MAUVERT

fashion & lifestyle blog

God save McQueen!

Îmi amintesc când am primit un telefon de la Claudiu, în mai 2007, să-mi spună că s-a sinucis Isabella Blow.  Nu am ştiut cum să reacţionez: să o plâng alături de toată suflarea din modă – ca să nu par suspectă că nu aş fi plăcut-o îndeajuns de mult (şi, în consecinţă, să par vreo încuiată care nu înţelege sau măcar apreciază excentricitatatea), sau să trăiesc liniştită mai departe cu gândul că oricum nu ne cunoşteam şi că dacă şi-a luat singură viaţa, înseamnă că nu e decît vina ei. Până la urmă m-am decis că a fost păcat, ar mai fi avut multe de spus şi poate ar mai fi descoperit alte minţi sclipitoare.

A urmat decesul lui Gianfranco Ferré, pe care l-am primit destul de uşor. Omul era bătrân, bolnav -din câte ţin minte- şi niciodată nu m-am dat în vânt după creaţiile lui.

Cu Yves Saint Laurent a fost mai greu. Munca lui nu avea cum să nu-ţi fie cunoscută, decât dacă ai fi locuit izolat în munţi sau pe vreo insulă pustie (deşi şi acolo existau şanse să apară cineva care să poarte vreo canadiană sau o salopetă în stil safari). Mi-a părut rău după el, chiar dacă se pensionase şi Stefano Pilati îşi luase în primire postul de director de creaţie la YSL. Moartea lui a fost un reality check. M-a făcut să-mi pun întrebări în legătură cu moartea lui Lagerfeld. În fond, dacă pentru Michael Jackson s-a făcut atâta tam-tam, de ce nu s-ar face şi pentru Karl? Şi el e o legendă în carne şi oase, dar una destul de în vârstă… După YSL, chiar mă gândeam că el va fi primul care va muri (judecând după vârstă, nu cred că mai e cineva la fel de bătrân ca el în branşă… poate Valentino, dar el s-a retras) şi deja îmi şi imaginam ce eveniment va fi înmormântarea lui! Invitaţii, covor roşu, ţinute alb-negru care să amintească de stilul lui, apoi mii şi mii de omagii… ce mai, evenimentul anului.

Se pare, însă, că Alexander McQueen s-a hotărât să fie copilul teribil al modei până la capăt şi să i-o ia înainte Kaiser-ului. Mai devreme am aflat (de pe facebook, where else?) că a murit. Şi el s-a sinucis, ceea ce nu îl face neaparat (în ochii mei, cel puţin) un erou. Sigur că a avut motivele lui. Se spune că nu a fost în stare să treacă peste moartea mamei lui, eveniment care a avut loc doar cu o săptămână în urmă. I-am citit până acum vreo patru necrologuri şi mi-am dat seama că sunt lungi, plictisitoare, sumbre şi lasă un gust amar.

Bref, numele lui întreg era Lee Alexander McQueen, avea doar 40 de ani, a absolvit Central Saint Martins College din Londra, Isabella Blow i-a cumpărat în întregime colecţia de absolvire (propulsându-l, astfel, în lumea modei), a fost designer la Givenchy, iar din 2005 şi-a lansat propriul label. Era pe un drum care nu avea cum să nu-l ducă mai departe pe culmile succesului. Reuşise să-şi creeze un stil propriu şi avea doza necesară de nebunie şi de tupeu încât să-şi pună în scenă fanteziile. Mă feresc de cuvântul “geniu” (cred că am rămas cu sechele din şcoala generală, când domnişoara profesoară de limba română era îndrăgostită de geniul Mihai Eminescu şi nu trecea zi în care să nu-i spună aşa…). Mi se pare un clişeu  (vorba unui prieten, “să-i etichetezi ca pe borcane”) pentru că în ziua de azi prea multă lume e mai mult sau mai puţin “genială”, în lipsa unor parametri bine-stabiliţi în care să se încadreze acest epitet atât de  râvnit.

Nu putem decât să sperăm că echipa lui de creaţie va aborda o strategie îndeajuns de ingenioasă încât brand-ul McQueen să nu cadă în uitare. Alegerea unui designer care să-l înlocuiască le va da dureri de cap cu siguranţă, având în vedere că singurul care ar putea să-i continue cu succes munca la ora actuală ar fi… John Galliano, dacă mă întrebaţi pe mine. El e singurul care are o viziune la fel de teatrală asupra modei. Restul e prêt-à-porter.

Nu vreau să închei într-o notă tristă pentru că, revăzând colecţiile defunctului designer, mi se reconfirmă că avea un simţ al umorului destul de dezvoltat. Aşadar, pentru o înmormântare care-i să-i încoroneze munca, propun două tipuri de ţinute:

1. Pentru persoanele mai conservatoare, care nu vor să strice tradiţia doliului, dar nici să nu fie o apariţie, recomand deux-pièces-ul picior-de-cocoş, eşarfa cu capete de mort (în sfârşit, prilejul ideal s-o porţi!), pantofii negri cu talpa cyclam şi inimioară în vârf (simbolul dragostei eterne, ofc), valiza-cutie toracică Samsonite (în semn de recunoaştere că toţi vom muri la un moment dat şi nu vor mai rămâne din noi decât oasele) şi o pălărie pe care Philip Treacy sunt sigură că o va crea în ediţie limitată special pentru eveniment.

2. Pentru o înmormântare cu cântec, recomand cea mai colorată rochie (cu pene, după gust), o pereche de pantofi statement (a făcut, slavă Domnului, atâtea modele, încât nu cred că Lady Gaga şi Daphne Guiness vor avea neşansa să apară cu aceeaşi pereche din ultima colecţie) şi, la alegere – clutch-ul cu craniile care intră pe degete ca nişte inele sau unul auriu, ca o bijuterie pe care sunt inscripţionate iniţialele McQ.

McQueen is dead, long live McQueen!

ioana – mauVErt

Advertisements

6 responses to “God save McQueen!

  1. Laura 11 February, 2010 at 11:34 pm

    wow, la asta nu ma asteptam.
    Long live McQueen!

  2. Laurette 12 February, 2010 at 9:43 pm

    Este o zi cu adevarat neagra dupa parerea mea. Am primit vestea fara sa stiu de ce, ca o palma peste fata. Imi pare sincer rau…era unul din designerii mei favoriti si acum s-a dus. Pacat… cred ca mai avea multe de spus in moda.Si oricat de mult as incerca sa scap de impulsul imediat de a arunca cu eticheta “geniu” asupra lui nu cred ca ma pot abtine. :d
    Si totusi… numele Mcqueen va dainui cu siguranta in continuare multa vreme de acum. A fost un designer care si-a lasat amprenta in moda si nu putem ocoli acest fapt. Dar….c’est la vie. Destinul lui a fost asta. Si fie ca a murit in glorie sau in mizerie lumea mereu va rosti cu placere Mcqueen.
    Rest in peace and long live McQueen.

    • mauvert 13 February, 2010 at 12:10 am

      Cu siguranta ca va ramane un nume incarcat de semnificatii pentru istoria modei. Suntem curiosi acum sa aflam care vor fi strategiile stafului din spatele brandului McQueen.

  3. Sil 14 February, 2010 at 11:15 pm

    Ai scris superb acest post, se site cat de implicata si cunoascatoare de moda esti si inradevar se sime regretul pentru McQueen, si eu eram in shoc, nu sitiam ce sa fac, a fost singurul designer din ulitmii doi ani care m-a fac sa zic oaaaau si sa raman masca la creatiile lui excentrice, mare pierdere, RIP McQueen:(

    • mauvert 16 February, 2010 at 12:15 am

      Multumesc, Sil!
      incerc de cele mai multe ori sa scriu ce simt (de-aia urasc sa scriu stiri la facultate 🙂 ), chiar daca nu e neaparat in armonie cu sentimentul general.

  4. Iz Andrew 21 February, 2010 at 5:01 pm

    Foarte frumos e articolul.
    Si pentru mine este o adevarata pierdere ,era preferatul meu ,parca nici nu iti venea sa crezi ca exista asa ceva cand vedeai creatiile sale.

    Am scris si eu despre el pe blogul meu ,dar va urma un post cu diverse creatii de ale sale.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: