MAUVERT

fashion journalism blog

Tag Archives: Riccardo Tisci

Elita modei contemporane într-un instantaneu

LVMH Prize 2014 jury

În mijlocul acestei fotografii stă Thomas Tait, câștigătorul de anul acesta al premiului de 300.000 euro oferit de concernul LVMH unui tânăr talent. Dar nu suma mai mult decât motivantă, anul de mentorship pe care designerul canadian l-a primit din partea concernului de lux sau faptul ca fotografia este realizata de Patrick Demarchalier contează aici, ci apartenența, fie și pentru o clipă, la cel mai râvnit cerc de influență din industria modei globale.

Oare ce sentiment trebuie să te încerce când munca ta e recunoscută și apreciată de Karl Lagerfeld (Fendi), Riccardo Tisci (Givenchy), Marc Jacobs, Phoebe Philo (Celine), Nicolas Ghesquiere (Louis Vuitton), Raf Simons (Dior) și Humberto Lim (Kenzo)? 

Cele mai stilate apariţii la PARIS Fashion Week [#2]

RUSOAICELE:

Miroslava, Vika & Ulyana

A fost odată ca niciodată o gaşcă de rusoaice, care iubea moda mai mult decât orice altceva în lume. Erau patru la număr, una mai fashionistă ca cealaltă şi după câteva sezoane la Fashion Week, au atras toate obiectivele fotografilor de modă asupra lor. Numele lor erau: Miroslava Duma, Ulyana Sergeenko, Vika Gazinskaya și Elena Perminova.

Cu siguranţă le cunoaşteţi deja pe cele patru din Est. Am auzit tot felul de poveşti despre ele, dar abia după ce le-am vazut cu ochii mei, în timpul Fashion Week-ului de la Paris,  mi-am definitivat opiniile despre ele.

miroslava duma, mauvert, paris, paris fashion week, valentino, tuilleries, street style

Miroslava Duma este cea mai scundă fashionistă pe care am văzut-o până acum şi cred că are o mare bătaie de cap cu hainele pe care trebuie să le ajusteze după dimensiunile ei. De fapt, probabil că hainele îi sunt livrate direct ajustate, având în vedere potenţa financiară a familiei din care face parte. Tatăl ei, Vasily Duma, este un cunoscut oligarh rus, fost preşedinte al companiei LUKOIL, actual senator şi Președinte al Consiliului Coordonator al organizațiilor ucrainene publice din Rusia.  De asemenea, soţul ei, Alexey Mikheev deţine acţiuni importante în industria oţelului şi a gazului.

Nu este de mirare de ce Mira s-a regăsit în modă, iar după ce şi-a finalizat studiile s-a trezit direct în redacţia Harper’s Bazaar Rusia, deşi mai târziu a afirmat că până atunci nu scrisese niciodată vreun articol. Odată cu job-ul la prestigioasa revistă de modă au venit şi invitaţiile la prezentările de la Paris sau Milano. Deşi nu a petrecut mult timp la Bazaar, Mira activează în continuare în modă prin intermediul platformei on-line pe care o coordonează, Buro 24/7.

Miroslava Duma este o prezenţă constantă pe blogurile de street style, deşi are o atitudine extrem de arogantă faţă de fotografi, nu comunică niciodată cu aceştia şi se opreşte rareori să pozeze, doar pentru aceia pe care îi vizează dinainte.  Duma este recunoscută pentru stilul original în care combină hainele şi pentru piesele vestimentare extrem de scumpe cu care se afişează de fiecare dată.

vika gazinskaya, mauvert, paris, paris fashion week, valentino, tuilleries, street style

Vika Gazinskaya este întotdeauna o prezenţă cool, zâmbitoare şi cu foarte mult umor. Combină cu succes piese vestimentare edgy cu elemente care ne duc cu gândul la originile ei ruse.

În grupul rusoaicelor fashioniste, Vika joacă rolul Cenuşăresei. Provine dintr-o familie săracă de la periferia Moscovei, însă mărturisește că mama ei are un simț esteti foarte bine dezvoltat, pe care l-a moştenit și ea. La 16 ani a decis că vrea să devină designer şi a început să ia cursuri de pictură şi desen. A urmat Facultatea de Design în cadrul Univestităţii de Stat din Moscova şi a muncit mult ca să îşi poată îndeplini visul, pentru că în facultate a învăţat doar să coasă. În 2002 a obţinut un internship în cadrul L’Officiel Rusia, iar timp de trei ani a fost asistenta redactorului-şef Evelina Khromchenko. Despre suportul pe care i l-a oferit Khromchenko şi despre tot ceea ce a reuşit să deprindă la L’Officiel, Vika spune că a fost ”adevărata şcoală de modă” care i-a definit parcursul. În 2005 a plecat de la L’Officiel şi a început să muncească freelancer, iar un an mai târziu şi-a găsit un investitor care i-a finanţat în întregime prezentarea primei colecţii. Este vorba despre Bart Dorsa, un excentric artist californian care trăieşte la Moscova şi deţine jumătate din compania înfiinţată de Vika în 2006.

Prietenia cu celelalte rusoaice şi apariţiile în cadrul Săptămânilor Modei, i-au adus atenţia presei internaţionale şi succesul în lumea modei.

ulyana sergeenko, mauvert, paris, paris fashion week, valentino, tuilleries, street style

ulyana sergeenko, mauvert, paris, paris fashion week, valentino, tuilleries, street style

N-am văzut încă o persoană mai teatrală şi mai dramatică decât Ulyana Sergeenko. Are o siluetă filiformă şi afişează o graţie şi o fragilitate care sfidează normalul. Când apare Ulyana în Tuilleries, toată lumea o ia razna, cerul se desparte în două, iar ea păşeşte cu tocurile de 12 cm prin pietre ca şi cum ar pluti pe un nor de puf. Niciodată nu urmează traseul oficial, mai exact covorul din cauciuc care leagă Place de la Concorde de cortul în care se desfăşoară prezentările de modă.

Apariţiile ei sunt un show în sine. Merge încet, uşor legănat, se opreşte, se învârte, îşi schimbă privirea, mai face doi paşi, iarăşi de opreşte, face o piruetă, pleacă, apoi se opreşte brusc. În tot acest timp, zâmbeşte senzual şi flutură nefiresc din gene, iar hoardele de fotografi roiesc în jurul ei, precum un roi de albine în jurul celei mai parfumate flori. Nu vorbeşte niciodată nimic – unii spun că nu ştie o boabă de engleză – şi este întotdeauna însoţită de asistentul Frol Burimskiy, responsabilul care îi plimbă geanta, invitaţiile, umbrela şi bastonul, dacă este cazul. El mulţumeşte fotografilor şi este tot timpul cu ochii în patru, pentru ca nu cumva mimosa să cadă de pe escarpenii ameţitori şi să-şi frângă vreo aripă.

Ulyana are parcursul unei doamne “veritabile” care poartă haute-couture fără să o preocupe cât costă. A fost model, apoi a devenit soţie şi designer. Şoţul ei, Danil Khachaturov este directorul companiei de asigurări Rosgosstrakh şi are o avere estimată la 1.2 miliarde $, conform Forbes, fiind plasat în topul celor mai bogaţi 100 de miliardari ruşi. Ulyana a atras atenţia presei după ce a fost fotografiată pe nenumărate bloguri de street style purtând de cele mai multe ori creaţii proprii sau piese hate-couture şi este văzută adesea în compania conaţionalelor sale la fel de bogate şi celebre.

Ulyana a prezentat deja două colecţii în cadrul Săptămânilor Couture de la Paris, iar creaţiile ei inspirate de literatura rusă şi personajele desprinse din basmele tradiţionale le-au adus în front-row pe Carine Roitfeld, Grace Coddington sau Anna dello Russo. Dincolo de bârfe succesul ei este garantat şi de talent.

Din gaşca fashionistelor din est mai fac parte şi Lena Perminova, model şi iubita magnatului rus Alexander Lebedev, fost spion K.G.B cu o avere estimată la 3.1 miliarde $, Dasha Zhukova, editor de modă, designer şi partenera miliardarului Roman Abramovich și Anya Ziourova, fashion director-ul revistei Tatler Rusia.

Ce părere aveţi despre succesul rusoaicelor? 

text & foto: Claudiu Enescu
surse: wikifashion.com, fashion.telegraph.co.uk, nytimes.com, rumafia.com

Cele mai stilate apariţii la PARIS Fashion Week [#1]

În martie şi septembrie toată suflarea modei (+ anexe) se mută la Paris. Şi exact aşa cum ne spunea şi Andreea Macri într-o discuţie mai veche despre Săptămâna Modei, în aceste perioade Parisul are un alt vibe, respiră un alt aer, iar cantitatea de informaţie vizuală pe care o poţi absobi este incomensurabilă.

parigi2

Ultima oară când am fost la Paris în timpul Săptămânii Modei a fost în toamna lui 2008, când în Jardin des Tuilleries (parcul în care sunt amplasate corturile unde au loc o parte dintre prezentările de modă) nu era atâta agitaţie, sclipici şi expunere. Totul se desfăşura firesc. Jurnaliştii şi buyerii veneau la prezentări îmbrăcaţi normal (a se citi: banal), ca la o activitate care era parte din job-ul lor. Pentru că la Paris, o prezentare de modă nu este neapărat un eveniment monden, ci o activitate bine ancorată în industrie.  În afară de bătrânul Cunninghan, erau puţini fotografii care încercau să surprindă imagini de atmosferă sau bloggeri isterizaţi în căutare de celebritate. Am văzut expoziţia “Suzy at 20″, de la Galliera, şi am făcut multe fotografii “turistice”, între care abia acasă ne-am dat seama că aveam câteva cadre cu Elle McPhearson şi Jessica Stam.

De atunci lucrurile s-au schimbat destul de mult, totul a devenit mult mai mediatizat, street-style-ul a luat o amploare incredibilă, iar Fashion Week-ul a căpătat noi conotaţii. Toată lumea modei vorbeşte despre isteria care s-a creat în jurul acestui eveniment. În timp ce unii blamează democratizarea şi mondenizarea unei activităţi altădată dedicată profesioniştilor, precum şi exhibiţionismul unora care nu sunt nicidecum repere de stil, alţii consideră acest fenomen  drept o urmare firească a expansiunii pe care au cunoscut-o reţelele de socializare şi blogurile de modă (în speţă cele de street-style şi personal-style), în ultimii ani. Până la urmă, fiecare este liber să facă ce vrea şi să privească lucrurile aşa cum crede de cuviinţă. Însă nu trebuie ignorat faptul că stilul nu are nimic de-a face cu “împopoţonarea” excesivă, iar nişte poze pe câteva site-uri de modă nu certifică nicio valoare. ORICINE poate fi pozat la Paris, dacă urmează o reţetă simplă!

mauvert, paris, paris fashion week, street style, instagram, anna dello russo, karl lagerfeld, colette

Unul dintre motivele pentru care am plecat anul acesta la Paris, în timpul Săptămânii Modei din martie, a fost să vedem live cum se petrec lucrurile acolo. Pentru că uneori nu poţi să exprimi o părere pertinentă, doar din ceea ce auzi de la alţii sau citeşti. Dincolo de toată zarva, este extraordinar faptul că în timpul Săptămânii Modei poţi să-i vezi şi să-i auzi vorbind pe toţi acei oameni pe care îi admiri,  pe cei cărora le citeşti articolele sau le urmăreşti editorialele de modă şi pe care i-ai văzut până atunci doar în fotografii. I-am fotografiat şi noi pentru voi!

Garance Dore, fashion blogger, mauvert, paris, paris fashion week, isabel marant, place vendome, street style

Garance Doré este unul dintre cei mai cunoscuţi bloggeri de modă din Franţa. Blogul lui Garance îl urmărim de ani buni, de pe vremea când posta zilnic ilustraţii de modă extrem de chic. Am surprins-o pe Garance în Place Vendôme, înaintea show-ului Isabel Marant. Era cu echipa ei de filmare şi dădea indicaţii pentru un material video pe blogul ei.

Kasia Struss, mauvert, paris, paris fashion week, isabel marant, place vendome, street style

Top-modelul polonez Kasia Struss era în întârziere şi alerga spre prezentarea Isabel Marant, imediat după ce s-a încheiat show-ul Dior.

Emmanuelle Alt

Emmanuelle Alt, redactorul-şef VOGUE Paris, are un stil extrem de curat şi întotdeauna coerent. Nu face niciun efort vestimentar special pentru a onora invitaţiile la prezentări.

Julian Zoe, mauvert, paris, paris fashion week, isabel marant, place vendome, street style

Şi bărbaţii poartă CHANEL câteodată! Chanel Boy.

Bill Cunninghan, mauvert, paris, paris fashion week, isabel marant, place vendome, street style

Bill Cunninghan este un pionier al fotografiei de street style, fiind corespondent al The New York Times. Are 84 de ani, este prezent mereu la săptămânile modei, iar jacheta albastră şi zâmbetul larg au devenit de-a lungul timpului mărci personale.

mauvert, paris, paris fashion week, isabel marant, place vendome, street style mauvert, paris, paris fashion week, isabel marant, place vendome, street style

anna dello russo, Tommy Ton, mauvert, paris, paris fashion week, isabel marant, place vendome, street style

Editor al Vogue Japonia, Anna dello Russo este cunoscută pentru stilul său excentric, fiind o victimă declarată a modei şi prezenţă constantă pe site-urile de street style. În drumul către prezentarea Valentino, din Jardin des Tuilleries, Anna s-a oprit să-l salute pe prietenul ei, fotograful Tommy Ton, un moment ideal pentru “vânătorii” de personaje colorate.

Nu am putut să ignor faţa extrem de ridată a Annei, care nu are nicio legătură cu imaginile din campania colecţiei de accesorii Anna dello Russo for H&M. În schimb, felul în care vorbeşte engleză cu accent italian este savuros.

anna dello russo, Tommy Ton, mauvert, paris, paris fashion week, isabel marant, place vendome, street style

Elin Kling, mauvert, paris, paris fashion week, valentino, tuilleries, street style

Elin Kling e unul dintre cei mai cunoscuţi bloggeri de modă suedezi. În 2011, Kling a realizat o colecţie-capsulă pentru H&M.

Deşi mulţi dintre fotografi au rugat-o să se oprească pentru poze, Elin i-a refuzat politicos şi şi-a urmat drumul spre prezentarea Valentino.

Elin Kling, mauvert, paris, paris fashion week, valentino, tuilleries, street style

Taylor Tomasi-Hill, Taylor tomasi, marie claire, mauvert, paris, paris fashion week, valentino, tuilleries, street style

Taylor Tomasi este cunoscută mai degrabă pentru apariţiile ei remarcabile pe blogurile de street style, decât pentru postul de Style & Accessories Director pe care îl ocupă în redacţia Marie Claire US.

mauvert, paris, paris fashion week, valentino, tuilleries, street style

mauvert, paris, paris fashion week, valentino, tuilleries, street style

george cortina, vogue japan, mauvert, paris, paris fashion week, valentino, tuilleries, street style

george cortina, vogue japan, mauvert, paris, paris fashion week, valentino, tuilleries, street style

George Cortina este un personaj pe care nu ai cum să-l ignori atunci când apare în peisaj. Directorul de modă al publicaţiei Vogue Japonia mergea apăsat asemenea unui soldat german, păstrându-şi mimica serioasă şi ignorând total fotografii care roiau în jurul lui. Look-ul său foarte masculin, alura sportivă şi ţigara aprinsă nonşalant îi dau o alură foarte sexy.

giovanna bataglia, vogue italia, mauvert, paris, paris fashion week, valentino, tuilleries, street style

giovanna bataglia, vogue italia, mauvert, paris, paris fashion week, valentino, tuilleries, street style

Giovanna Battaglia este una dintre cele mai stilate apariţii din peisajul modei italiene. Este editor al L’Uomo Vogue, stilist şi colaborator al publicaţiei W Magazine.  Stilul ei este impecabil!

 mauvert, paris, paris fashion week, valentino, tuilleries, street style

karl-edwin guerre, mauvert, paris, paris fashion week, valentino, tuilleries, street style

Karl-Edwin Guerre este unul dintre cei mai cool fotografi de street style. Fotografiile lui au apărut în publicaţii precum Vogue, Marie Claire sau GQ. În timp ce îl fotografiam m-a salutat, înclinându-şi pălăria ca un veritabil gentleman.

mauvert, paris, paris fashion week, valentino, tuilleries, street style

text & foto: Claudiu Enescu

airfrance, skyteam, air france, airfrance romania, bilete de avion

Expoziţia PARIS Haute Couture: istoria modei în 100 de rochii

Dacă v-aţi întrebat unde am dispărut în ultima perioadă, trebuie să ştiţi că absenţa noastră de pe blog s-a datorat călătoriei la Paris pe care am întreprins-o în timpul Săptămânii Modei. Iar dacă ne următiţi pe Facebook sau Instagram aţi aflat deja asta, pentru că am încercat să vă ţinem la curent cu activităţile noastre la Paris.

PARIS Haute Couture, mauvert, exposition, fashion expozition, moda, haute couture, paris, expozitie de moda

Unul dintre evenimentele importante din timpul Săptămânii Modei, de la Paris, a fost deschiderea expoziţiei PARIS Haute Couture. Pentru prima dată în capitala modei, o expoziţie aduce la un loc o sută de creaţii haute couture ale unora dintre cei mai importanţi creatori de modă din istorie: Worth, Doucet, Poiret, Vionnet, Lanvin, Chanel, Balenciaga sau Grès,  precum şi ale contemporanilor Alaïa, Jean Paul Gaultier, Lacroix, John Galliano şi Riccardo Tisci.

PARIS Haute Couture, mauvert, exposition, fashion expozition, moda, haute couture, paris, expozitie de moda

Expoziţia PARIS Haute Couture este organizată de Muzeul Galliera, cu sprijinul Swarovski, şi reuneşte creaţii unice din colecţia muzeului – unele dintre ele care nu au mai fost expuse până acum -, precum şi din arhivele caselor de modă sau din colecţii personale.

PARIS Haute Couture, mauvert, exposition, fashion expozition, moda, haute couture, paris, expozitie de moda

Christian Dior [1952] Balmain [1955] Balenciaga [1960]

Swarovski este un vechi furnizor al marilor couturieri francezi. Colaborarea a început la încă de la 1900, când Worth îşi înobila creaţiile cu sute de cristale strălucitoare. Mai târziu Jeanne Lanvin, Gabrielle Chanel şi Elsa Shiaparelli au reintrodus renumitele cristale în creaţiile lor, iar în anii ’50 Jacques Fath şi Cristobal Balenciaga utilizau cantităţi enorme de cristale pentru a-şi împodobi colecţiile.

PARIS Haute Couture, mauvert, exposition, fashion expozition, moda, haute couture, paris, expozitie de moda

.

PARIS Haute Couture, mauvert, exposition, fashion expozition, moda, haute couture, paris, expozitie de moda, worth,

Rochia Charles Frederick Worth [1900] care a aparţinut Contesei Greffuhle

Potrivit curatorului Olivier Saillard, directorul Muzeului Galliera, expoziţia spune o poveste cronologică, începând cu o creaţie a lui Charles Frederick Worth de la începulul secolului XX, care a aparţinut Contesei Elisabeth Greffulhe (muza lui Marcel Proust) şi terminând cu o piesă realizată de Cristóbal Balenciaga în 1968, înainte de a-şi închide atelierul de couture.

PARIS Haute Couture, mauvert, exposition, fashion expozition, moda, haute couture, paris, expozitie de moda, lanvin

Multe din creaţiile vechi sunt prezentate “în dialog” cu unele contemporane, tocmai pentru a putea observa similitudini, surse de inspiraţie comune sau tehnici asemănătoare de croi şi broderie.

PARIS Haute Couture, mauvert, exposition, fashion expozition, moda, haute couture, paris, expozitie de moda, worth, christian lacroix

O rochie verde de ceai, creată de Worth în 1895 (cea mai veche piesă din expoziţie), este plasată lângă o creaţie Christian Lacroix din 1991, ambele fiind realizate din catifea Devore, iar rochia Seherezade, realizată de John Galliano pentru colecţia Christian Dior toamnă-iarnă 1998 stă alături de o creaţie similară Paul Poiret, executată cu multe decenii în urmă.

PARIS Haute Couture, mauvert, exposition, fashion expozition, moda, haute couture, paris, expozitie de moda

PARIS Haute Couture, mauvert, exposition, fashion expozition, moda, haute couture, paris, expozitie de moda, dior, john galliano, dior haute couture

Expoziţia cuprinde de asemenea, o serie de schiţe, fotografii şi materiale video care prezintă vizitatorilor tehnici de execuţie a creaţiilor haute couture, precum şi o zonă dedicată costumului feminin şi creaţiilor couture de zi.

PARIS Haute Couture, mauvert, exposition, fashion expozition, moda, haute couture, paris, expozitie de moda

PARIS Haute Couture, mauvert, exposition, fashion expozition, moda, haute couture, paris, expozitie de moda

Zona dedicată costumului feminin vine ca o completare firească a expoziţiei şi încearcă să surprindă evoluţia siluetei şi a croiului în vestimentaţia de zi. Pentru că haute couture nu înseamnă numai spectaculoasele rochii de seară împodobite cu sute de cristale, broderii şi pene, ci şi creaţii extrem de simple, croite matematic, realizate din materiale de înaltă calitate şi executate impecabil. Printre rochiile de zi şi superbele taioare cambrate, simbol al anilor ’40, tronează vestitul costum Chanel, inspirat din vestimentaţia masculină, precum şi “Le Smoking” al lui Yves Saint Laurent.

PARIS Haute Couture, mauvert, exposition, fashion expozition, moda, haute couture, paris, expozitie de moda, margiela, maison martin margiela, margiela artisanal, margiela haute couture

Revenind la haute-couture, trebuie să ştiţi că acest curent a apărut în Paris, la jumătatea secolului al XIX-lea şi a transformat moda, dintr-o disciplină frivolă, într-o mare artă. Haute couture-ul se bazează pe ablilitatea mâinilor artizanilor – precum croitorii, broderii, plumasierii sau pliserii – care lucrează manual sute de ore pentru a duce mai departe tradiţia şi pentru a creatiile designerilor în adevărate opere de artă.

PARIS Haute Couture, mauvert, exposition, fashion expozition, moda, haute couture, paris, expozitie de moda

Lanvin “Concerto” [1934-1935]   Yves Saint Laurent [1967]    Balenciaga [1967]    Alaïa “Momie” [1990]

.

PARIS Haute Couture, mauvert, exposition, fashion expozition, moda, haute couture, paris, expozitie de moda, Ysl, saint laurent, dior, christian dior, lanvin

Yves Saint Laurent [1968]       Christian Dior [1957]        Lanvin [1928]

Pentru noi, această expoziţie a fost o experienţă extraordinară. Am petrecut câteva ore bune admirând fiecare piesă şi descoperind detalii spectaculoase ale unor creaţii pe care le văzusem doar în fotografii. Spre deosebire de hainele pret-a-porter pe care ai ocazia să le admiri îndeaproape purtate sau în magazinele marilor branduri, piesele haute couture sunt mult mai puţin accesibile, iar o astfel de experienţă rarisimă nu trebuie ratată. Dincolo de creaţiile marilor couturieri din istoria modei, cel  mai mult ne-au impresionat piesele vestimentare mult mai recente, ale designerilor noştri preferaţi precum John Galliano sau Riccardo Tisci. Somptuozitatea rochiilor lui Galliano pentru Christian Dior, precum şi stilul noconformist al lui Tisci de a mixa elemente streetwear (fermoare din plastic şi tăieturi preluate din vestimentaţia sport) cu broderii elaborate şi materiale preţioase demonstrează că manufactura tradiţională poate fi utilizată cu succes pentru a crea piese valoroase şi foarte moderne.

PARIS Haute Couture, mauvert, exposition, fashion expozition, moda, haute couture, paris, expozitie de moda, riccardo tisci, givenchy, givenchy couture

Dacă aveţi ocazia să ajungeţi la Paris până în 6 iulie, expoziţia este încă deschisă în fiecare zi de luni până sâmbătă, între orele 10.00 şi 19.00, la Hôtel de Ville (5, rue de Lobau, 75004 Paris). Mai mult decât atât, intrarea este gratuită.

text: Claudiu Enescu
foto: Claudiu Enescu, vogue.co.uk, paris.fr/haute-couture, tumblr.com

airfrance, skyteam, air france, airfrance romania, bilete de avion

Dive pe covorul roşu: Globurile de Aur 2013

Ca în fiecare an, înainte de Gala Premiilor Oscar, vedetele îşi fac încălzirea pe covorul roşu şi îşi exersează discursurile la Gala Premiilor Globul de Aur. În cadrul evenimentului, ajuns anul acesta la cea de-a 70-a ediţie, câştigătorii premiilor sunt desemnaţi de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association – HFPA), formată din ziarişti ce reprezintă publicaţii din numeroase ţări din lume.

Cele mai importante staruri de le Hollywood au strălucit pe covorul roşu, purtând creaţii spectaculoase ale marilor designeri internaţionali şi bijuterii extrem de scumpe. Alegerile vestimentare de anul acesta se încadrează într-o paletă cromatică destul de restrânsă. Alb, negru, tonuri nude şi câteva nuanţe de roşu şi albastru au fost principalele alegeri ale divelor.

Heidi Klum, Anne Hathaway, Lea Michele, golden globe 2013, globurile de aur 2013, mauvert, covor rosu, red carpet, top vedete

Heidi Klum, Anne Hathaway, Lea Michele

Heidi Klum, Anne Hathaway şi Lea Michele au optat pentru alb imaculat. Anne Hathaway, câştigătoarea titlului de cea mai bună actriţă în rol secundar (“Les Miserables”) a purtat un compleu Chanel Couture din colecţia primăvară-vară 2009 şi bijuterii semnate de aceeaşi casă franceză. Lea Michele a strălucit într-o rochie albă Elie Saab, brodată integral cu paiete, pe care a accesorizat-o cu bijuterii cu smaralde, semnate Lorraine Schwartz.

Preferata noastră: Heidi Klum, într-o rochie asimetrică Alexandre Vauthier, brodată cu cristale. Coafura lejeră, forma fizică a lui Heidi şi accesoriile aurii sunt reţeta perfectă pentru o apariţie memorabilă.

Sofia Vergara, Adele, Julianne Moore, Kate Hudson, golden globe 2013, globurile de aur 2013, mauvert, covor rosu, top vedete, red carpet

Sofia Vergara, Adele, Julianne Moore, Kate Hudson

Negrul este cea mai bună opţiune atunci când vrei să maschezi o siluetă nu tocmai perfectă sau dimpotrivă să evidenţiezi un trup apetisant, precum cel al Sofiei Vergara. Actriţa din “Modern Family” a purtat o rochie neagră din paiete, creaţie a designerului filipinez Michael Cinco şi bijuterii cu diamante Lorraine Schwartz.

Adele arată excelent după sarcină, iar pentru eveniment a ales o rochie perfectă, semnată Burberry. Cântăreaţa britanică  a primit premiul pentru cea mai bună coloană sonoră (“Skyfall”). Nici Julianne Moore nu a trecut neobservată. Actriţa şi-a câştigat un loc în topul celor mai rafinate apariţii, după ce a optat pentru o rochie minimalistă creată de Tom Ford, pe care a accesorizat-o perfect cu bijuterii Bvlgari.

Preferata noastră: Kate Hudson, într-o rochie splendidă Alexander McQueen. Trena, decolteul adânc şi detaliile realizate din cristale aurii îi dau lui Kate o alură princiară.

golden globe 2013, globurile de aur 2013, mauvert, covor rosu, top vedete, red carpet, Rosie Huntington-Whiteley, Katharine McPhee, Eva Longoria

Rosie Huntington-Whiteley, Katharine McPhee, Eva Longoria

La capitolul black & very sexy nominalizatele au fost: Rosie Huntington-Whiteley, într-o creaţie Saint Laurent, Katharine McPhee cu un decolteu superb, în rochia Theyskens Theory şi Eva Longoria, intr-o creaţie Emillio Pucci. Actriţa din “Desperate Housewives” a mizat în totalitate pe sex-appeal: dantelă diafană, un decolteu adânc şi o crăpătură la extrem.

Isla Fisher, Amanda Seyfried, Jennifer Lopez, Megan Fox, Amy Adams, Isla Fisher, Amanda Seyfried, Jennifer Lopez, Megan Fox, Amy Adams, golden globe 2013, globurile de aur 2013, mauvert, covor rosu, top vedete, red carpet,

Isla Fisher, Amanda Seyfried, Jennifer Lopez, Megan Fox, Amy Adams

Şi rochiile nude au fost în topul preferinţelor divelor de pe covorul roşu. Isla Fisher a purtat o rochie Reem Acra, împodobită cu cristale, în timp ce Amanda Seyfried a optat pentru eleganţa austeră, în rochia din dantelă Givenchy Couture by Riccardo Tisci. Tot pentru dantelă a optat şi Megan Fox, care a purtat o rochie sirenă Dolce & Gabbana, iar Amy Adams a mizat pe Marchesa şi bijuterii cu diamante Tiffany & Co.

Prefarata noastră: Jennifer Lopez într-o rochie nude cu aplicaţii de dantelă albă, semnată Zuhair Murad. Extrem de sexy, J.Lo şi-a evidenţiat din nou formele generoase. Ondulele lejere, machiajul natural şi bijuteriile discrete au completat look-ul de zeiţă al cântăreţei.

Jessica Alba, Jennifer Lawrence, Jennifer Garner, Naomi Watts, golden globe 2013, globurile de aur 2013, mauvert, covor rosu, top vedete, red carpet,

Jessica Alba, Jennifer Lawrence, Jennifer Garner, Naomi Watts

Acestea au fost cele mai frumoase nuanţe de roşu pe care le-au ales vedetele. Jessica Alba a purtat o rochie de culoarea pepenelui roşu, semnată Oscar de la Renta, un clutch cu pene Roger Vivier şi un colier Harry Winston ce valorează 5.8 milioane de dolari. Jennifer Lawrence, cea mai bună actriţă în rol feminin într-o comedie/ musical (“Silver Linings Playbook”) a purtat o creaţie în stilul New Look, semnată Christian Dior Couture, pe care a accesorizat-o cu bijuterii Chopard, iar Jennifer Garner, soţia lui Ben Affleck, a captat privirile într-o rochie roşie din paiete Vivienne Westwood Couture.

Preferata noastră: Naomi Watts şi rochia Zac Posen, într-o nuanţă spectaculoasă de roşu burgund.

Jessica Chastain, Nicole Richie, Jodie Foster, Salma Hayek, golden globe 2013, globurile de aur 2013, mauvert, covor rosu, top vedete, red carpet,

Jessica Chastain, Nicole Richie, Jodie Foster, Salma Hayek

Diferitele nuanţe de albastru au fost alese de staruri precum Jessica Chastain, Nicole Richie, Jodie Foster sau Salma Hayek.

Jessica Chastain, cea mai bună actriţă în rol feminin într-o dramă (“Zero Dark Thirty”) a purtat o rochie cu decolteu adânc Calvin Klein, într-o nuanţă pală de albastru, ce contrasta cu perfect cu ondulele ei retro, arămii, iar Nicole Richie ales o rochie din dantelă Naeem Khan.

Jodie Foster a primit premiul pentru întreaga activitate, purtând o rochie din paiete Giorgio Armani. Actriţa în vârstă de 50 de ani şi-a recunoscut public lesbianismul, şi asta tocmai în cardul ceremoniei stricte de la Golden Globe.

Preferata noastră: Salma Hayek, în rochia Gucci Première dintr-un material strălucitor bleumarin. Rochia îmbracă perfect formele Salmei, iar detaliu fundă de pe talie este un accesoriu elegant.

Care este preferata ta?

text: Claudiu Enescu
surse: goldenglobes.org, mediafax.ro
foto: vogue.co.uk
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 610 other followers

%d bloggers like this: