MAUVERT

fashion & lifestyle blog

Oameni la moda | CATRINEL MENGHIA

Catrinel Menghia e şarpele felin cu care mi-am întâlnit privirea toată adolescenţa pe scara rulantă din magazinul universal din Braşov, în drum spre raionul de lenjerie de la etajul 1. Am si acum in minte imaginea aia cu ea – dintr-una dintre primele campanii pentru I.D. Sarrieri; poarta un deux-pieces din dantelă şi pozează cu eleganţa unei gimnaste-acrobate. Imaginea ei se află încă acolo, ca un fel de omagiu adus modelului român care a cunoscut, între timp, faima internaţională.

Am avut şansa să o cunosc pe multi-talentata Catrinel cu câteva săptămâni în urmă, la Sibiu, unde a fost gazda evenimentului Feeric Fashion Days, în cadrul căruia şi-a prezentat colecţia de genţi Catherinelle şi a făcut anunţul oficial că începând cu numărul care se lansează în toamnă, este Creative Director al revistei de modă alternativă Cockaigne.

Timpul pe care l-am petrecut în preajma lui Catrinel mi-a permis să fac ceea ce-mi place cel mai mult: să observ personajul pe care îl studiez, dintr-o altă perspectivă decât cele pe care le-am avut la dispoziţie până atunci. Cel mai mult m-au fascinat mâinile acestei femei de o simplitate dezarmantă, cu nişte gesturi atât de pline de de emoţie, încât am avut senzația că privesc pe cineva care iese pentru prima dată în faţa camerelor de filmat.

Am întrebat-o pe Catrinel Menghia (Marlon) care sunt micile secrete ale stilului său şi activităţile care o fac fericită.

  • Designerul momentului: Olivier Rousteing
  • Un fashion icon absolut: Kate Moss
  • Fotograful pe care îl admiri cel mai mult: Peter Lindbergh
  • 3 atribute ale stilului tau personal: doar unul… simplicity.
  • N-ai purta niciodată: chiar aş purta orice 🙂 De ce, nu?
  • Parfumul pe care îl foloseşti zilnic: Armani Privé Bois d’Encens
  • Nu iţi lipseşte niciodată din geantă: telefonul
  • Pe cine ai vrea să vezi purtând genţile Catherinelle: oricine 🙂
  • Primul lucru pe care îl faci dimineaţa, după ce te trezeşti: îmi sărut logodnicul
  • Un omiţi niciodată din ritualul de înfrumuseţare: demachierea
  • Activitatea preferată care te relaxează în zilele libere: gătitul
  • Ai mereu în playlist: Jeff Buckley – Last Goodbye
  • Personajul de roman cu care ai ieşi la cină: Sherlock Holmes
  • Cele mai bune 3 destinaţii de vacanţă:  Provence, Bucovina, Vietnam 

www.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.com

interviu: Ioana Voicu

foto: catherinelle.com, soleshop.ro, pinterest.com

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: