MAUVERT

fashion & lifestyle blog

Ce se intampla cu Galla?

Când m-am mutat în Bucureşti am descoperit întâmplător magazinul Galla by Doina Levintza. S-a întâmplat că o colegă de-ale mele, din Braşov, s-a mutat pe strada Ion Mihalache, la câteva sute de metri distanţă de magazin. Evident că de câte ori treceam prin zonă aruncam o privire în interior. Pe uşă era lipit un bilet meschin pe care scria: “Concediu Medical”. M-am gândit că l-a lipit cineva cu rea intenţie pentru că nu-mi puteam închipui că doamna Doina Levintza angajase acolo o vânzătoare bătrână care suferea de reumatism şi făcea tratamente în spital. (Nici acum nu cred asta.) Cert este că de trei luni, de când sunt în Bucureşti, nici urmă de om pe la Galla.

Îmi doresc tare mult să se deschidă şi să intru in interior. L-am cercetat din exterior şi am rămas fascinat de toate rochiile vintage, de colecţia de pălării, de obiectele decorative, precum şi de pantofii semnaţi Dan Coma.  Magazinul pare destul de spaţios, iar în cele două vitrine  care  încadrează uşa de acces,  sunt expuse două dintre creaţiile celebre ale  Doinei Levintza: rochia-ou de mireasă, decorată cu flori din organza, şi o altă rochie multicoloră, voluminoasă, cu elemente origami. Încă nu sunt lămurit de ce s-a închis magazinul.

www.mauvert.com

Dacă aveţi informaţii, aştept să mă lămuriţi.

Claudiu – mauVErt

Advertisements

5 responses to “Ce se intampla cu Galla?

  1. Choo 15 January, 2009 at 10:57 am

    Macar ai ce vedea/Asta bine,pentru ca stai in Buc.Eu in Deva vad magazine klumea mai greu…si avem numai un mall…

  2. rfbloggers 18 January, 2009 at 6:36 pm

    Daa ciudat rau de tot … ce se intampla oare … de ce nu e deschis?

  3. Ioana 19 August, 2009 at 1:09 pm

    Buna! Am trecut si eu pe acolo si am vazut o palarie de care m-am indragostit si O VREAU, dar magazinul nu era deschis. Am cautat pe google dar putine informatii, as vrea sa stiu daca sti cumva unde poate fi un al doilea magazin sau un site ceva. Eu nu gasesc nimic. Multumesc si o seara buna

  4. smileyface 19 April, 2010 at 5:03 pm

    buna seara,,, eu am fost sa vad magazinul si era inchis… am intrat in magazinul de alaturi… un “art gallery” si doamna vanzatoare mi-a spus ca magazinul Galla nu s-a mai deschis de 2 ANI !!! 😐 offf si chiar imi placea o rochie si o vroiam pt balul meu de absolvire

    • eris 29 July, 2012 at 10:26 am

      magazinul apartine altcuiva,dna si l-a insusit pe nedrept, ca si cealalta dna vanzatoare de la,, art gallery” magazinul de alaturi, cu spaga….il tine inchis de frica…..

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: