
.

.

În ultimul weekend de dinaintea Crăciunului, oricât de ocupaţi aţi fi, trebuie să vă faceţi timp să alergaţi după cadouri pentru cei dragi şi, de ce nu, pentru voi. Ne-am propus să vă facem o listă cu cele mai bune locuri de shopping pe care nu trebuie să le ignoraţi în această perioadă.

Prietenele noastre, Ana Morodan şi Irina Markovits, vă aşteaptă sâmbătă, 15 noiembrie, la DALLES GO, cu haine lor multe, frumoase şi la preţuri mai mult decât accesibile, pe care dacă le-aţi văzut până acum la ele şi v-au plăcut, aveţi ocazia să le cumpăraţi. Dacă vă numaraţi printre cititoarele fidele ale blogurilor lor, cu siguranţă există cel puţin o piesă pe care v-o doriţi de la ele.
Fiecare dintre vizitatoare va putea sa discute cu ele despre personal shopping, va primi recomandări de styling şi accesorizare şi va avea parte de surprize şi cadouri de la AVON.

Molecule-F vă aşteaptă sâmbătă 15 decebrie şi duminică, 16 decembrie, la The PLACE Concept Store (Calea Dorobanţilor, 102-110) la The Christmas Fair from The Place.

Târgul Cadourilor de Designer vă propune o incursiune în spațiul creativ autohton pentru descoperirea și redescoperirea obiectului de design românesc. Organizatorii v-au pregătit patru secțiuni deja consacrate: bijuterie de autor, creaţii vestimentare, decorațiuni și artă cu dorința ca orice vânător hibernal de cadouri să descopere ceva nou, potrivit pentru Crăciun.

Iar duminică, 16 decembrie, nu aveţi voie să lipsiţi de la întâlnirea cu Moş Crăciun, de la Palatul Cesianu (C.A. Rosetti 5 – vis a vis de Biblioteca Centrala).
În cadrul târgului de cadouri Atelierul lui Moş Crăciun veţi găsi cadouri personalizate, accesorii, ultimele tendinţe în design, ceaiuri alese, dulciuri, vin fiert şi o mulţime de alte surprize.
Aşadar, timp să aveţi şi mulţi bani de cheltuit pentru că locuri de cumpărat cadouri sunt destule!
Esti invitat sa creezi si sa donezi, in scop caritabil si intr-un mod inedit, intr-una din zonele spatiului in care se va desfasura cea de-a IV-a editie “Creezi sau Donezi?”.
Accesoriile si ustensilele necesare pentru eveniment sunt donate de membrii RFB si membrii Clubului 4×4 Romania. Designeri romani consacrati si membrii RFB precum Agata Secelean, Diana Bobar,Josephine sau Ludmila Corlateanu vor dona piese din colectiile lor, piese ce vor expuse in zona de donatie.
“Creezi sau Donezi?” se afla la a IV-a editie. Este incercarea noastra, a membrilor RFB, de a oferi un cadou de Craciun celor dragi si copiilor. Ne aflam la a doua colaborare cu Clubul 4×4 Romania, club care organizeaza in fiecare an, de Craciun, o actiune umanitara pentru copii. Ne folosim de creativitate, moda si 4×4 pentru a aduce zambetul pe chipul ingeresc al unui copil. Sunt absolut sigura ca vom fi surprinsi de creativitatea si de darnicia bucurestenilor. Oricine poate dona de Craciun.
Roxana Radu – fondator RFB
“In fiecare an organizam cate doua actiuni cu caracter umanitar si ajutam acolo unde este nevoie. De cele mai multe ori, banii stransi se duc in locuri extrem de izolate, descoperite in expeditiile Clubului 4×4 Romania, unde nu este curent electric si cu acces imposibil pentru alte masini inafara de cele de teren”
Ligia Popescu – Club 4×4 Romania
RFB – Romanian Fashion Bloggers reprezinta comunitatea bloggerilor de moda din Romania dar si un organizator de evenimente si proiecte ce sustin bloggerii si industria de moda din Romania si nu numai. Nascut din pasiune pentru moda la sfarsitul anului 2008, rfb se mandreste pana in prezent cu participarea la Paris Fashion Week Fall 2009 dar si participarea si parteneriatul media cu Romanian Fashion Week 2010.
CBS – Targ de Cadouri de Craciun, Decoratiuni si Suveniruri se afla la prima editie, ofera o gama larga de produse si isi propune sa devina locul ideal de intalnire al celor mai noi si avantajoase oferte de cadouri de Craciun, decoratiuni si suveniruri. Targul este destinat atat publicului larg, cat si firmelor care doresc sa-si imbunatateasca portofoliul de produse si ofera posibilitatea achizionarii de cadouri pentru sarbatorile de iarna la preturi avantajoase.
Club 4×4 Romania, s-a infiintat la sfarsitul lunii iulie 2009, iar divizia sa sportiva, Team4x4 s-a constituit ca Asociatie in anul 2010. Sustinatorii si creatorii Asociatiei «Club 4×4 Romania» au plecat initial de la ideea de a construi un «refugiu» pentru iubitorii de adrenalina, pentru cei carora le place sa-si petreaca timpul liber prin satisfacerea pasiunii si dragostei pentru off-road, pentru munte, natura si liniste.