MAUVERT

fashion & lifestyle blog

CONCURS: Peroni Cucina & Design Workshop

peroni, peroni banner, peroni italyUnul dintre lucrurile la care nu voi renunța niciodată, oricare ar fi stilul de viață sau dieta la care m-aş supune, sunt cinele cu prietenii. Pentru grupul nostru de prieteni a devenit deja un ritual (da, faptul că unul dintre cei mai buni prieteni ai noștri este chef ajută) să ne strângem ocazional la fiecare acasă și să petrecem câteva ore în care să degustăm preparate culinare diverse și să ne savurăm compania unii altora. Îmi place la nebunie rumoarea cauzată de râsetele noastre, combinată cu zgomote de tacâmuri, clinchete de pahare și nelipsita muzică de fundal (mereu aleasă cu rigurozitate de subsemnata). E un sentiment de dolce vita autentică, pe care îl experimentez doar când suntem în intimitatea casei. Uneori, în restaurante se pierde senzația de familiaritate, așa că din când în când prefer să fac pe gazda pentru cei dragi. O sursă de inspirație pentru aceste dinner parties încă o constituie evenimentele Casa di Peroni, care au avut loc anul trecut în București și al căror concept mi s-a părut excelent: fiecare gazdă a organizat o cină cu prietenii, într-un decor și cu un meniu inspirat de un oraș-vedetă din Italia: Milano, Veneţia, Verona și Florența.

Pentru că experiențele cu prietenii nu trebuie să se rezume doar la a viziona filme pe canapea, în sufragerie, împreună cu Peroni vrem să te invităm să înveți câteva secrete despre ce înseamnă să fii o gazdă perfectă. Vei învăța să prepari un meniu sofisticat, care le va cuceri atât ochii, cât și papilele (și, sunt sigură, conturile de instagram) invitaților tăi, dar și cum să pregătești design-ul mesei, astfel încât atmosfera de la cină să fie una intimă, exclusivistă și memorabilă.

Ca să nu mai lungesc suspansul, la începutul lunii martie Peroni Italy organizează workshop-ul Arte dell’Ospitalità, dedicat consumatorilor care vor să deprindă noţiuni de cucina și design cu care să își impresioneze oaspeţii, iar tu poți fi una dintre cele 5 persoane care mă va însoţi, dacă te înscrii în concurs.

L'Arte dell'Ospitalita, casa di peroni, www.mauvert.com

– creeaza un moodboard care să descrie atmosfera perfectă a unui dinner party, în viziunea ta (food design, aranjamente florale, table setting, sugestii de ţinute pentru invitați/gazde) şi trimite-ni-l pe mail la mauvert.blog@gmail.com până pe 27 februarie. De asemenea, trebuie să postezi moodboard-ul pe profilul tău de facebook, împreună cu link-ul la această postare şi hashtag-urile: #peroni #perfecthost #casadiperoni

– Claudiu și cu mine vom alege 5 dintre cele mai bine realizate moodboard-uri, iar câștigătorii vor fi anunțați printr-un later edit la această postare.

Regulament concurs: moodboard-ul nu trebuie să conțină imagini cu alte brand-uri de băuturi, în afară de Peroni. Evenimentul va avea loc la începutul lunii martie în București, iar participanții trebuie să suporte cheltuielile de deplasare. Peroni nu asigură cazarea sau transportul participanților.

line

L'Arte dell'Ospitalita, casa di peroni, www.mauvert.com

Eu deja mi-am conturat o idee despre cum ar arăta o cină în stil italian, alături de Peroni. M-am inspirat din aerul sicilian și jovialitatea pe care le respiră ultimele colecții Dolce & Gabbana (dar să știți că această temă nu este o condiție a concursului). Primul element, absolut esențial pentru mine ca și gazdă, ar fi să port șorțul alb de housewife din colecția Murmur Roleplay, peste una dintre rochiile de mai jos, asupra căreia mi-e extrem de dificil să mă decid, neaparat împreună cu ciorapi fini de mătase până sub genunchi (cam asta se întâmplă când trimiți o fashionista în bucătărie).

logo Peroni

Later edit:

Vă mulţumim pentru implicare şi pentru că ne-aţi arătat cum ar arăta cina perfectă în stil italian, în viziunea voastră. A fost foarte greu să alegem doar 5 moodboard-uri din multele pe care le-am primit de la voi. Criteriul principal de selecţie a fost povestea pe care o evocă fiecare colaj. Aşadar, cele 5 persoane care ne-au surprins cu originalitatea şi cu spiritul lor italiano, şi care ne vor însoţi la workshop-ul Peroni Cucina & Design sunt: Irina Cucu, Alina Palos, Marius George, Lorena Stîngaciu şi Delia Robescu. Felicitări!

Ne vedem

www.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.com

text: Ioana Voicu

foto: peroniitaly.ro, pinterest.com

Advertisements

4 responses to “CONCURS: Peroni Cucina & Design Workshop

  1. Lorena 27 February, 2015 at 10:24 pm

    s-a terminat concursul? 😦

  2. Irina 2 March, 2015 at 8:09 am

    Multumesc frumos!

  3. Lorena 2 March, 2015 at 10:14 am

    Super! Ce ma bucur! Multumesc frumos 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: