MAUVERT

fashion & lifestyle blog

VOGUE december # U.S. edition

Pentru ultimul număr din 2009, Anna Wintour a mizat pe talentul fotografei Annie Leibovitz. După o perioadă de criză în care Annie era la câtiva paşi de faliment, ea a revenit în paginile VOGUE US cu un pictorial fabulos prin care şi-a exprimat încă o dată atracţia faţă de lumea magică a basmelor. De această dată a încercat să reproducă în imagini basmul Hänsel şi Gretel, aparţinând Fraţilor Grimm, după o producţie din anul 1893 de la Metropolitan Opera. Şi pentru că manechinele nu ar fi fost suficiente, în acest proiect a fost implicată şi Lady Gaga, noul icon excentric din New York.

Lady Gaga ne-a obşnuit cu apariţiile ei extrem de studiate şi uneori chiar imposibil de purtat. A demonstrat-o încă o dată când a ajuns la redacţia Vogue pentru a stabili detaliile pictorialului. Gaga purta o rochie Galliano,  albă din chiffon şi un accesoriu din pene albe semnat Philip Treacy. Grace Caddington a spus că a colaborat excelent cu Gaga pentru că artista a fost atrasă de hainele alese şi de tocurile excesiv de înalte.

Hänsel  este interpretat de actorul Andrew Garfield, iar Gretel, de modelul Lily Cole.  Povestea completă a pictorialului apare în revista Vogue din decembrie.

Fratele înfometat şi sora lui stau singuri în casă şi nu au nicio îmbucătură de mâncare. Hänsel poartă o cămaşă Maison Martin Margiela şi pantaloni Ann Demeulmeester, iar Gretel este îmbrăcată într-o rochie din mătase şi tulle Dolce & Gabbana.

Departe de casă, cei doi au ieşit să caute nişte fructe de pădure. Deodată îşi dau seama că s-au rătăcit. Gretel străluceşte prin întunericul pădurii  datorită rochiei din mătase şi chiffon Dior şi a sandalelor cu platformă Mary Janes.

Moş Ene presară praf magic, auriu peste cei doi, care au căzut într-un somn adânc. Ei visează la un banchet servit de un peşte-majordom. Gretel a adormit într-o jachetă din lână şi mătase Balenciaga şi platforme Chloe.

Cei doi au găsit în pădure Căsuţa din Turtă Dulce. Dar nu au ştiut că aici locuieşte o vrăjitoare bătrână (Lady Gaga). Hansel este foarte drăguţă în rochiţa ei din frişcă, YSL. Hänsel  este cel care vrea să se desfete cu dulciuri, neştiind că va cădea în capcană. Vrăjitoarea bătrână poartă tocuri ameţitoare şi haine semnate Marc Jacobs.

Deşi Vrăjitoarea cea Bătrână a încercat să-i arunce pe cei doi în cuptor, aceştia din urmă i-am întins o capcană şi au închis.o pe ea acolo. Bucuroasă, Gretel a îmbrăcat ţinuta Oscar de la Renta, iar Vrăjitoarea  se topeşte în jacheta din lamé  Marc Jacobs şi cu pantofii Nina Ricci.

Vrăjitoarea a fost omorâtă şi toţi copiii care au fost captivi în Căsuţa de Turta Dulce sunt acum liberi. Gretel e fericită pentru că şi-a găsit rochia din mătase Nina Ricci.

—————————————————————————————————

În cel de-al doilea pictorial, redacţia a ales să evidenţieze mai mult dimensiunea mercantilă a hainelor şi a renunţat la fantezia indusă de Annie Leibovitz. Pentru aceste fotografii, Isabeli Fontana a purtat cele mai căutate accesorii ale sezonului pe durata unei vizite la salonul de înfrumuseţare. Terry Richardson a fost lângă ea şi a fotografiat-o în cele mai frumoase ipostaze.

mauVErt

Advertisements

One response to “VOGUE december # U.S. edition

  1. behindblueeyez 20 December, 2009 at 5:37 pm

    Imi place primul pictorial 🙂 are o atmosfera magica iar personajele stranii (pestele majordom & Lady Gaga) ii dau ceva din Alice in Tara minunilor. Frumos.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: