţii, am realizat că, practic, am „crescut” împreună cu această publicaţie. ELLE va rămâne mereu specială pentru noi pentru că ne-a oferit o deschidere pe care până atunci nu o avuseserăm.

La mulţi ani, ELLE România! 

Ioana Voicu (rochie Snobbish Breakfast) şi Claudiu Enescu (costum Casual Monday) la ELLE Style Awards 2012

text: Ioana Voicu

foto: ELLE, Claudiu Enescu