MAUVERT

fashion & lifestyle blog

Românii care au contribuit la CR Fashion Book 2 – The Dance Issue

Una dintre publicațiile pe care abia am așteptat să punem mâinile în Paris este CR Fashion Book 2 – The Dance Issue, revista bianuală editată de Carine Roitfeld, fostul redactor-șef al Vogue Paris. Cel de-al doilea numar a aparut la inceputul lui martie, asa ca l-am găsit „proaspăt” la chioșcurile de presă.

Aflasem cu câteva luni înainte, via o sursă din Paris, că tema noului număr va fi dansul, cea mai recentă pasiune a lui Carine. Franțuzoaica descendentă dintr-o familie din Rusia a declarat pentru WWD că o obsedează trupurile armonioase ale celor care practică baletul, muzica, dar și tradiția pe care o au rușii în materie de balet. Așa că de doi ani încoace, Carine Roitfeld ia lecții de balet, pe care le descrie ca fiind dureroase, dar sublime.

Nadia Comaneci, Nadia, CR fashion book, Carine Roitfeld, mauvert, ballet, gymnist

Am început să răsfoim revista imediat ce am luat-o, curioși să vedem ce a pregătit Madame Roitfeld pentru sezonul primăvară-vară 2013. După câteva pagini, surpriză! Un material de 18 pagini intitulat simplu „Nadia”. Când am descoperit că textul care însoțește pictorialul-omagiu adus Nadiei este în limba română, am rămas fără cuvinte.

Nadia Comaneci, Nadia, CR fashion book, Carine Roitfeld, mauvert, ballet, gymnist

Într-o revistă americană în care toate textele sunt scrise în limba engleză, există trei excepții publicate bilingv, în semn de reverență pentru țările de unde provin marile personaje, subiecte ale textelor: română pentru textul despre Nadia Comăneci, rusă pentru cover star-ul Serghei Polunin și franceză pentru povestea emisiunii emblematice Dim Dam Dom.

Nadia Comaneci, Nadia, CR fashion book, Carine Roitfeld, mauvert, ballet, gymnist

Autoarea textului în limba română este Adina Rosetti, redactor la revista ELLE România și autoarea romanului „Deadline”.  Jurnalista a povestit pe blogul elle.ro circumstanța prin care a ajuns să scrie pentru un nume atât de important din industria modei. Se face că Anca Fronescu, cea care a tradus romanul „Deadline”  în limba olandeză, a participat în decembrie 2012 la Festivalul de Film Românesc de la New York. Acolo l-a întâlnit pe Christopher Bartley, director editorial CR Fashion Book, care i-a povestit despre materialul pe care vor sa-l realizeze cu Nadia Comăneci.

Iar cum Anca Fronescu știa exact persoana potrivită care să scrie materialul, lucrurile au fost mai departe destul de clare, așa cum povestește Adina Rosetti: a urmat un interviu emoționant pe Skype cu legenda gimnasticii mondiale, pentru a colecta informații pentru articol. După ce Adina Rosetti a redactat textul în limba română, Anca Fronescu s-a ocupat de traducerea lui în engleză, iar ambele variante sunt acum disponibile în celebra publicație CR.

Nadia Comaneci, Nadia, CR fashion book, Carine Roitfeld, mauvert, ballet, gymnist

Un detaliu la care sunt mereu atentă atunci când citesc o revistă este caseta redacțională. Nu am trecut-o cu vederea nici în cazul CR Fashion Book, iar surprinderea a venit din nou când la secțiunea Special Thanks mi s-a oprit privirea pe numele amicului nostru Vio Codreanu. Știam că participase la o ședință foto pentru această revistă și m-am bucurat să văd încă un nume românesc în paginile unei publicații cu tiraj de 65.000 de exemplare, care se vând „ca pâinea caldă” în toată lumea.

Viorel Felician Codreanu, pe care l-am reîntâlnit la Paris în decembrie anul trecut, a fost asistentul hair-stilistului Akki Shirakawa pentru pictorialul Once Upon a Dance, ai cărui protagoniști sunt modelul rus Daria Strokous și prim-balerinul american al Teatrului Balshoi, David Hallberg.

David Hallberg, CR fashion book, Carine Roitfeld, mauvert, ballet, dancer

Povestea este cea a unei profesoare de balet, care își trece elevul prin mișcări iconice ale unor dansatori celebri, precum Marie-Agnès Gillot, actuala prim-balerină a Baletului Operei din Paris, scoțianul Michael Clark, rusul Michel Fokine – care a introdus la începutul secolului trecut o reformă prin care dansatorii de balet nu mai erau obligați să poarte costume și poante clasice – sau celebra Pina Bausch, fondatoarea Tantztheater-ului din Wuppertal, Germania.

David Hallberg, CR fashion book, Carine Roitfeld, mauvert, ballet, dancer David Hallberg, CR fashion book, Carine Roitfeld, mauvert, ballet, dancer

David Hallberg, CR fashion book, Carine Roitfeld, mauvert, ballet, dancerDavid Hallberg, CR fashion book, Carine Roitfeld, mauvert, ballet, dancer

Pentru că abia așteptam să aflăm detalii de culise, Vio ne-a povestit că ședința foto a fost programată pe trei zile, iar el a fost convocat doar pentru ziua a doua, când au fost realizate fotografiile în care Daria Strokous îi dă indicații lui David Hallberg. Target-ul celor 12 ore pe set a fost de 6 fotografii, în care trebuiau evidențiate diferite poziții de balet. De realizarea acestui lucru s-a ocupat coregrafa Audrey Roehrich, cea care îi predă balet și lui Carine.

David Hallberg, CR fashion book, Carine Roitfeld, mauvert, ballet, dancer

David Hallberg, CR fashion book, Carine Roitfeld, mauvert, ballet, dancer David Hallberg, CR fashion book, Carine Roitfeld, mauvert, ballet, dancer

David Hallberg, CR fashion book, Carine Roitfeld, mauvert, ballet, dancer David Hallberg, CR fashion book, Carine Roitfeld, mauvert, ballet, dancer

Styling-ul este semnat de însăși Carine Roitfeld, chiar dacă nu este menționat nicăieri în editorial. Vio ne-a spus că ea și asistenții săi au stat pe set pe tot parcursul shooting-ului, însă chiar și fără această informație, detaliul cu scrumiera plină cu țigări prezentă în toate fotografiile, trădează stilul lui Carine.

David Hallberg, CR fashion book, Carine Roitfeld, mauvert, ballet, dancer

Fotografie de backstage din timpul shooting-ului “Once upon a dance”

Este o onoare pentru noi să știm că echipa redacțională a unei reviste internaționale atât de importantă a ales să îi dedice Nadiei Comăneci un articol publicat în limba maternă, în semn de respect pentru cea care a schimbat istoria gimnasticii pentru totdeauna. În plus, faptul că persoane pe care le cunoaștem au contribuit la realizarea acestei reviste, ne dă satisfacția că munca românilor este apreciată de către specialiști din străinătate.

text: Ioana Voicu
Foto: CR Fashion Book, http://www.crfashionbook.com, coupde.foudre.co, Vio Codreanu 

airfrance, skyteam, air france, airfrance romania, bilete de avion

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: