MAUVERT

fashion & lifestyle blog

Category Archives: Articole

KENZO x H&M, cea mai asteptata colaborare a toamnei

După colecția sporty realizată împreuna cu Alexander Wang și cea glamour, semnata de designerul casei Balmain, in această toamnă H&M își unește forțele cu KENZO și ne surpinde sau poate chiar șochează cu o explozie de culoare, imprimeuri psihedelice, un mix foarte young și dinamic, targetat mai degrabă pentru noua generație de consumatori Z.

 

 

Colecția KENZO x H&M mizează pe estetica eclectică recent impusă de designerii Carol Lim și Humberto Leon, duo-ul creativ care a reușit să insufle o energie nouă brand-ului cu origini japoneze și să-i redea atributele dezirabilității. Celebrele hanorace, printurile digitale, croiurile supra-dimensionate si accesoriile statement sunt elementele cheie ale colecției.

Colaborarea KENZO x H&M nu se reduce doar la a oferi design la prețuri accesibile, ci promovează diversitatea în modă prin intermediul  noilor generații de modele, activiști, influenceri și artiști pe care îi regăsim fotografiați în campania de promovare  și în lookbook-ul colecției.

 

 

 

Protagoniștii look book-ului campaniei KENZO x H&M sunt: Amy Sall – scriitoare și activistă, fotograful Youngjun Koo, DJ-ul Juliana Huxtable, muzicianul Oko Ebombo, Harriet Verney – editor de modă, make-up artist-ul Isamaya Ffrench, artista Ingrid, cȃntăreaţa Anna of the North, rapper-ul și modelul Le1f, precum și modelele Mae Lapres, Hao Liu, Selena Forrest, Tom Gaskin, Julia Banas sau Pierre Painchaud.

 

Colecţia KENZO x H&M va fi disponibilă ȋn peste 250 de magazine H&M selecţionate din ȋntreaga lume, precum și online, începând cu data de 3 Noiembrie.

www.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.com

Text: Claudiu Enescu
Foto: Oliver Hadlee Pearch

 

Advertisements

Adio, dar rămân cu tine! Povestea Valentino & Dior într-un simbol

Singurele două motive pentru care am deschis laptop-ul în vacanța de la final de septembrie au fost ca să închiriem o mașină pe insulă și să vizionăm câteva colecții așteptate cu sufletul la gură la Paris Fashion Week, întrucât industria a realizat o nouă rocadă a designerilor la marile case. Cea mai mare curiozitate ne-a ridicat-o Maria Grazia Chiuri la Christian Dior, proaspăt plecată de la Valentino, unde a petrecut câțiva ani în aceeași echipă cu Pierpaolo Piccioli, împreună cu care a continuat triumfător succesul lui Valentino Garavani.

Misiunea Mariei Grazia nu este deloc una ușoară, întrucât ultimii ani au fost destul de tumultoși pentru maison Dior – demiterea lui John Galliano, plecarea lui Hedi Slimane de la Dior Homme, demisia neașteptată a lui Raf Simons. Celebra casă franceză este într-o continuă căutare a unui suflu nou, care să atingă un public tânăr și avid de cumpărături, fără a lăsa deoparte moștenirea atât de bogată lăsată de Christian Dior. Așa că prima femeie designer din istoria casei aduce aerul speranței, cu un șarm incontestabil al simplității și al eleganței, combinat cu câteva mesaje puternice și influențe sport. Toate acestea combinate au dat ecuația scrimei, o temă cu care Maria Grazia și-a făcut un debut admirabil la Dior.

Ceea ce am apreciat ca pe un mesaj criptat, pe lângă cele evident feministe sau simbolurile casei imprimate pe diferite accesorii, a fost inima sângerândă brodată pe mai multe piese, o complicitate romantică ce a avut rezonanță și în colecția Valentino – semnată acum doar de Pierpaolo Piccioli – într-o inimă frântă.

Cei doi designeri nu au fost niciodată un cuplu în viața privată, însă duo-ul lor creativ a însemnat o legătură puternică ce s-a văzut întotdeauna în colecțiile spectaculoase pe care le-au realizat împreună. Un fel de Adio, dar rămân cu tine… care mi-a plăcut la nebunie.

www.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.com

Text: Ioana Voicu
Foto: Vogue.com

UNUM ca niciunul

Nu m-am intrebat niciodata cine se ocupa de vesmintele papilor si probabil nici nu as fi aflat prea curand, daca nu ar fi trebuit sa-l cunosc pe Filippo Sorcinelli, unul dintre cei mai talentati artisti ai prezentului, organist, fotograf, graphic designer, parfumier si director al atelierului de couture care creeaza straiele papale. Nu e nicidecum vorba despre vreun batranel imbracat in halat alb, ci despre un tip cool pe care ai putea sa-l intalnesti probabil intr-un club din Berlin, la Palais de Tokyo sau la Vatican, si care se exprima necontenit prin arta. A fost prezent la Bucuresti – la Beautik Haute Parfumerie – pentru lansarea brandului sau de parfumuri, UNUM, asa ca a fost o ocazie excelenta sa schimbam cateva cuvinte si sa descopar persoana sensibila din spatele filtrelor alb-negru.

 

Care este conceptul general din spatele brandului UNUM?

In primul rand vreau sa vorbesc despre mine. Vreau sa vorbesc  despre viata mea personala, dar si despre viata mea artistica. UNUM inseamna de fapt libertate de expresie si coerenta.

 

Filippo, esti un artist complex care se exprima prin muzica, fotografie, arta, moda, parfumerie si asa mai departe. Cum reusesti sa-ti gasesti inspiratia?

Trebuie si e foarte important sa fii tu insuti. Bineinteles, sa poti performa in mai multe discipline este un dar. Pentru mine este foarte importanta spontaneitatea pentru ca felul in care un artist se exprima nu este ceva ce se invata pe bancile scolii. Vreau doar sa exprim tot ceea ce vine din interiorul meu, indiferent sub ce forma.

Ce te-a influentat cel mai mult in activitatea ta artistica?

Inainte de toate, muzica, dar si toata implicarea in proiectul LAVS (n.r. Laboratorio Atelier Vesti Sacre), atelierul de Haute Couture al carui director sunt.

 

Exista vreun miros special pe care ai vrea sa-l recreezi intr-un parfum?

Mi-ar placea sa reusesc sa cuprind mirosul mamei mele, dar este un vis imposibil.

 

Ce te deosebeste de alti parfumieri de nisa?

Cred ca am o poveste adevarata de spus. Nu e fictiune. Este despre cine si ceea ce sunt eu.

 

Cu ce urmeaza sa ne surprinzi mai departe?

Ca si noutate nu o sa vorbim despre linia de parfumuri de ambient, pentru ca acelea au fost lansate deja. Ceea ce este cu adevarat nou, este colectia de parfumuri SAUF, un fel de “sora” mai mica a brandului UNUM, pe care am lansat-o recent. Am incercat sa transpun in aceste noi parfumuri cea mai mare pasiune a mea, orga, fiind inspirat de Marea Orga din Catedrala Notre-Dame, din Paris. Iar in martie 2017 vom lansa cel de-al saselea parfum din colectia UNUM.

 

 

Parfumurile UNUM sunt disponibile din aceasta toamna si in Romania, la Beautik Haute Parfumerie.

 

www.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.com

Text: Claudiu Enescu

5 motive pentru care merg la sala (si nu ma las)

Pentru unii mersul la sala – si sportul, in general – e o activitate la fel de fireasca precum mancatul, dormitul  sau mersul la job. Nu as putea spune acelasi lucru si despre mine. Mi-a luat ceva timp sa inteleg de ce e important sa fac mai multa miscare si a durat si mai mult sa ma motivez sa-mi fac abonament la o sala de sport. Nu a fost deloc simplu sa ies din comfort zone si sa uit de toate scenariile prin care imi induceam ca sala de sport e cel mai nefericit loc in care as putea pune piciorul. A fost extrem de benefic si motivant ca am inceput toata povestea asta cu un program de antrenament sustinut, precum #LetsGoYou, iar  acum,  dupa 6 luni in care am mers de cel putin 3 ori pe saptamana la sala, stiu foarte clar care sunt motivele pentru care nu mai vreau sa renunt:

1. Ma simt foarte bine

Nu va imaginati ca inainte sa merg la sala ma simteam rau. In niciun caz! Doar ca acum am o stare continua de bine. Iar explicatia e mai mult decat verosimila: in timpul antrenamentului creierul secreta endorfine, un fel de drog natural responsabil cu fericirea. Ca orice “drog”, creeaza dependenta!

 

2. Ma ajuta sa scap de stres

In timpul antrenamentelor reusesc sa ma deconectez, sa ma concentrez exclusiv pe mine si sa uit de tot ceea ce mi-ar putea strica starea de Zen. Nu ma mai intereseaza nimic din ce se petrece la job, acasa sau in lume. Sunt doar eu cu mine, pentru mine, iar asta imi da un sentiment extrem de reconfortant.

 

3. Arat mai bine

Am redus tesutul adipos si am dezvoltat masa musculara, ceea ce inseamna un trup mai tonifiat. Schimbarea este vizibila cu ochiul liber, iar eu ma simt mult mai increzator si atragator atunci cand ma uit in oglinda (sau atunci cand ma dezbrac). In plus, am descoperit cateva grupe de muschi despre existenta carora nu as fi aflat niciodata.

claudiu enescu, H&M, worldclass, www.mauvert.com

 

4. Imi permit sa mananc ce-mi place

Pentru ca fac sport constant consumul energetic este mai mare, asa ca din cand in cand imi permit sa ma abat de la dieta si sa mananc pizza, burgeri sau prajituri. Si sa beau cateun pahar de prosecco, biensûr!

 

      5. (Superficial, dar adevarat) Am dat un refresh sport garderobei

In ultima vreme, de fiecare data cand am fost la cumparaturi, m-am intors acasa si cu minimum un articol sport, pe langa ceea ce cautam initial. Cred ca e important pentru self esteem-ul fiecaruia ca atunci cand esti la sala, traspirat si cu frizura compromisa :), sa porti un echipament in care sa te simti si sa arati bine. În plus, sunt anumite jachete si incălțări pe care le integrez și în ținutele mele casual, de zi cu zi.

claudiu enescu, H&M, worldclass, www.mauvert.com

Daca te regasesti in vreunul din motivele de mai sus si vrei sa incepi noul sezon in forta, trebuie sa stii ca mai e o singura zi in care poti sa beneficiezi de un abonament redus la una dintre salile World Class, aici. Cu siguranta vei gasi una aproape de casa ori de biroul tau, pentru ca reteaua lor s-a extins foarte mult in ultimul an, cu deschideri de puncte noi, dar si achizitionarea conceptului Club Moving. The time is now!

Outfit: tricou, jacheta & pantaloni H&M, colanti Nike, pantofi sport Adidas Porsche Design, ochelari Ray-Ban

www.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.com

Text: Claudiu Enescu

Foto: Emil Costrut

Outfit: tricou, jacheta & pantaloni H&M, colanti Nike, pantofi sport Adidas Porsche Design, ochelari Ray-Ban

7 chestii sexy la Summer Well anul ăsta

Cine crede că un festival e egal doar cu “ținute de festival” și un feed consistent pe instagram și snapchat, a dat banii degeaba pe bilet. Eu sunt jumătate prințesă simandicoasă, grațioasă și prețioasă și jumătate rockstar care tresare la primul riff de chitară și o voce de fumător înrăit, așa că las pentru posteritate o listă a celor mai sexy & memorabile momente de la Summer Well 2016, văzute prin filtrul meu bipolar:

1. BØRNS, cu tenișii lui Gucci by Alessandro Michele, jeans skinny, cămașă tăiată deasupra buricului, jachetă biker și o curea cu cataramă masivă în formă de tigru, dansând cu microfonul à la Axl Rose. Roar! Însă și mai mult mi-a plăcut că în band-ul lui de live, la tobe și chitară bas și-au dat sufletul pe scenă două gagici pline de energie și de farmec californian. da, cred că tocmai am folosit cuvântul gagici.

Foto: Bucuresti Optimist x Summer Well

2. Propria mea fustă de dantelă absolut obraznică:

3. Proiecțiile hipnotice de pe fântâna de pe lac:

Foto: Bucuresti Optimist x Summer Well fantana

4. Croiul impecabil al pantalonilor lui Jesse de la The Neighbourhood. Și tatuajele. Și suportul pentru tatuaje. Cântând Daddy Issues. Îi mulțumesc, pe această cale, în numele sexului frumos, că și-a dat jos geaca de piele ca să ilustreze mesajul piesei Sweater Weather, altfel nu am fi înțeles cât de frig ar putea să ne fie lângă ocean.

Foto by Catalin Georgescu

5. Faptul că în timpul concertului Hurts, pe LCD-urile din lateralele scenei a apărut aproape exclusiv Adam, în cămașa lui lungă neagră, când la chitară, când la pian, pentru că pe Theo, vocalistul grupului, pica întotdeauna lumina reflectoarelor. E fascinant să urmărești mimica oamenilor de pe scenă – să vezi cum trăiesc fiecare notă, zâmbesc, se încruntă și dansează în funcție de tempo (#inimă!). Și da, i-am invidiat pe cei/cele care au prins trandafirii albi pe care i-a aruncat solistul Hurts la final de concert, într-un gest teribil de cinematografic.

Foto: Summer Well official fb

6. After party-ul din prima zi care a început cu un DJ set cum nu am mai auzit de mult, mixat excelent de Mihai Leonte/ Search Dip. Se prea poate să mi se fi urcat și endorfinele la cap, dar pe cuvânt de pretențioasă într-ale electro-ului că a fost cel mai reușit aranjament de world music, hard rock și disco pe care mi-a vibrat fiecare milimetru din ființă în ultimii ani.

Foto: Summer Well Official FB

7. Demența din show-ul The Chemical Brothers. Îmi imaginam că trebuie să gândești un show impresionant ca să ții în priză niște mii de oameni care ascultă un DJ set, însă nu mă așteptam să plec de-acolo chiar răvășită. Proiecții, lasere, stroboscoape, roboți care au coborât pe scenă și exces de decibeli – toate astea în timp ce lui Tom și Ed nu le puteam vedea decât silueta în contre-jour. Mindblowing.

The Chemical Brothers @ Summer Well

Text: Ioana Voicu
Credite foto: The Neighbourhood – Catalin Georgescu
BØRNS & proiecții fântână – București Optimist pentru Summer Well
Hurts & after party – Summer Well Official fb page
Street Style Ioana – Alexandru Roșieanu

www.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.com

 

 

 

%d bloggers like this: