MAUVERT

fashion & lifestyle blog

Category Archives: Concurs

Match me if you can! MAUVERT x FashionDays

Anul ăsta m-am decis să nu mai fiu acest Grinch al lunii februarie și să nu mai boicotez/ să mă sutrag zilei de Valentine’s. Atâta vreme cât știu că nu suntem genul care să își facă unul celuilalt cadouri de tip pernă roșie cu poză imprimată, am decis că e o ocazie în plus să îmi pun rotițele în funcțiune și să plănuiesc ceva frumos. Până la urmă, în șirul nostru de plimbări „Hai să-ți arăt Bucureștiul noaptea” s-ar încadra de minune, cel puțin la nivel ideatic, o cină pe terasa Arcului de Triumf și un apus în tușe de acuarelă pe Lacul Herăstrău.

Dacă toate condițiile ar fi favorabile și sorții (sau municipalitatea) mi-ar acorda acest privilegiu, aș decora o masă în stilul celei de pe acoperișul parizian din moodboard, aș invita un chef să ne surprindă cu un meniu de seară, aș pregăti un playlist și aș comanda ținutele pe care le-am purta direct de pe fashiondays.ro, unde stiliștii au compilat deja niște sugestii foarte young & fresh, pentru ea și el. Nu știu alții cum sunt, dar de când la FashionDays retururile sunt gratuite, eu una am devenit foarte degajată în ceea ce privește shopping-ul online.

 

mauvert fashiondays

Pe blogul The Daily Issue găsiți un interviu cu noi, legat de ce am purta la această cină de pus în ramă, dar și un V-Day Challenge în urma căruia puteți să câștigați premii lovely&loveable din partea FashionDays. Dacă și voi ați escalada monumente pentru a vedea lumea dintr-un unghi mai romantic, intrați în concurs și votați abordarea noastră :).

pref

www.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.com

 

Text: Ioana Voicu
Foto: bucurestifm.ro, Turist in Bucuresti, fotostefan.ro, Pinterest
Colaj via fashiondays.ro
Advertisements

Te-ai înscris la Peroni Social Cucina?

Magia verii a început să se instaleze în oraş şi în vieţile noastre, iar eu nu mai contenesc de fericirea cauzată de serile lungi cu adieri de vânt cald, petrecute cu prieteni dragi în aer liber, sub şiruri de beculeţe feerice. Entuziasmul meu de meteodependentă e la cote atât de înalte, încât am scos masa şi scaunele pe balconul care dă spre curtea interioară a blocului şi mi-am mutat biroul afară. Seara, micul nostru “restaurant în aer liber”, cum l-am alintat, serveşte drept loc de spus poveşti, încurajate de aperitive şi câteva pahare de Peroni Nastro Azzuro.

Peroni Social Cucina

Îmi amintesc cu drag de workshop-ul de Cucina & Design la care am participat împreună şi realizez că de atunci mi s-a sedimentat foarte bine în minte ideea că trebuie să fiu gazda perfectă. Mai exact, am început să simt nevoia ca de fiecare dată să pregătesc ceva cu care să îmi surprind plăcut prietenii (fie vorba între noi, aproape întotdeauna e vorba despre “ceva bun” şi inedit – bombe raw cu cocos, tort de morcovi, brownie din curmale şi cartofi dulci ş.a.m.d.). Uitându-mă peste reţetele care omagiază bucătăria italiană, propuse de chef Radu Dumitrescu, m-am decis că următorul desert pe care îl voi încerca va fi brioşa cu ciocolată amăruie şi brânză de capră, care cu siguranţă îi va face concurenţă souffle-ului lui Claudiu.

Dacă nu ai aflat până acum de platforma Peroni Social Cucina, ar fi bine să te grăbeşti să o accesezi. Până sâmbăta, 16 mai, ai timp să votezi una dintre cele 5 reţete create de chef Radu Dumitrescu şi poţi să fii câştigătorul unui premiu ce constă în delicatese de la I Regali di Francesca însoţite, bineînţeles, de un six pack Peroni.

11169549_853578381347680_5098145947274119712_o

Ne vedem

www.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.com

text: Ioana Voicu
foto: Peroni

SUPERJEANS te premiaza de Ziua Femeii

Don’t Worry, Be Super! Vine primăvara, iar cei de la SUPERJEANS îţi dau toate motivele să o începi alături de ei.

Toată luna februarie ai reduceri de până la 70% la jeans şi bluze, atât online (www.superjeans.ro), cât şi în magazinul de pe Calea Victoriei 25. Iar pe 8 Martie, poţi câştiga o pereche de jeans SuperJeans of Sweden, în valoare de 400 lei, dacă participi la concursul “Încearcă jeanşii cu efect de Push-Up și câştigă o pereche de la SuperJeans“.

Concurs superjeans, www.mauvert.com

SuperJeans te provoacă să descoperi ce înseamnă să-ţi vină perfect o pereche de jeans skinny. Croiala care subţiază, buzunarele poziţionate corect, materialul rezistent şi efectul Push-Up al jeanşilor skinny Emma, te vor face să nu mai vrei să-i dai jos. Tot ce trebuie se faci este să mergi la magazinul SUPERJEANS din Calea Victoriei 25, să-ţi alegi şi să probezi jeanşii skinny preferaţi, iar cei de la SuperJeans te vor fotografia şi te vor înscrie în concurs. Toate pozele înscrise vor apărea aicipe pagina de Facebook SuperJeans

Andy Warhol

Pe 8 martie, de Ziua Femeii, persoana care are cele mai multe like-uri la poza înscrisă în concurs va câştiga jeanşii preferaţi, in valoare de 400 lei. De asemenea, cei de la SuperJeans vor alege şi ei poza lor preferată din cele înscrise şi vor mai acorda un premiu în valoare de 400 lei.

Perioada de desfăşurare a concursului este 9 februarie – 1 martie 2015. Câştigătoarea va fi anunţată pe 8 Martie!

Regulamentul concursului poate fi citit AICI

www.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.com

sursa: SuperJeans

CONCURS: Peroni Cucina & Design Workshop

peroni, peroni banner, peroni italyUnul dintre lucrurile la care nu voi renunța niciodată, oricare ar fi stilul de viață sau dieta la care m-aş supune, sunt cinele cu prietenii. Pentru grupul nostru de prieteni a devenit deja un ritual (da, faptul că unul dintre cei mai buni prieteni ai noștri este chef ajută) să ne strângem ocazional la fiecare acasă și să petrecem câteva ore în care să degustăm preparate culinare diverse și să ne savurăm compania unii altora. Îmi place la nebunie rumoarea cauzată de râsetele noastre, combinată cu zgomote de tacâmuri, clinchete de pahare și nelipsita muzică de fundal (mereu aleasă cu rigurozitate de subsemnata). E un sentiment de dolce vita autentică, pe care îl experimentez doar când suntem în intimitatea casei. Uneori, în restaurante se pierde senzația de familiaritate, așa că din când în când prefer să fac pe gazda pentru cei dragi. O sursă de inspirație pentru aceste dinner parties încă o constituie evenimentele Casa di Peroni, care au avut loc anul trecut în București și al căror concept mi s-a părut excelent: fiecare gazdă a organizat o cină cu prietenii, într-un decor și cu un meniu inspirat de un oraș-vedetă din Italia: Milano, Veneţia, Verona și Florența.

Pentru că experiențele cu prietenii nu trebuie să se rezume doar la a viziona filme pe canapea, în sufragerie, împreună cu Peroni vrem să te invităm să înveți câteva secrete despre ce înseamnă să fii o gazdă perfectă. Vei învăța să prepari un meniu sofisticat, care le va cuceri atât ochii, cât și papilele (și, sunt sigură, conturile de instagram) invitaților tăi, dar și cum să pregătești design-ul mesei, astfel încât atmosfera de la cină să fie una intimă, exclusivistă și memorabilă.

Ca să nu mai lungesc suspansul, la începutul lunii martie Peroni Italy organizează workshop-ul Arte dell’Ospitalità, dedicat consumatorilor care vor să deprindă noţiuni de cucina și design cu care să își impresioneze oaspeţii, iar tu poți fi una dintre cele 5 persoane care mă va însoţi, dacă te înscrii în concurs.

L'Arte dell'Ospitalita, casa di peroni, www.mauvert.com

– creeaza un moodboard care să descrie atmosfera perfectă a unui dinner party, în viziunea ta (food design, aranjamente florale, table setting, sugestii de ţinute pentru invitați/gazde) şi trimite-ni-l pe mail la mauvert.blog@gmail.com până pe 27 februarie. De asemenea, trebuie să postezi moodboard-ul pe profilul tău de facebook, împreună cu link-ul la această postare şi hashtag-urile: #peroni #perfecthost #casadiperoni

– Claudiu și cu mine vom alege 5 dintre cele mai bine realizate moodboard-uri, iar câștigătorii vor fi anunțați printr-un later edit la această postare.

Regulament concurs: moodboard-ul nu trebuie să conțină imagini cu alte brand-uri de băuturi, în afară de Peroni. Evenimentul va avea loc la începutul lunii martie în București, iar participanții trebuie să suporte cheltuielile de deplasare. Peroni nu asigură cazarea sau transportul participanților.

line

L'Arte dell'Ospitalita, casa di peroni, www.mauvert.com

Eu deja mi-am conturat o idee despre cum ar arăta o cină în stil italian, alături de Peroni. M-am inspirat din aerul sicilian și jovialitatea pe care le respiră ultimele colecții Dolce & Gabbana (dar să știți că această temă nu este o condiție a concursului). Primul element, absolut esențial pentru mine ca și gazdă, ar fi să port șorțul alb de housewife din colecția Murmur Roleplay, peste una dintre rochiile de mai jos, asupra căreia mi-e extrem de dificil să mă decid, neaparat împreună cu ciorapi fini de mătase până sub genunchi (cam asta se întâmplă când trimiți o fashionista în bucătărie).

logo Peroni

Later edit:

Vă mulţumim pentru implicare şi pentru că ne-aţi arătat cum ar arăta cina perfectă în stil italian, în viziunea voastră. A fost foarte greu să alegem doar 5 moodboard-uri din multele pe care le-am primit de la voi. Criteriul principal de selecţie a fost povestea pe care o evocă fiecare colaj. Aşadar, cele 5 persoane care ne-au surprins cu originalitatea şi cu spiritul lor italiano, şi care ne vor însoţi la workshop-ul Peroni Cucina & Design sunt: Irina Cucu, Alina Palos, Marius George, Lorena Stîngaciu şi Delia Robescu. Felicitări!

Ne vedem

www.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.com

text: Ioana Voicu

foto: peroniitaly.ro, pinterest.com

Pregătește-te de Revelion cu MAUVERT și H&M

Dragilor, pentru că a mai trecut un an stylish pe care l-am petrecut împreună cu voi, cei care ați susținut toate ideile și proiectele noastre, vrem să vă mulțumim că ați revenit aici de fiecare dată. Nu vreau să lungesc discursul, ci doar să vă transmit în numele echipei MAUVERT că aveți toată aprecierea noastră și că abia așteptăm să ne revedem în 2015, cu liste de lucruri și mai frumoase de văzut, purtat ori admirat.

Pregătește-te de Revelion cu MAUVERT și H&M, www.mauvert.com

Împreună cu unul dintre brand-urile noastre preferate, H&M, cu care împărtășim aceleași valori – calitate, accesibilitate și sustenabilitate -, vrem să vă oferim un cadou de sfârșit de an, just in time pentru Revelion: un fashion card H&M în valoare de 300 de lei. Noi vom petrece noaptea dintre ani (și ziua lui Claudiu) împreună cu cei mai buni prieteni, cu o bună-dispoziție la fel de contagioasă ca în imaginile H&M Holidays și vom asculta albumul fantastic al lui Lady Gaga și Tony Bennett, Cheek to Cheek, o altă inițiativă H&M de care ne-am pur și simplu îndrăgostit!

line

Ce trebuie să faceţi pentru a participa la concurs:

  • Intrati pe hm.com și alegeți o piesă vestimentară din categoriile Ladies sau Men
  • Lăsați un comentariu la această postare, în care să ne spuneți ce ținuta ați purta de Revelion, pornind de la piesa vestimentară preferată de pe site-ul H&M
  • Dați LIKE paginii MAUVERT, în cazul în care nu suntem deja conectați
  • Dați un LIKE și distribuiți afișul concursului, pe care îl găsiți aici.

Concursul se va încheia marți, 30 decembrie 2014, la ora 10:00. Câştigătorul va fi desemnat prin tragere la sorţi (random.org). Premiul va fi trimis prin curier.

 

[*] LATER EDIT

castigator H&M

Ati raspuns atat de frumos provocarii noastre! Multumim ca cititi MAUVERT si ca v-ati inscris in numar atat de mare la concurs. Din cele 203 comentarii valide lăsate de voi, random.org a decis ca premiul H&M să meargă la cititoarea care a lasat comentariul cu numarul 77: Raluca Ghiculescu.    

Raluca a raspuns: As purta aceasta rochie rosie http://tablet.hm.com/ro/product/52049?article=52049-B accesorizata cu bratari si cercei aurii si un coat ecological fur grej.

Vă mulţumim că urmăriţi MAUVERT. Să aveţi un 2015 de poveste!

LOVE  ,

MAUVERT team

Ne vedem

www.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.com

text: Ioana Voicu

%d bloggers like this: