MAUVERT

fashion & lifestyle blog

Recomandări de BEAUTY

line

Zilele toride sunt din ce în ce mai greu de suportat, așa că suntem în căutarea produselor și tratamentelor care să ne facă să ne simțim à l’aise în timpul verii.

cologne, Atelier Cologne, Madison, parfumerie madison, parfumuri de lux, christophe cervasel, mauvert, parfumuri madison

Pentru noi, premisele unui început de weekend cu aer mediteranean au fost create de Madison în curtea Le Club din Satul Francez, în cadrul unei seri dedicate parfumurilor Atelier Cologne. Într-un decor luxuriant, cu o listă restrânsă de învitați, ne-am transportat parcă pentru câteva ore în Italia, pe malul mării, într-o curte umbrită, animată de musafiri veseli și locvace.

Christophe Cervasel, unul dintre cei doi fondatori ai Atelier Cologne, s-a alăturat echipei joviale de la Madison, pentru a ne relata povestea parfumurilor inspirate de apa de colonie creată pentru prima dată acum 300 de ani de către un italian, în regiunea Cologne din Germania. Împreună cu soția și partenera sa de business, Sylvie Ganter, Christophe aduce un omagiu malurilor sărutate de soare ale Italiei, printr-o colecție de parfumuri delicioase, realizate din ingrediente provenite cu precădere din zona Mării Mediterane.

cologne, Atelier Cologne, Madison, parfumerie madison, parfumuri de lux, christophe cervasel, mauvert, parfumuri madison

Notele citrice precum bergamota din Calabria, portocalele roșii din Sicilia sau neroli (uleiul obținut din florile portocalului amar) din Maroc le domină pe cele florale și se împletesc aromonios cu cele lemnoase, în arome care evocă atmosfera unică a satelor cu vegetație luxuriantă de pe marginea mării. Din toată colecția de Colognes Absolues, prima pe lista mea este Grand Néroli, aroma pe care aș purta-o în fiecare vară fără să mă plictisesc, în timp ce Claudiu a făcut o fixație pentru Oolang Infini și notele sale de ceai albastru, bergamotă, mosc și tutun.

A fost o reală plăcere să ascultăm poveștile fiecărui parfum în parte spuse de însuși cel care le-a imaginat, și să le testăm în setting-urile cu iz de vacanță realizate de Ștefan Cosma, prieten vechi al Madison, cu obiecte de design de la Eclectico Studio.

Parfumurile Atelier Cologne sunt disponibile la Madison Absolute Beauty și online.

Lotus Bleu, salon infrumusetare, salon infrumusetare bucuresti, spa, tratamente cosmetice, mauvert

Cu conștiința împăcată că după vârsta de 20 de ani pielea începe să nu mai producă la fel de mult colagen ca în anii adolescenței, când tenul este cel mai întins și radiant, am pornit în căutarea tratamentelor de prevenire a îmbătrânirii pielii. La salonul Le Lotus Bleu am încercat tratamentul cu radiofrecvență tripolară, care provoacă reconstrucția unei noi rețele de colagen intern. Gazda mea a fost Claudia Gilman, care după călătorii în toată lumea a decis că ar trebui să își pună în practică pasiunea penru masaj și tratamente corporale, pe care le-a descoperit în peregrinările sale.

Tratamentul facial cu radiofrecvență a început cu analizarea și diagnosticarea tipului meu de ten și a continuat cu demachiere și aplicarea unei creme realizată din ingrediente mixate special pentru nevoile pielii mele. Claudia a folosit aparatul cu frecvență 0,3 MHz cu precădere în zona de sub ochi pentru reducerea cearcănelor, dar și pe frunte și linia sub pomeți, zonele unde se formează ridurile de expresie. Pe lângă senzația plăcută de căldură din timpul tratamentului, am avut parte și de un masaj facial extrem de relaxant, pe care îl recomand tuturor celor care vor să ia o pauză de la ritmul cotidian atât de agitat. Ca urmare a tratamentului, în următoarele zile am hotărât să renunț complet la machiaj pentru că m-am îndrăgostit de aspectul odihnit, luminos și ferm al pielii.

Vine vacanţa, aşa că ar trebui să-ţi faci şi tu o programare la Le Lotus Bleu – Str. Colței Nr. 3, Etaj 1, Sector 3, București (www.lelotusbleu.ro)

Beautik, parfumerie beautik, lumanari parfumate, diptyque, parfumuri diptyque, mauvert

Cu piesa extrem de veselă a lui Dany Brillant în minte, Viens à Saint Germain, am participat săptămâna trecută la serata „A Trip To 34 Boulevard Saint Germain” organizată de Beautik Haute Parfumerie pentru a dezvălui noile apariții de la Diptyque. Adresa 34 Boulevard Saint Germain înseamnă primul magazin Diptyque din Paris, care se află pe lista tuturor connoiseur-ilor în materie de parfumerie și ambient.

Beautik Haute Parfumerie a recreat în București, pentru o seară, atmosfera boemă a cartierului Saint-Germain-des-Près, pentru a le oferi clienților o experiență unică și intimă alături de unul dintre cele mai apreciate brand-uri pariziene. Într-un cadru restrâns, am discutat despre cum un stil de viață înclinat către tot ceea ce este frumos declanșează utilizarea unor produse create din ingrediente naturale, de cele mai multe ori manufacturate. Bunăoară, cine folosește un parfum fin, memorabil, va vrea ca întreg ambientul din jurul său să poarte o emblemă personală, de unde și prezența lumânărilor Diptyque în cele mai cosmopolite interioare. Celebrele lumânări Diptyque sunt lumânări parfumate de lux, ceara naturală fiind turnată manual în pahare.

Noutatea în gama de parfumuri pentru casă este difuzorul în formă de clepsidră, care emană miros în jur de 20 de minute după ce a fost întors. Pentru interior îmi place lumânarea Mimosa, care împrospătează aerul din încăpere cu note florale subtile, în timp ce lui Claudiu îi place mirosul lemnos emanat de lumânarea Opoponax.

Produsele Diptyque sunt disponibile în boutique-urile Beautik Haute Parfumerie și online.

Text: Ioana Voicu
Foto: @mauvert_blog (Instagram)
Advertisements

One response to “Recomandări de BEAUTY

  1. Pingback: În căutarea parfumului de vacanță | MAUVERT

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: