MAUVERT

fashion & lifestyle blog

Madame Pompadour, un fashion icon al secolului al XVIII-lea

Daca m-ar intreba cineva care e cadoul pe care l-as face mereu, as raspunde fara sa stau pe ganduri: carti!. Bineinteles, asta presupune o alegere inspirata care sa ii trezesca interesul celui care o primeste. In fond, o carte e pentru totdeauna.

Dintre cartile-cadou din biblioteca mea: “La Vie Amoureuse de Madame de Pompadour” si “FASHION: A History from the 18th Century to the 20th Century“.

De ce Madame de Pompadour? Pentru ca a fost un fel de Carla Bruni a vremii ei.

“Jeanne-Antoinette Poisson, marquise de Pompadour (n. 29 decembrie 1721, Paris – d. 15 aprilie 1764, Versailles) cunoscută ca Madame Pompadour – fostă metresă a regelui Franţei Ludovic al XV-lea.

Este atestat istoric că la vârsta de 9 ani i s-a prezis de o ghicitoare că Jeanne-Antoinette Poisson va deveni metresa regelui Ludovic al XV, ghicitoarei îi va asigura mai târziu Madame de Pompadour o pensie. Influenţată de această prezicere caută să trezească atenţia regelui prin prezenţa ei în Étiolles, unde în pădurea din Sénart din apropiere, era locul de vânătoare al regelui. Aceste încercări de apropiere de monarh sunt împiedicate de metresele regelui Marie-Anne de Mailly-Nesle, Marquise de La Tournelle, Duchesse de Châteauroux (1717-1744). După moartea fostei metrese (1744), la un bal mascat reuşeşte Madame Pompadour să fie remarcată de rege, care în afară de faptul că o numeşte „metresă oficială” (fr. maîtresse en titre), îi acordă în acelaşi an în iulie, titlul de marchiză de Pompadour, cu stemă şi o proprietate funciară. La 14 septembrie 1745 divorţează de soţul ei care prin divorţ va dobândi avantaje mari financiare.

Cu toate că din 1751 legăturile ei sexuale cu regele au încetat, a continuat să rămână metresa oficială a regelui până la moartea ei (1764), lucru care se datorează diplomaţiei inteligente de care a dat dovadă. Ea nu va repeta greşeala altor amante ale regelui, ca rivala să fie bruscată şi tratată cu duşmănie, ci ea face totul de a-i câştiga simpatia. Madame Pompadour reuşeşte să realizeze iscusit la curte un neţ de relaţii cu aliaţi influenţi, ea va lega regele nu numai prin relaţii sexuale ci şi ca prietenă, damă de conversaţie şi sfătuitoare a regelui.

Astfel pentru desăvârşirea planurilor ei de a nu pierde contactul cu regele, organizează la domicilui ei un teatru burlesc cu artişti apreciaţi, la inaugurarea teatrului va fi prezentată piesa „Tartuffe” de Moliere. Madame Pompadour mai ales în ultimii ani trebuie să-şi apere cu multă diplomaţie poziţia ei la curte, faţă de noua amantă a regelui, Anne Coupier de Romanss.” (sursa: Wikipedia)

La Vie Amoureuse de Madame de Pompadour” mi-a fost daruita par hasard, pentru simplul motiv ca era in limba franceza. Iata una dintre cele mai frumoase descrieri:

“À ce moment de sa jeunesse, Mme D’Etiolles atteint la perfection de sa beauté. La vie n’a pas encore touché la fragile fleur d’un teint ou l’ombre même reste claire, teint de blonde, <<déjeuner de soleil>> qui révèle un organisme lymphatique et sans résistance, mais qui, dans son premier printemps, fait songer aux plus délicates merveilles: à la nacre des coquillages, au coeur rosé des eglantines. Les traits sont réguliers et fins. Les lèvres un peu trop pales, que les jolies dents mordillent pour en aviver l’éclat, ont le plus charmant sourire; le front est fait pour la coiffure à racines droites qui relève en ondes légeres, modelées sur la forme exquise de la tete, les cheveux chatain clair, argentés de poudre et qui se souviennent d’avoir ete blonds. Les sourcils dessinent deux beaux arcs très purs, et dans les yeux aux nuances changeants – ni bleus, ni verts, ni bruns – pleins de reflets d’or fugitifs, l’esprit allume ses paillettes. La taille est souple, les bras et les mains ravissantes, la gorge assez ronde pour << remplir la main d’un honnête homme>>, et toute cette charmante personne avec ses grandes robes de soie brochée et bouffante, avec ses corsages noués de rubans et tout écumeux de dantelles, avec ses mules fines, ses bouquets de petites fleurs à l’épaule ou sur le sein, semble, dit un contemporain, “faire la nuance entre le dernier degré de l’élégance et le premier de la noblesse.”

“The fabric with the water-blotting pattern was called chiné à la branche in French. Just as in the Japanese bogushi-weaving (a type of kasuri technique), the pattern was printed onto the wrap prior to weaving. In Europe, the chiné technique was extremely difficult, so the large chiné patterns were produced only in France. The patterns were mainly applied to thin fabrics such as silk taffeta. Light pastel coloring and fluffy texture are characteristic of chiné. During the mid-eighteenth century, it was fashionable to use chiné for high-priced summer clothing.”

Since Madame de Pompadour strongly preferred wearing dresses of chiné, it was often called “Pompadour Taffeta.(“FASHION: A History of the costume from the 18th to the 20th century”, Taschen)

ioana – mauVErt

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: