MAUVERT

fashion & lifestyle blog

Tag Archives: chic

Isabel Marant vorbeste despre colaborarea cu H&M

Asteptarea a luat sfarsit! Maine, in 250 de magazine H&M din lume va avea loc lansarea colecţiei de designer Isabel Marant pour H&M, una dintre cele mai asteptate colaborari ale anului. Isabel însăşi a facut cateva precizari legate de această colecţie si colaborarea cu celebrul brand suedez.

Isabel Marant vorbeste despre colaborarea cu H&M www.mauvert.com

Creaţiile mele se adresează tuturor femeilor, de orice vârstă, tinerelor, mamelor lor, proaspetelor bunici, iar acum, pentru prima dată, împreună cu H&M, se adresează şi bărbaţilor, dat fiind că prietenii mei m-au rugat mereu să creez vestimentaţie masculină. De obicei, ştiu instinctiv ce se va vinde bine. Nu ştiu să spun cum, dar întotdeauna se întâmplă aşa. Am exact acelaşi sentiment şi cu colecţia H&M.

Isabel Marant vorbeste despre colaborarea cu H&M www.mauvert.com

Isabel Marant vorbeste despre colaborarea cu H&M www.mauvert.com

După şase luni de muncă intensă la această colecţie, mă bucur nespus să văd că hainele ajung în sfârşit în magazine. Lansarea va avea loc simultan în întreaga lume, ceea ce mă face să fiu şi mai entuziasmată. Este o colecţie de haine reale, pline de atitudine, pentru care am depus foarte mult efort şi sper că va fi apreciată de clienţii H&M.

Isabel Marant vorbeste despre colaborarea cu H&M www.mauvert.com

A fost extrem de mult entuziasm în jurul întregului proiect şi împărtăşim cu echipa H&M pasiunea absolută pentru modă. A fost o încântare să ies din zona mea de confort şi să încerc ceva nou – în acest caz, conceperea unei colecţii compacte, livrate la scară mare, pentru un public foarte larg şi la un preţ accesibil. Ca designer amator de provocări, dar care vrea să îmbrace oameni reali, pentru viaţa lor de zi cu zi, nu îmi puteam dori nimic mai mult.

Colectia Isabel Marant pour H&M va putea fi cumparata incepand de maine din magazinele H&M din Piata Unirii si Baneasa Shopping City.

sursa: H&M

foto: H&M, Instagram

Advertisements

Parisul a celebrat lansarea colectiei Isabel Marant pour H&M

Pasionatii de moda precum Audrey Tautou, January Jones, Freida PintoOlga KurylenkoAlice DellalMélanie Doutey, Catherine Baba sau Lou Lesage s-au reunit aseara la Paris pentru a celebra lansarea colectiei Isabel Marant pour H&M. Colectia a fost prezentata intr-un cadru urban plin de viata, inspirat perfect de stilul boem al creatoarei, in care s-au imbinat decoruri de cinema cu imagini şi secvente video. Atmosfera a fost completata de spectacolele live oferite de Grandmaster Melle Mel and Rappers Delight, ce fac parte din trupa Sugarhill Gang.

Parisul a celebrat lansarea colectiei Isabel Marant pour H&M www.mauvert.com

Evenimentul de ieri a purtat oaspetii în atmosfera strazilor pariziene din anii ’90, adica perioada in care Marant si-a facut debutul in moda. Parisul, pe care il iubeste atat de mult, a fost recreat in spatiul dedicat evenimentului, unde au fost reproduse braserii, reclame luminoase retro, magazine de suveniruri, bacanii si vanzatori ambulanti, un décor perfect pentru prezentarea colectiei Isabel Marant pour H&M.

Parisul a celebrat lansarea colectiei Isabel Marant pour H&M www.mauvert.com

Colectia cuprinde piesele vestimentare emblematice din intreaga sa cariera, best-sellere care au innebunit fashionistele in fiecare sezon. Noutatea vine odata cu liniile pentru barbati si copii.

Parisul a celebrat lansarea colectiei Isabel Marant pour H&M www.mauvert.com

Parisul a constituit dintotdeauna un reper reprezentativ pentru stilul creatoarei si tocmai de aceea a fost cea mai fireasca alegere pentru a celebra lansarea colectiei. Colectia Isabel Marant pour H&M va fi disponibila din data de 14 noiembrie in aproximativ 250 de magazine din intreaga lume, precum si in mediul on line. In Romania, colectia Isabel Marant pour H&M va fi disponibila in magazinul din Baneasa Shopping City.

Parisul a celebrat lansarea colectiei Isabel Marant pour H&M www.mauvert.com

Care sunt piesele voastre preferate din colectia Isabel Marant pour H&M?

foto: H&M

video: youtube.com/user/stateofstyle

K by Patricia Kaas – 50 ml de senzualitate şi stil franţuzesc

Patricia Kaas este una dintre artistele mele preferate. Iubesc vocea ei gravă şi profunzimea cu care cântă fiecare cuvânt, ochii luminoşi desprinşi parcă din albastrul Mediteranei şi rafinamentul tipic franţuzesc. O ascult periodic în maşină, în drumurile noastre spre Braşov, iar vara când lâncezesc pe plajă ador să îmbin sunetul valurilor cu piesa mea preferată, “L’amour devant la mer”.

Zilele trecute Patricia Kaas a revenit în România pentru a susţine trei concerte din turneul “Kaas chante Piaf” şi pentru a lansa propriul parfum, K by Patricia Kaas. Cu această ocazie am avut onoarea să o cunoaştem pe Patricia Kaas şi să ascultăm povestea parfumului ei, spusă chiar de ea, în cadrul unui eveniment foarte restâns organizat de Beautik Haute Parfumerie.

patricia kaas, patricia kaas romania, beautik, parfumerie beautik, parfum patricia kaas, k by patricia kaas, mauvert

Patricia Kaas a sosit în mica parfumerie din Beller, puţin după ora 21.00. A venit însoţită de căţeluşa ei Tequila – micul bichon maltez primit în dar de la regizorul Claude Lelouch -, pe care o plimbă peste tot în lume şi care are voie să stea chiar şi pe scenă, în timpul concertelor. Cu aerul neglijent, dar extrem de senzual, specific franţuzoaicelor, Patricia Kaas  e o prezenţă superbă.

A venit îmbrăcată relaxat, într-o pereche de jeans slim, un top cu aplicaţii metalice şi sandale stiletto, de la Lanvin, iar pe mâna dreaptă am zărit un singur accesoriu, brăţara Collier de chien, de la Hermes. Eleganţa ei vine din atitudine, din felul în care se mişcă şi din naturaleţea ei.

patricia kaas, patricia kaas romania, beautik, parfumerie beautik, parfum patricia kaas, k by patricia kaas, mauvert

K by Patricia Kaas este o creaţie de lux ce reflectă sensibilitatea şi senzualitatea artistei. Feminitate, seducţie şi stil într-o  sticlă elegantă de cristal, o adevarată amprentă a unei personalităţi inconfundabile.

Parfumul, înainte de toate, este o chestiune de dorinţă. Aceste milioane de celule explodeaza când se întâlnesc şi creeaza o emoţie. Am ales o sticla de cristal, cubică, în stilul anilor ’30, care inspira putere şi nobleţe. Apoi am ales flori şi ingrediente exotice precum Ylang Ylang şi Oud. Împreuna formează parfumul pe care mi l-am dorit şi imaginat. Este o mica parte din mine pe care o ofer celor care mă iubesc. Acesta este parfumul K, primul meu parfum. Doar pentru tine.

Patricia Kaas

patricia kaas, patricia kaas romania, beautik, parfumerie beautik, parfum patricia kaas, k by patricia kaas, mauvert

Parfumul a fost realizat de către nasul Melanie Leroux şi reflectă perfect mirosul artistei. Kaas ne-a povestit că toată această creaţie olfactivă porneşte de la mirosul ei personal. A stâns într-un coş câteva haine, câteva creme şi parfumuri, precum şi diverse accesorii din casă şi i-a spus Melaniei că parfumul trebuie să miroasă a toate la un loc, pentru că acesta este mirosul ei.

Patricia m-a lăsat să o descopăr şi să înţeleg care sunt preferinţele ei. Bineînteles ca m-au inspirat personalitatea ei puternică şi mediul în care trăieşte. Pornind de la acestea s-au născut arome de flori fructate şi acorduri de cypre. Am folosit flori albe precum florile de portocal, iasomie şi crin, pentru notele de baza care transpun perfect feminitatea, sensibilitatea şi senzualitatea Patriciei Kaas. Este un parfum cu personalitate, dar în acelaşi timp este modern şi etern.

Melanie Laroux

patricia kaas, patricia kaas romania, beautik, parfumerie beautik, parfum patricia kaas, k by patricia kaas, mauvert

patricia kaas, patricia kaas romania, beautik, parfumerie beautik, parfum patricia kaas, k by patricia kaas, mauvert

purple flowers, dhaniel nora, florarie bucuresti, patricia kaas, patricia kaas romania, beautik, parfumerie beautik, parfum patricia kaas, k by patricia kaas, mauvert

purple flowers, dhaniel nora, florarie bucuresti, patricia kaas, patricia kaas romania, beautik, parfumerie beautik, parfum patricia kaas, k by patricia kaas, mauvert

Parfumul K by Patricia Kaas este disponibil în exclusivitate în România în magazinele Beautik Haute Parfumerie, din Bucureşti, şi online pe www.beautik.ro 

 

text & foto: Claudiu Enescu

ISABEL MARANT pour H&M, cea mai aşteptată colaborare a toamnei

H&M a anunţat colaborarea cu designerul francez Isabel Marant, pentru această toamnă. În perfectă concordanţă cu stilul său nonşalant, Isabel Marant va realiza o reinterpretare a look-ului chic parizian, care se bucură de un succes extraordinar anul acesta. Pentru a crea alura franţuzească, ea îmbină  eleganţa boho şi spiritul rock ‘n’ roll cu o atitudine urbană.

Margareta van den Bosch, isabel marant, marant, isabel marant pour h&m, hm, h&m, marant H&M, isabel marant H&M, chic, colaborare, mauvert, designer, paris,

Pentru H&M, Isabel Marant va realiza o garderobă emblematică de articole must-have inspirate din stilul caracteristic brandului. Colecţia va fi disponibilă din 14 noiembrie 2013 în aproape 250 de magazine din întreaga lume precum şi online, şi va cuprinde îmbrăcăminte şi accesorii pentru femei şi adolescenţi. De asemenea, Isabel Marant va crea în premieră pentru H&M şi o colecţie pentru bărbaţi.

Sunt flatată de această colaborare. H&M lucrează cu cei mai buni designeri, iar această invitaţie reprezintă o onoare deosebită pentru mine. Intenţionez să creez lucruri pe care femeile să îşi dorească să le poarte în viaţa de zi cu zi, cu o anumită nonşalanţă tipic pariziană: te îmbraci elegant fără să acorzi prea multă atenţie acestui aspect, dar în acelaşi timp eşti extrem de atrăgătoare. Am insuflat colecţiei acest tip de dezinvoltură şi atitudine. Toate piesele pot fi combinate urmându-ţi propriul instinct: în viziunea mea, moda este o chestiune de personalitate.

Isabel Marant

isabel marant, marant, isabel marant pour h&m, hm, h&m, marant H&M, isabel marant H&M, chic, colaborare, mauvert, designer, paris,

Născută şi crescută la Paris, Isabel Marant a început să îşi personalizeze propriile haine încă de pe vremea când era la liceu. Absolventă a celebrului colegiu Studio Berçot, Isabel Marant şi-a început cariera în lumea modei realizând o linie de bijuterii. A continuat cu tricotaje, iar în 1994 a lansat prima colecţia eponimă. În prezent, brand-ul Isabel Marant se bucură de un real succes la nivel internaţional. Stilul chic parizian devine tot mai popular cu fiecare sezon.

sursa: H&M

Cele mai stilate apariţii la PARIS Fashion Week [#2]

RUSOAICELE:

Miroslava, Vika & Ulyana

A fost odată ca niciodată o gaşcă de rusoaice, care iubea moda mai mult decât orice altceva în lume. Erau patru la număr, una mai fashionistă ca cealaltă şi după câteva sezoane la Fashion Week, au atras toate obiectivele fotografilor de modă asupra lor. Numele lor erau: Miroslava Duma, Ulyana Sergeenko, Vika Gazinskaya și Elena Perminova.

Cu siguranţă le cunoaşteţi deja pe cele patru din Est. Am auzit tot felul de poveşti despre ele, dar abia după ce le-am vazut cu ochii mei, în timpul Fashion Week-ului de la Paris,  mi-am definitivat opiniile despre ele.

miroslava duma, mauvert, paris, paris fashion week, valentino, tuilleries, street style

Miroslava Duma este cea mai scundă fashionistă pe care am văzut-o până acum şi cred că are o mare bătaie de cap cu hainele pe care trebuie să le ajusteze după dimensiunile ei. De fapt, probabil că hainele îi sunt livrate direct ajustate, având în vedere potenţa financiară a familiei din care face parte. Tatăl ei, Vasily Duma, este un cunoscut oligarh rus, fost preşedinte al companiei LUKOIL, actual senator şi Președinte al Consiliului Coordonator al organizațiilor ucrainene publice din Rusia.  De asemenea, soţul ei, Alexey Mikheev deţine acţiuni importante în industria oţelului şi a gazului.

Nu este de mirare de ce Mira s-a regăsit în modă, iar după ce şi-a finalizat studiile s-a trezit direct în redacţia Harper’s Bazaar Rusia, deşi mai târziu a afirmat că până atunci nu scrisese niciodată vreun articol. Odată cu job-ul la prestigioasa revistă de modă au venit şi invitaţiile la prezentările de la Paris sau Milano. Deşi nu a petrecut mult timp la Bazaar, Mira activează în continuare în modă prin intermediul platformei on-line pe care o coordonează, Buro 24/7.

Miroslava Duma este o prezenţă constantă pe blogurile de street style, deşi are o atitudine extrem de arogantă faţă de fotografi, nu comunică niciodată cu aceştia şi se opreşte rareori să pozeze, doar pentru aceia pe care îi vizează dinainte.  Duma este recunoscută pentru stilul original în care combină hainele şi pentru piesele vestimentare extrem de scumpe cu care se afişează de fiecare dată.

vika gazinskaya, mauvert, paris, paris fashion week, valentino, tuilleries, street style

Vika Gazinskaya este întotdeauna o prezenţă cool, zâmbitoare şi cu foarte mult umor. Combină cu succes piese vestimentare edgy cu elemente care ne duc cu gândul la originile ei ruse.

În grupul rusoaicelor fashioniste, Vika joacă rolul Cenuşăresei. Provine dintr-o familie săracă de la periferia Moscovei, însă mărturisește că mama ei are un simț esteti foarte bine dezvoltat, pe care l-a moştenit și ea. La 16 ani a decis că vrea să devină designer şi a început să ia cursuri de pictură şi desen. A urmat Facultatea de Design în cadrul Univestităţii de Stat din Moscova şi a muncit mult ca să îşi poată îndeplini visul, pentru că în facultate a învăţat doar să coasă. În 2002 a obţinut un internship în cadrul L’Officiel Rusia, iar timp de trei ani a fost asistenta redactorului-şef Evelina Khromchenko. Despre suportul pe care i l-a oferit Khromchenko şi despre tot ceea ce a reuşit să deprindă la L’Officiel, Vika spune că a fost ”adevărata şcoală de modă” care i-a definit parcursul. În 2005 a plecat de la L’Officiel şi a început să muncească freelancer, iar un an mai târziu şi-a găsit un investitor care i-a finanţat în întregime prezentarea primei colecţii. Este vorba despre Bart Dorsa, un excentric artist californian care trăieşte la Moscova şi deţine jumătate din compania înfiinţată de Vika în 2006.

Prietenia cu celelalte rusoaice şi apariţiile în cadrul Săptămânilor Modei, i-au adus atenţia presei internaţionale şi succesul în lumea modei.

ulyana sergeenko, mauvert, paris, paris fashion week, valentino, tuilleries, street style

ulyana sergeenko, mauvert, paris, paris fashion week, valentino, tuilleries, street style

N-am văzut încă o persoană mai teatrală şi mai dramatică decât Ulyana Sergeenko. Are o siluetă filiformă şi afişează o graţie şi o fragilitate care sfidează normalul. Când apare Ulyana în Tuilleries, toată lumea o ia razna, cerul se desparte în două, iar ea păşeşte cu tocurile de 12 cm prin pietre ca şi cum ar pluti pe un nor de puf. Niciodată nu urmează traseul oficial, mai exact covorul din cauciuc care leagă Place de la Concorde de cortul în care se desfăşoară prezentările de modă.

Apariţiile ei sunt un show în sine. Merge încet, uşor legănat, se opreşte, se învârte, îşi schimbă privirea, mai face doi paşi, iarăşi de opreşte, face o piruetă, pleacă, apoi se opreşte brusc. În tot acest timp, zâmbeşte senzual şi flutură nefiresc din gene, iar hoardele de fotografi roiesc în jurul ei, precum un roi de albine în jurul celei mai parfumate flori. Nu vorbeşte niciodată nimic – unii spun că nu ştie o boabă de engleză – şi este întotdeauna însoţită de asistentul Frol Burimskiy, responsabilul care îi plimbă geanta, invitaţiile, umbrela şi bastonul, dacă este cazul. El mulţumeşte fotografilor şi este tot timpul cu ochii în patru, pentru ca nu cumva mimosa să cadă de pe escarpenii ameţitori şi să-şi frângă vreo aripă.

Ulyana are parcursul unei doamne “veritabile” care poartă haute-couture fără să o preocupe cât costă. A fost model, apoi a devenit soţie şi designer. Şoţul ei, Danil Khachaturov este directorul companiei de asigurări Rosgosstrakh şi are o avere estimată la 1.2 miliarde $, conform Forbes, fiind plasat în topul celor mai bogaţi 100 de miliardari ruşi. Ulyana a atras atenţia presei după ce a fost fotografiată pe nenumărate bloguri de street style purtând de cele mai multe ori creaţii proprii sau piese hate-couture şi este văzută adesea în compania conaţionalelor sale la fel de bogate şi celebre.

Ulyana a prezentat deja două colecţii în cadrul Săptămânilor Couture de la Paris, iar creaţiile ei inspirate de literatura rusă şi personajele desprinse din basmele tradiţionale le-au adus în front-row pe Carine Roitfeld, Grace Coddington sau Anna dello Russo. Dincolo de bârfe succesul ei este garantat şi de talent.

Din gaşca fashionistelor din est mai fac parte şi Lena Perminova, model şi iubita magnatului rus Alexander Lebedev, fost spion K.G.B cu o avere estimată la 3.1 miliarde $, Dasha Zhukova, editor de modă, designer şi partenera miliardarului Roman Abramovich și Anya Ziourova, fashion director-ul revistei Tatler Rusia.

Ce părere aveţi despre succesul rusoaicelor? 

text & foto: Claudiu Enescu
surse: wikifashion.com, fashion.telegraph.co.uk, nytimes.com, rumafia.com

%d bloggers like this: