MAUVERT

fashion & lifestyle blog

Cele 15 minute de celebritate ale “Artizanilor Modei”

Doamnelor şi Domnilor, dacă aţi ratat prezentarea artizanilor de la Casa Poporului Muzeul Naţional de Artă Contemporană, aţi ratat o bună parte din ceea ce a însemnat festivalul Pasarela de anul acesta. Dacă până la acest punct, evenimentul a stat sub semnul unuia cu care nu ne-ar fi ruşine să ne prezentăm în contextul modei europene, ei bine, vorba cântecului, suntem made in Romanie şi ar fi fost chiar culmea să ne dezicem tocmai acum…

După ce măsurile de securitate de la intrare ne-au făcut să credem că urmează chiar ceva măreţ, am avut parte de… cel puţin o oră de aşteptare – deşi fuseserăm punctuali- şi stat în picioare – pentru că erau mult prea puţine locuri, iar cele existente erau ocupate cu mult înainte de mamele, bunicile, mătuşile, iubiţii, copiii şi vecinii croitoreselor şi ale modelelor aspirante (spun asta pentru că, printre modelele de la agenţia parteneră evenimentului, s-au strecurat şi câteva personaje “aduse de acasă”). Am trecut peste, pentru că, până la urmă, cine eram noi ca să emitem pretenţii?! Dacă până şi Marian Pălie de la ELLE sau Adrian Oianu au stat prin ultimele rânduri, nimic nu ar trebui să ne mai surprindă. Şi în fond, nu poţi să judeci o colecţie doar prin prisma aşezării în sală. Nu poţi să o judeci, însă poţi să îţi pui nişte semne de întrebare. Mai ales atunci când presupusele modele se plimbă ţanţoş prin public, înainte de începerea defilării, îmbrăcate în ţinutele pe care urmează să le prezinte, stricând tot misterul.

Enfin, după ce răbdarea era deja întinsă la maximum şi ne obişnuiserăm cu ideea că Omagiul Artizanilor a pornit pe picior greşit, ne-am spus că trebuie să rămânem să vedem rezultatul muncii celor 25 de participanţi. Evenimentul era învăluit într-o aură de mister de la bun început, atât din cauza zvonurilor potrivit cărora fiecare atelier trebuia să îşi expună creaţiile pe manechine fixe (deci nici vorbă de defilare) şi a incertitudinii dacă fiecare va prezenta una, două sau trei ţinute, cât şi din pricina faptului că cei 25 de participanţi nu au fost numiţi/enumeraţi/prezentaţi NICĂIERI în cadrul programului PASARELA. Singurul indiciu despre cine au fost cei care au compus show-ul incendiar, l-am primit din ELLE (iunie 2009), revistă pe care am cumpărat-o, din nefericire, la cîteva zile post-eveniment. Acolo, pe două pagini, erau prezentaţi -pe foarte scurt- şapte, dintre cei 25: AZZARA by Mirela Pellegrini (hmm…AZZARA nu e numele controversat sub care îşi prezenta “mama” Zina Dumitrescu acum vreo doi ani compleuri din satin verde?), CASA DE MODĂ ELLA by Cristina Stancu, ATELIER Camelia Nicolaescu, nemuritoarea CASA DE MODA VENUS, dar şi Dada, Valentina Vidraşcu şi Silvia Şerban.

Pe un mix nereuşit între “Dragostea din Tei” de la O-zone, “Iubesc Femeia” a lui Cristian Vasile şi o repetiţie obositoare de “Te iubesc” rostită de diferite voci, au apărut următoarele ţinute (venite din total altă poveste decât cea pe care organizatorii festivalului au spus-o până atunci). Să-mi fie cu iertare, dar mai mult decât “cunoscute la ele în faţa blocului” nu au devenit aceste ateliere, care nu au avut decenţa nici măcar să se prezinte înainte de a ieşi pe podium.

P5298792

P5298802

P5298804

P5298833

P5298836

P5298842

P5298999

P5299001

P5298860

P5298845

P5298848

Iar dacă rochiile de mai sus au fost făcute pentru naşe, domnişoare de onoare, soacre mari şi soacre mici, mireasa potrivită în peisajul unei nunţi à la “Pisica Alba, Pisica Neagra” a lui Emir Kusturica, ar fi următoarea. O “femme fatale”, care a măturat totul în urma ei…la propriu şi la figurat. După ea, potopul!

P5298969

P5299036

Din nefericire pentru ele, au existat şi câteva creaţii care au fost în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit.

De fapt, ele ar fi fost cele potrivite, corecte, de aşteptat în cadrul evenimentului care se dorea de rang înalt. Păcat că au fost puse într-o lumină total nevaforabilă de ţinutele pe care le-aţi văzut mai sus şi care au transformat ideea de Omagiu Artizanilor Modei într-un adevărat circ, deloc fashionable…

Ne-au plăcut:

  • Silvia Şerban

P5298822

  • Valentina Vidraşcu:

P5298871

  • Şi alte câteva ţinute, despre care, din păcate, nu ştim nimic:

P5298795

P5298831

P5298895

Aşadar, am asistat la un cocktail de ţinute prezentate în pripă, un amalgam de neînţeles, o adevărată nucă-n peretele Pasarelei, o seară  cu iz provincial.  După ce am încheiat porţia inevitabilă de râs, ne-am pus mâinile în cap… Sperăm că francezii au luat-o ca pe o glumă şi au înţeles că de fapt noi nu aducem un omagiu unui sector de modă care şi-ar fi avut locul de drept în cadrul Bucharest Fashion Week!

Fotografii realizate de Alex Buruntia pentru Fashionandbeauty.ro

ioana – mauVErt

Advertisements

6 responses to “Cele 15 minute de celebritate ale “Artizanilor Modei”

  1. Alice In Vintageland 6 June, 2009 at 10:43 pm

    Dear God, I can see that was a real treat:)

  2. alina(boschetel) 7 June, 2009 at 4:39 pm

    superbe ultimele doua postari,si am zis sa-ti scriu aici,la postarea asta, remarca: ador siluetele andrei clitan :O,nu ma gandeam ca poate sa se creeze asa inca la noi,pe mine una m-a impresionat.

  3. Elena Ivan 7 June, 2009 at 9:18 pm

    Wow… ce rochii au “nasicile”, nu-mi vine sa cred!

    Ps: Felicitari Andrei Clitan!

  4. Cimpeanu Silvia 8 June, 2009 at 11:54 am

    Primele sunt vai de ele, iar ,,rochia de mireasa” sau ce o fi e clar o perdea

  5. eda 13 June, 2009 at 7:58 am

    Cred ca si croitoreasa lu’ bunica de la Cucuietii din Deal ar fi putut participa. Ce mi se pare mai trist e ca exista o multime de doamne/domnisoare care se imbraca asa la “ocazii”:)

  6. roxana 10 July, 2009 at 10:41 am

    mamaaa…pot sa ma inscriu si eu la o parada de moda de asta? Mi-au scartait dintii de satinuri ..sigur nu-s facute pentru rusoaice? ca ele au pasiunea sclipiciului.Am vazut si parada de moda cu rochii de mireasa la TV..nu mi-a venit sa cred ca pot prezenta verzele alea pe post de ultima moda..in bazar e plin de ele.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: