Tag Archives: Romanian Fashion Week

3, Doamne!… şi multe doamne…

S-a încheiat şi Romanian Fashion Week-ul de la Iaşi, s-a comentat mult, s-au iscat controverse şi polemici şi s-au făcut inevitabile comparaţii cu evenimentul organizat la Cluj-Napoca. A luat sfârşit un nou sezon de pezentări, grupate în trei puncte strategice, din care fiecare a tras propriile concluzii. Iată cum văd eu lucrurile:

Bucharest Fashion Week merge înainte fără probleme financiare, mizează pe promovarea şi parteneriatul cu Fashion Tv şi îşi menţine direcţia cu care a început. Aceeaşi designeri, kitsch şi glamour în doze maxime, un eveniment care a acaparat foarte bine un public avid de monden. Titulatura este mult prea mult pentru ceea ce este evenimentul în sine: un spectacol de varietăţi.

Cluj Fashion Week a debutat în forţă ca un eveniment complex, cu invitaţi de renume, multe activităţi conexe, bloggeri în front-row, foarte buni designeri debutanţi şi o ultimă seară demnă de o săptămână a modei, internaţională. Încă nu este totul bine pus la punct, încă nu a fost stabilită o direcţie clară a evenimentului (unele voci spun că Cluj Fashion Week va rămâne un eveniment foarte bun pentru lansarea tinerilor designeri, în timp ce noi am observat o alternanţă între debutanţi şi designeri deja consacraţi), însă pentru o primă ediţie feedback-ul a fost pozitiv. Iar cel mai important lucru este că organizatorii au anunţat şi au început deja organizarea celei de-a doua ediţii a Fashion Week-ului, care va avea loc în noiembrie.

Romanian Fashion Week a revenit după absenţa de anul trecut. Cu greu, cu mari eforturi financiare, “cel mai longeviv şi celebru eveniment de modă din Romania” – aşa cum a fost el descris în incipitul tuturor textelor cu iz de comunicat de presă, a încercat să se menţină la fel de tonic ca în anii precedenţi (în 2008, când am fost prezenţi la Iaşi, pe cont propriu – fără acreditare şi facilităţi de presă – evenimentul a fost unul foarte reuşit). Evenimentul de anul acesta mi s-a părut foarte fad. Parcă i-a lipsit ceva. Reţeta pe care s-a mers până acum – la care s-au mai adăugat câteva bombonele mioritice – nu mai funcţionează. Şi mi se pare că în loc să se găsească o formulă nouă, organizatorii refuză criticile şi emit nişte replici evazive care ar putea fi comprimate într-o sintagmă de genul: “Evenimentul este foarte bun pentru că avem notorietate. Şi mai mult de atât, multumiti-vă cu faptul că s-a organizat într-o perioadă atât de precară şi apreciaţi marile noastre eforturi.” (Repet: Aceasta replică îmi aparţine!) Pentru orice eveniment se fac eforturi: unele sunt mai mici, altele foarte mari. Majoritatea acestor evenimente aduce beneficii şi prestigiu organizatorilor, precum şi celor direct implicaţi (în acest caz: designerilor). Cum cei neimplicaţi nu au niciun beneficiu, este normal să vorbească şi de bine şi de rău. În plus voiajele de presă şi faptul că organizatorii asigură (sau nu) jurnaliştilor/invitaţilor o cazare, nu îi obligă cu nimic pe aceştia din urmă să scrie/vorbească de bine despre eveniment.

Nu vreau să lansez o nouă polemică; acestea sunt concluziile la care am ajuns. Vorbesc acum, strict din prisma spectatorului care a privit totul din exterior***: am urmărit prezentările în transmisiunea live (execrabilă, de altfel), apoi am privit fotografiile şi m-am delectat/scârbit cu recenziile/cronicile/poveştile post eveniment. Organizatorii s-au duelat cu bloggerii, un blogger a jignit alt blogger, toată lumea care povesteşte pe un blog se autointitulează “jurnalist de modă”, iar scrierea comunicatelor de presă a devenit sport naţional. (Sunt foarte curios câţi din toţi aceşti “mari specialişti în comunicare” au citit vreun autor relaţionist).

Cam acestea sunt concluziile la care am ajuns după cele trei Fashion Week-uri din acest sezon, evenimente care încearcă să se integreze într-un sistem al modei româneşti; un sistem deocamdată virtual.

Iar astăzi am mai auzit ceva: Sibiu Fashion Week. Prima reacţie: WTF ?! :) )

LATER EDIT:

Organizatorii Romanian Fashion Week au anunţat deja intrarea evenimentului într-un circuit normal, cu două ediţii pe an. Conform ultimului comunicat publicat pe fashion&beauty.ro ediţia din toamnă va fi dedicată în exclusivitate profesioniştilor şi clienţilor direcţi din moda românească. Ca o noutate, ediţia viitoare va fi diferită de ceea ce s-a făcut până acum; designerii îşi vor prezenta colecţiile pentru sezonul primăvară/vară 2011 în showroom-uri special amenajate.

*** Nu am fost prezenţi la Iaşi din două motive. În primul rand nu am primit acreditarea. Nici până acum nu am înţeles care au fost criteriile de selecţie a bloggerilor. (Problema selecţiei a fost lansată şi la Cluj Fashion Week, după ce organizatorii şi-au dat seama că o parte din bloggerii invitaţi avea cu totul alte preocupări decât interes pentru evenimentul în sine)

Până la urmă nu acreditarea a fost principala piedică (pentru că puteam foarte bine să mergem pe cont propriu ca în 2008), ci sesiunea. Am avut examene stabilite în perioada în care s-a desfăşurat evenimentul aşa că am renunţat.

Claudiu /// mauVErt

ROMANIAN Fashion Week # ediţia a XII-a

Organizatorii ROMANIAN Fashion Week ne promit un adevărat maraton de modă la Iaşi. Această ediţie se va desfăşura în zilele de 9 şi 10 iunie 2010

Pe podiumul instalat la Sala Sporturilor din Iaşi vor fi prezentate 32 de colecţii, cu o sceno-tehnică de specialitate şi o întreagă desfăşurare de forţe, aşa cum ne-am obişnuit. Ca şi la ediţiile trecute, la Romanian Fashion Week vor fi prezenţi peste 100 de jurnalişti din presa scrisă şi televiziune şi, tot ca în fiecare an mediatizarea evenimentului va asigura transmisiuni în direct, reportaje speciale, talk show-uri etc.

RFW 2010 va fi reflectat, în cadrul parteneriatelor media, prin intermediul canalului TVR, prin grupul de presă Edipresse cu revistele Elle, Viva, Joy şi Avantaje şi prin Adevărul de seară. Evenimentul va fi prezent în lumea virtuală prin intermediul site-ului de specialitate www.fashionandbeauty.ro şi a site-ului www.121.ro, unul dintre cele mai cunoscute din România, dar şi prin intermediul www.rfb.ro .

“Cea de a XII-a ediţie a Romanian Fashion Week va sta sub semnul atât de important şi mai ales pozitiv al continuităţii”, declară organizatorul Romanian Fashion Week, Irina Schrotter.

Aceasta este lista designerilor care îşi vor prezenta colecţiile pentru sezonul toamnă-iarnă 2010/2011 în cadrul ROMANIAN Fashion Week, Iaşi 2010:

1. Adelina Ivan 2. Alina Botea

3. Alina Lăţan 4. Andra Cliţan

5. Andreea Muşat 6. Andreea Tincu

7. Cristina Nichita 8. Dinasty

9. Irina Marinescu 10. Irina Schrotter

11. Irina Schrotter & Andreea Raicu 12. Jolidon

13. Kinga Varga 14. Lena Criveanu

15. Lucian Broscăţean 16. Lucian Pop

17. Miau 18. Mihaela Glăvan

19. Mircea Bărbulescu 20. Mirela Diaconu

21. Papucei 22. Răzvan Ciobanu

23. Stephan Pelger 24. Vuarnet by Stephan Pelger

25. Violeta Gaburici

ROMANIAN Fashion Week este cunoscut ca fiind evenimentul care a generat cele mai multe nume noi în moda românească. Evenimentul îşi continuă tradiţia, aducând în acest an şi mai multe nume noi la secţiunea Debut.  Veţi putea urmări astfel colecţii de la universităţile de artă din Bucureşti, Cluj şi Sibiu ale studenţilor şi masteranzilor: Alina Ene, Alina Popescu, Ana Maria Silea, Ovidiu Pop, Răzvan Vasilescu, Sergiu Chihaia şi Tatiana Strîmbovschi.

Romanian Fashion Week va avea loc în perioada 9-10 iunie 2010

Vă spuneam în februarie, adică înainte de a fi publicat comunicatul oficial al evenimentului, că Romanian Fashion Week Iaşi 2010 nu va avea loc în această primăvară. Doamna Liana Martin a sesizat discordanţa şi ne-a semnalat să modificăm informaţia, care între timp a fost preluată de mai multe site-uri şi blog-uri deşi a devenit neveridică.

Aşadar ROMANIAN FASHION WEEK  2010 VA AVEA LOC ÎN ACEST AN ŞI SE VA DESFĂŞURA ÎN PERIOADA 9 – 10 IUNIE LA SALA SPORTURILOR, DIN IAŞI.

Dupa 2 ani de pauză, Romanian Fashion Week revine la Iaşi, acesta fiind unul din cele mai importante evenimente ce se desfăşoara în Capitala Moldovei. Evenimentul este organizat de catre FIT – Future In Textile şi va prezenta 21 de colecţii pentru toamna – iarna 2010 – 2011. Printre participanţi se regăsesc nume grele ale modei din Romania precum: Irina Schrotter, Irina Schrotter & Andreea Raicu, Lena Criveanu, Mihaela Glăvan, Răzvan Ciobanu, Cristina Nechita, Stephan Pelger, Ravioli, Lucian Pop, Adelina Ivan, Andreea Tincu & Sense, Alina Botea, Jolidon, Andra Cliţan şi mulţi alţii.

Această ediţie se va desfăşura, cum este şi firesc, la Iaşi, în zilele de 9 şi 10 iunie 2010. Evenimentul înseamnă o sceno-tehnică de specialitate şi o întreagă desfăşurare de forţe, aşa cum ne-am obişnuit. Vor fi prezenţi, ca întotdeauna 150 de tehnicieni şi peste 300 de manechine. Ca şi la ediţiile trecute, Romanian Fashion Week va invita peste 100 de jurnalişti din presa scrisă şi televiziune şi tot ca în fiecare an mediatizarea evenimentului va asigura transmisiuni în direct, reportaje speciale, talk show-uri etc.

Înfiinţat şi susţinut de Irina Schrotter, Romanian Fashion Week a prezentat în faţa publicului de specialitate şi a invitaţilor, de-a lungul a 11 ediţii, colecţiile celor mai importanţi designeri din România, dar şi colectiile unor invitaţi din străinatate. RFW a susţinut şi promovat tinerii designeri şi mărcile româneşti de prêt-à-porter, fiind un eveniment dedicat, de multe ori chiar în întregime, modei româneşti.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 449 other followers

%d bloggers like this: