MAUVERT

fashion & lifestyle blog

Vestimentaţia femeilor puternice: Angela Merkel, Christine Lagarde şi Iulia Timoşenko

Dincolo de utilitatea imediată a vestimentaţiei, hainele transmit inevitabil mesaje despre cel sau cea care le poartă. Din cele mai vechi timpuri, oamenii influenţi şi conducătorii au înţeles acest rol al costumului şi şi-au creat stiluri prin care să exprime bogăţie, putere şi idealuri: de la pălăriile cu cobre purtate de faraonii Egiptului antic, la tocurile roşii adoptate de Ludovic al IV-lea sau uniforma de simplu muncitor a lui Mao Zedong.

Pentru femeile influente, aflate în posturi de conducere, relaţia dintre vestimentaţie şi putere este deosebit de complexă. Un stil corect adoptat în circumstanţe potrivite poate aduce o serie de beneficii neaşteptate. Costumul femeilor puternice demonstrează de cele mai multe ori încredere şi curaj şi este, bineînţeles, influenţat şi de moştenirea culturală şi estetică a celei care îl poartă. Angela Merkel se identifică cu vestimentaţia sobră şi conservatoare, tipic germană, Christine Lagarde este franţuzoaica chic, care poartă cu succes piese clasice de la cele mai importante branduri de lux, iar Iuliei Timoşenko îi este caracteristică eleganţa balcanică, fiind o veritabilă „muñeca rusa”.

Angela MERKEL, angela merkel fashion, stil, style, mauvert, power fashion 

Angela Merkel, prima femeie cancelar din istoria Germaniei, a fost numită de revista Forbes drept cea mai puternică femeie din lume. Dacă în ceea ce priveşte politica performanţele ei sunt de necontestat, la capitolul stil, Merkel nu a fost niciodată un etalon de urmat. Din 2005, de când a preluat funcţia de cancelar, ea a mizat pe o reţetă cât se poate de simplă şi de conservatoare: pantaloni negri la dungă şi acelaşi sacou la trei nasturi, realizat de designerul german Bettina Schoenbach, de fiecare dată într-o altă nuanţă.

Angela MERKEL, angela merkel fashion, stil, style, mauvert, power fashion

Ţinutele de-a dreptul plictisitoare, considerate de critici lipsite de stil, demonstrează coerenţă şi prudenţă, două dintre cele mai apreciate calităţi ale Angelei Merkel. Imaginea sa este percepută ca o reflectare a personalităţii ei: o femeie raţională, care nu îşi doreşte nicidecum să atragă atenţia prin stilul său vestimentar.

Angela MERKEL, angela merkel fashion, stil, style, mauvert, power fashion

Sacourile pe care le poartă costă aproximativ 750 €, iar singurul artificiu stilistic la care apelează este alternanţa nuanţelor şi a texturilor, după o strategie extrem de riguroasă. Fiecare alegere trebuie să fie conformă cu mesajul pe care vrea să-l transmită prin acţiunile ei publice – un sacou negru din lână pentru un discurs în Parlamentul German, unul violet din catifea, pentru o întâlnire cu preşedintele Franţei, unul verde pentru o vizită în Grecia sau cel bej cu revere negre pentru un summit European la Brussels. Până la urmă ţinutele ei au un impact asupra comportamentului şi subliniază puterea pe care o deţine.

CHRISTINE LAGARDE, fmi, fmi woman, powerfull women, femei puternice, fashion, stil, style, mauvert, power fashion

Christine Lagarde face parte din rândul celor mai puternice femei ale lumii şi este în prezent, prima femeie care deţine funcţia de director general al Fondului Monetar Internaţional. Franţuzoaica de 53 de ani, de profesie avocat, a fost declarată de mai multe publicaţii internaţionale de modă drept una dintre cele mai stilate apariţii din topul celor mai puternice femei din lume. Şi nu cred că asta se datorează faptului că poartă cu relaxare creaţii couture în cadrul unor întâlniri oficiale, ci stilului impecabil pe care şi l-a creat în timp, precum şi naturaleţii pe care o transmite prin apariţiile ei.

Zveltă, înaltă, şi cu tenul uşor bronzat, Christine Lagarde are o tunsoare perfectă şi îşi poartă părul grizonant, cu încrederea unei femei care nu încearcă să-şi ascundă vârsta. E o franţuzoaică veritabilă, care transmite prin imaginea ei genul de eleganţă fără niciun efort.

CHRISTINE LAGARDE, fmi, fmi woman, powerfull women, femei puternice, fashion, stil, style, mauvert, power fashion

Într-o lume dominată de bărbaţi Lagarde ştie foarte bine cum să puncteze feminitatea fără a ieşi în evidenţă în mod ostentativ. Adaugă întotdeauna accente de culoare neaşteptate şi dozează cu mult rafinament bijuterii şi accesorii care o scot din anonimat. Eşarfele şi broşele somptuoase au devenit deja o marcă a stilului ei. Le poartă de fiecare dată într-un mod foarte firesc şi relaxat.

CHRISTINE LAGARDE, fmi, fmi woman, powerfull women, femei puternice, fashion, stil, style, mauvert, power fashion

În ceea ce priveşte costumele, Christine Lagarde alege întotdeauna tonuri neutre, combinaţii clasice de alb şi negru, bejuri şi bleumarin. Stilul ei vestimentar denotă profesionalism, autoritate şi o încredere în sine debordantă, atribute atât de necesare într-o lume dominată de bărbaţi.

CHRISTINE LAGARDE, fmi, fmi woman, powerfull women, femei puternice, fashion, stil, style, mauvert, power fashion, chanel, chanel suits, chanel jacket, hermes bag

Ţinutele doamnei Lagarde au stârnit nu de puţine ori controverse. Şi nu pentru că ar fi adoptat vreun outfit nepotrivit statutului ei sau care să nu fie conform dress-code-ului formal, ci pentru că se afişează uzual cu piese vestimentare şi accesorii foarte scumpe. Are o colecţie notabilă de creaţii Chanel şi îşi accesorizează ţinutele cu clasicele poşete – Kelly sau Birkin – de la Hermes.matrioshk

Iulia Timosenko, Yulia Tymosenko, powerfull women, femei puternice, fashion, stil, style, mauvert, power fashion,

Iulia Timoşenko, fostul prim-ministru al Ucrainei, rămâne una dintre cele mai fashionable şi totodată neconvenţională apariţii din topul femeilor puternice. Timoşenko a fost asimilată rapid ca un style-icon, coafura ei fiind unul dintre principalele motive ale acestei titulaturi. Părul blond, întotdeauna prins atât de simplu într-o coadă împletită care-i brăzdează creştetul, precum şi machiajul natural au devenit mărci personale, odată cu schimbarea de stil la care Timoşenko a recurs după primirea funcţiei de prim-ministru.

Ucrainianca brunetă, care activa în domeniul industriei gazelor naturale, a pus în practică o întreagă strategie de schimbare de look, după ce a devenit prima femeie prim-ministru din istoria Ucrainei. Consultanţii care i-au recreat stilul personal au urmărit să-i imprime luliei Timoşenko imaginea unei profesoarei modeste, elegante, iubitoare de tradiţie şi folclor.

Iulia Timosenko, Yulia Tymosenko, powerfull women, femei puternice, fashion, stil, style, mauvert, power fashion, folklor, ethnic style

Ţinutele ei feminine, cu maneci bufante, broderii suprapuse, drapaje ingenioase şi detalii plisate în jurul gâtului, fac trimitere la portul popular ucrainian. Elementele masculine ale dress-code-ului formal sunt ignorate aproape în totalitate, ceea ce denotă independenţa unei feministe puternice, care vrea să schimbe regulile. A renunţat la paleta cromatică sobră în favoarea nuanţelor pastel şi nu se sfieşte să poarte creaţii scumpe semnate Louis Vuitton sau rochii pe comandă, realizate de designerul ucrainian Aina Gasse. Dincolo de mesajul pe care îl transmite de fiecare dată prin vestimentaţie, coafura ei a căpătat nenumărate semnificaţii, precum: simbol patriotic, element al regalităţii, aură sau “volanul” cu care cârmuieşte statul.

Iulia Timosenko, Yulia Tymosenko, powerfull women, femei puternice, fashion, stil, style, mauvert, power fashion, folklor, ethnic style

Text: Claudiu Enescu
surse & photo: purepeople.com, forbes.com, huffingtonpost.com, elle.fr, gettyimages.com
Advertisements

5 responses to “Vestimentaţia femeilor puternice: Angela Merkel, Christine Lagarde şi Iulia Timoşenko

  1. Zadin 18 February, 2013 at 1:56 pm

    Articolul mi se pare foarte interesant. Cel mai mult apreciez stilul Christinei Lagarde.

  2. Pingback: Costumul feminin în istoria modei « MAUVERT

  3. Dorina 22 February, 2013 at 10:12 am

    Imi place mult stilul Iuliei Timosenko, atat de feminina si eleganta, dar in acelasi timp reuseste sa para o femeie puternica si sigura pe ea si sa se impuna intr-o lume dominata de barbati. (bine, mai nou in portocaliu nu mai e asa de eleganta:)
    Chiar daca Lagarde poarta mereu fuste, mi se pare ca are un stil masculin, nu stiu de ce. Poate din cauza conformatiei, a look-ului, nu stiu, nu imi place.
    De Merkel nici nu mai vorbesc, ca parca poarta haine de barbat. Am ramas uimita sa vad cat costa un sacou de-al ei. Nu stiu de ce plateste atatia bani, ca oricum nu isi da nimeni seama, arata oribil :))
    Mai bine si-ar angaja un personal shopper de banii aia 🙂

  4. Pingback: Vederi din SHOWROOM – Alexandru Ciucu | MAUVERT

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: