MAUVERT

fashion & lifestyle blog

The FASHION play

Marţi seara, lumea bună a capitalei a luat parte la ultimul show de modă, semnat ADRIAN OIANU. Circa două sute de invitaţi au fost prezenţi în hangarul de la Romaero Băneasa, un loc neconvenţional, însă excelent pentru un spectacol reuşit de modă, muzică şi culoare.

E prima dată când merg la o prezentare Adrian Oianu, însă am fost foarte impresionat atât de detaliile tehnice, cât şi de colecţia în sine. Deşi nu planificasem nimic dinainte, nu am putut refuza invitaţia Roxanei aşa că m-am pregătit rapid şi am aterizat în front-row, printre oameni importanţi şi persoane pe care le admir, cum ar fi: Ovidiu Buta, Irina Marinescu, Lena Criveanu, Venera Arapu, Wilhelmina Arz, Joaquin Bonilla, Cristina Cioran, Maria Marinescu, Laura Lazăr şi mulţi alţii pe care nu i-am reţinut. În cele câteva minute dinaintea prezentării, am avut suficient timp să trag cu ochiul la ţinutele invitaţilor. Fustele şi rochiile foarte lungi, purtate cu jachetă din piele au fost adoptate de mai multe dintre doamnele prezente. Laura Lazăr purta o rochie neagră superbă. De asemenea, Cristina Cioran avea o fustă neagră, lungă, evazată, iar in partea de sus, o cămasă albă cu cravată şi vestă neagră. Mi-au atras atenţia topul Roxanei Radu realizat de George Neagu, jacheta din pene de struţ a Mariei Marinescu, precum şi mantoul din brocart roz-orange pe care îl purta Wilhelmina.

Prezentarea a fost o fuziune între modă şi teatru contemporan. În spatele podiumului erau proiectate diferite mesaje despre atitudine, feminitate sau curaj, în timp ce modelele defilau pe o coloană sonoră intrigantă. Toată colecţia a fost reprezentată de rochii, pe care designerul le-a realizat într-o tehnică nouă şi creativă. Tăieturile curbe, drapajele, pliurile subtile şi liniile fluide au fost realizate în mătase naturală si voal de mătase, imprimate digital. Oianu a ales nişte imprimeuri în nuanţe eclectice, degradeuri surprinzătoare şi fuziunea contrastelor. Cromatica avea câteva influenţe Dries van Noten. Mi-a plăcut foarte mult styling-ul manechinelor. Un make-up simplu, foarte natural şi feminin, iar parul creţ şi voluminos era prins neglijent la spate. Look-ul modelelor era întregit de ochelarii geek”, creaţi într-o manieră contemporană.

Colecţia a fost foarte reuşită, la fel ca şi petrecerea privată de după, organizată la Gaia Boutique Club, o locaţie exclusivistă în care invitaţii au socializat şi au ascultat câteva melodii chillout.

Şi… care-i următorul eveniment ?

Claudiu – mVt

foto: Alexandru Buruntia

Advertisements

8 responses to “The FASHION play

  1. mauvert 1 November, 2008 at 3:30 pm

    lumea buna a capitalei… :))) mai du-te mah!

  2. R.R 1 November, 2008 at 9:16 pm

    da-mi un mail sa iti dau poze cum am promis … nu gasesc adresa ta … hmmm

  3. Pingback: Adrian Oianu Primăvară Vară 2009 « R.R

  4. Alex 5 November, 2008 at 6:18 pm

    Cand mai ai nevoie de fotografii, ma gasesti la adresa de email.

  5. mauvert 5 November, 2008 at 7:13 pm

    Ms mult! 🙂

  6. Gabriela 17 November, 2008 at 7:25 pm

    vine si oianu cu ochelari de geek dupa ce moda asta s-a fumat de muuuult

  7. Pingback: Adrian Oianu Primăvară Vară 2009 | R.R

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: