
.

.

V-am povestit recent despre lansarea colecţiei toamnă iarnă 2012-2013 a Venerei Arapu şi despre cât de amabilă a fost echipa din showroom, care ne-a invitam nu doar să vedem piesele, ci şi să coborâm în atelier să vedem procesul prin care acestea prind viaţă.
Ceea ce nu v-am spus la momentul respectiv este că, mai mult decât să urmărim cum sunt rochiile cusute, Ana şi cu mine am fost invitate să alegem câteva dintre modelele noastre preferate de rochii din noua colecţie, cărora să le dăm o interpretare personală. Market 8, restaurantul Venerei, a fost setting-ul ideal pentru şedinţa foto.
Îmbinarea dintre rochiile imprimate digital şi decorul de boudoir cu paravane şi scaune din lemn sculptat, draperii grele de catifea şi candelabre impozante a fost deopotrivă atrăgătoare pentru noi şi reprezentativă pentru stilul eclectic al Venerei. De altfel, aceasta a fost miza: jocul dintre ostentativ şi rezonabil, redat printr-un brunch sarcastic şi iluzii optice.




vestimentaţie: VENERA ARAPU [toamnă iarnă 2012-2013]
locaţie: MARKET 8
fotografii: CLAUDIU ENESCU
modele: IOANA VOICU, ANA-MARIA MORODAN
Special thanks to Maria, PR Venera Arapu