MAUVERT

fashion & lifestyle blog

Tag Archives: designer roman

Design romanesc la un click distanta: ioanaciolacu.com

E jovială, e talentată şi dedicată, e the cool kid in town! E Ioana Ciolacu, iar de luna aceasta putem să-i cumpărăm colecţiile de pe proaspăt inauguratul shop online, ioanaciolacu.com.

shop online Ioana Ciolacu

De doi ani de zile, numele Ioanei e pe buzele tuturor: a câştigat premiul Designer for Tomorrow în 2013, apoi a conceput o colecţie sub îndrumarea Stellei McCartney, pe care a prezentat-o la Berlin Fashion Week, având ca partener giganticul retailer Peek & Cloppenburg. În plus, a lansat o colecţie-capsulă de tricouri şi jachete de baseball cu imprimeurile ei semnătură, care s-a vândut “ca pâinea caldă” în magazinele Peek & Cloppenburg din Europa, dar şi o linie de streetwear cu preţuri accesibile, intitulată III, dedicată generaţiei “mix & match”.

Pe site se regăsesc atât linia secundară – care face concurenţă serioasă brand-urilor mass-market -, cât şi colecţia de podium pentru sezonul curent. Aş vrea să deschid o paranteză legată de un subiect tabu, în speţă preţurile, pentru că am auzit de multe ori acuze la adresa faptului că designul românesc e mult prea scump, relativ la salariile medii din România. Într-adevăr, să pui mâna pe o piesă semnată de un designer sau un brand românesc care îţi place presupune, de cele mai multe ori, un efort. Dar v-aţi gândit vreodată de ce un obiect creat de un designer român costă atât de mult?

În primul rând, să produci serii mici e mult mai costisitor decât să faci producţie de masă, sau cantităţi industriale, aşa cum fac brand-urile ale căror magazine le găsim în mall-uri. Apoi, e greşit să compari un produs conceput de un designer cu unul pe care îl poţi cumpăra din orice magazin. Desigur, aici trebuie să aveţi mare atenţie. Nu recomand nimănui să cumpere “design românesc” orbeşte, de oriunde şi oricum. Documentaţi-vă despre background-ul designer-ului, vedeţi ce reuşite are, cum a evoluat şi decideţi voi singuri dacă aveţi încredere să faceţi o investiţie în opera omului respectiv.

Aşa cum înţeleg eu lucrurile, preţul produsului propus de designer cuprinde şcolarizarea respectivului, munca lui întru conceperea colecţiei, cea a atelierului/ fabricii pentru execuţie, materialele, realizarea graficii şi a imprimeurilor, promovarea, utilităţile, chiria showroom-ului şi multe altele – costuri care se acoperă din vânzarea unui stoc relativ mic de produse, în comparaţie cu cele ale brand-urilor mari. Şi da, mai plăteşti faptul că face parte dintr-o serie mică şi că nu te vei împiedica de alte 100 de persoane care să poarte fix acelaşi lucru ca şi tine. Gândiţi-vă că, dacă în cazul brand-urilor mari, care îşi realizează producţia în ţări cu mâna de lucru ieftină, costurile de producţie sunt undeva la 10-15% din preţul de raft al produsului, în cazul unui label mic, local, costurile de producţie sunt în jur de 40-50% din preţul final.

Toate se justifică, desigur, dacă produsul finit este realizat impecabil, astfel încât să ne convingă pe noi, clienţii, că îşi merită banii. Ceea ce, din fericire, este cazul Ioanei Ciolacu, pentru că tocmai ce am trecut prin showroom-ul ei zilele trecute şi m-am uitat cu atenţie la câteva rochii. Unele au părţi realizate manual, altele sunt din piele perforată cu laser, altele dintr-un tip de neopren care lasă pielea să respire, altele din mătase naturală, ş.a.m.d.

Aşadar, spor şi înţelepciune la cumpărături! Boutique-ul virtual al Ioanei Ciolacu e un început bun :).

Ioana Ciolacu

 Design romanesc, Ioana Ciolacu, www.mauvert.com

Ne vedem

www.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.com

text : Ioana Voicu

photos: Ioana Ciolacu

Oameni la moda | CATALIN VALEAN

Cu titlul Best Young Designer acordat de revista ELLE in 2013 şi alte realizări profesionale importante, Cătălin Vălean este unul dintre cei mai proeminenţi designeri din noul val de absolvenţi ai Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca. Un tip cool, talentat şi foarte creativ, orientat spre avangardă, care după mai multe stagii de practică la Berlin şi Hanovra, a revenit la Bucureşti unde lucreaza în echipa de creaţie a Cristinei Săvulescu.

Cătălin îi admiră pe Rei Kawakubo, Rick Owens şi Ann Demeulemeester, se îmbracă neo-goth şi spune că nu crede “in reguli si formule atunci cand vine vorba de stil“. O mică parte din preferinţele lui pentru sezonul în curs, în cele ce urmează:

i

 

  • Cel mai des porti: Din cauza rolului protector si a importantei sentimentale, nu exista zi in care sa nu am un cristal sau o piatra pe post de medalion la gat.
  • Designerul momentului: J. W. Anderson
  • Culoarea preferată pentru toamna-iarna 2014: Albastru Cobalt
  • N-ai purta niciodata: Catifea pentru ca mi se pare ca denota o eleganta contrafacuta si emana o energie greoaie.
  • Cea mai pretioasa piesa din garderoba ta: O camasa neagra cu guler rusesc pentru ca reprezinta echivalentul meu in materie de articole vestimentare.
  • Barba sau mustata: Barba.
  • Parfumul pe care il folosesti zilnic: De scurt timp folosesc Vétiver de la Guerlain, dar e departe de a fi reprezentativ in vreun fel. Nu reusesc sa rezonez in intregime cu niciun parfum.

 

 

  • Personajul preferat pentru un bal mascat: Leigh Bowery sau Divine in Pink Flamingos.
  • Cele mai bune 3 locuri de ieşit în Bucureşti: Ma incomodeaza spatiile aglomerate, iar din cauza asta prefer sa ies cat mai rar. Strict pentru muzica, si nu pentru locul in sine, pot spune ca am frecventat Guesthouse, Eden si Fusion Arena.
  • Ai mereu in playlist:  Albumul TRST a celor de la Trust, un album care imi aminteste de Berlin si care ma copleseste  de fiecare data cand il ascult.
  • Nu  iti lipseste niciodata din geanta: MP3 playerul
  • Extravaganta maxima: Extravanta maxima este aceea care se naste departe de orice obiectiv prestabilit.
  • Un fashion icon absolut: Michele Lamy
  • Cea mai importanta regula de stil pentru barbatii romani: Nu cred in reguli si formule atunci cand vine vorba de stil. Cel mai de apreciat barbat e unul autentic si care se imbraca in conformitate cu personalitatea si statutul sau.
  • Cea mai mare realizare de pana acumMomentul in care m-am decis sa studiez designul vestimentar. Din punctul acela parca s-a aliniat totul in favoarea mea.

www.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.com

interviu: Claudiu Enescu

foto: Catalin Valean,  mrporter.com, luisaviaroma.com, emag.ro, pinterest.com

Interviu: CRISTINA SABAIDUC, un tânăr designer român la Londra

Cristina Sabaiduc întregeşte lista românilor care ne fac cinste în afara graniţelor, fără să fie cunoscuţi în România. Cristina este designer vestimentar, iar noi am auzit de ea cu ceva timp în urmă, când i-am văzut numele în calendarul oficial al London Fashion Week (pentru sezonul primăvară-vară 2012).

Cristina Sabaiduc s-a născut în România, dar a crescut în Canada, unde a absolvit Toronto’s Ryerson University. A făcut un internship la Carolina Herrera, a fost asistenta lui Jeremy Laing şi a primit o bursă de excelenţă din partea Lancôme, iar din 2010 s-a mutat la Londra, unde a început să-şi dezvolte preopriul brand.  Sâmbătă (17 noiembrie), Cristina Sabaiduc îşi va expune pentru prima dată colecţia în România, în cadrul târgului UNVEILED 7.  Piesele colecţiei toamnă-iarnă 2012/2013, pe care le puteţi admira sau cumpăra la UNVEILED, sunt inspirate de perisajul abisal al minelor de sare din Salina Turda.

Am avut plăcerea să-i adresăm Cristinei câteva întrebări, aşa că dacă vreţi să aflaţi mai multe lucruri despre parcursul ei profesional sau despre creaţiile ei, vă invităm să citiţi interviul pe care l-am realizat cu ea.

Cristina Sabaiduc, Nick Shand, fashion designer, London Fashion Week

Cristina Sabaiduc [photo credit: Nick Shand]

Cum a pornit pasiunea ta pentru modă?

A început la o vârstă foarte fragedă. La patru ani îmi doream să lucrez într-un circ, iar la zece ani îmi doream să fiu model – există casete video cu „prezentările de modă” pe care le puneam în scenă cu prietenii mei, care să-mi dovedească spusele. Apoi, când mi-am dat seama că realizarea hainelor din prezentările respective este un job în sine, ei bine, de atunci nu mi-am mai dorit să fac orice altceva. În adolescenţă obişnuiam să mă uit la poze vechi ale bunicii sau ale mamei şi apoi căutam în dulapurile lor hainele din fotografii ca să le „fur”. Încă port multe dintre ele.

Cum ai obţinut internship-ul la Carolina Herrera şi ce ai făcut, mai exact, acolo?

Când eram în al doilea an de studii, am sunat la fiecare companie de modă din New York. Iar când spun „fiecare”, chiar mă refer la toate. Mi-am trimis CV-ul, am sunat pentru confirmare şi am luat un bus de noapte, cu care călătoream câte 8 ore, în timpul sesiunii de examene, ca să merg la interviuri. E puţin spus că a fost o aventură şi sunt foarte recunoscătoare pentru felul în care a decurs stagiul meu la Carolina Herrera. Am lucrat cu echipa de design şi de asemenea am manifestat un interes deosebit pentru departamentul de mostre. Mi-am împărţit timpul între cele două, ceea ce mi-a oferit atât o privire de ansamblu asupra colecţiei, cât şi implicare în realizarea acesteia de la început până la sfârşit.

Ce te-a determinat să te muţi la Londra pentru a dezvolta propriul brand?

Când mă apropiam de absolvire ştiam că trebuie să iau o decizie în privinţa locului în care vreau să mă dezvolt ca designer, atât din punct de vedere personal, cât şi ca brand. Am ales Londra pentru că este esenţa fuziunii dintre business şi creativitate, dar şi pentru că m-au atras istoria, arta şi diversitatea oraşului. Poţi să descoperi ceva nou despre Londra în fiecare zi, iar asta mă încântă.

Cristina Sabaiduc, Ben Broomfield, fashion designer, London Fashion Week, Jo Holland

Cristina Sabaiduc şi fotografa Jo Holland [photo credit: Ben Broomfield]

Cum îţi dezvolţi brand-ul? Ai un atelier, o echipă, oameni specializaţi în PR, marketing şi vânzări?

Împart un studio cu Jo Holland, fotografa cu care am colaborat pentru imprimeurile acestui sezon. Spaţiul este un mediu plăcut, creativ şi confortabil, în care îmi dau frâu liber imaginaţiei; uneori mă simt ca şi cum aş locui acolo. Mai sunt şi asistenţii mei care lucrează la dezvoltarea colecţiei şi la comunicarea de brand şi marketing, cu mine. Liber-profesioniştii şi contractorii cu care lucrez, de la cusătorese la specialiştii în vânzări, sunt deasemenea o parte importantă a echipei mele. De PR se ocupă Whitehair Communications, iar pe partea de show-uri, filme şi lookbook-uri lucrez cu Cinematastic.

Cum ai ajuns să prezinţi la London Fashion Week şi care au fost urmările acestui demers?

Există foarte multe talente emergente în oraşul acesta şi totul e să îţi găseşti nişa şi publicul şi să îţi construieşti o reţea de cunoştinţe ca să poţi să începi. British Fashion Council are foarte multe iniţiative şi modalităţi diferite de a expune munca designerilor tineri sau a companiilor care sunt la început de drum. Dat fiind că am avut proiecţii video în sezoanale anterioare, a fost o încântare să fiu acceptată în Programul Digital al London Fashion Week. Sezonul primăvară-vară a suscitat deja interesul câtorva persoane şi sper că acesta este doar începutul.

Cristina Sabaiduc, fashion designer, London Fashion Week, Vogue, british vogue, vogue uk

Colecţia Cristina Sabaiduc primăvară-vară 2012, în VOGUE UK

 

Cum ţi-ai descrie creaţiile?

Feminine şi subversive. Brand-ul meu mizează pe piese versatile, conceptuale şi nu în ultimul rând purtabile. Este vorba despre explorarea şi înregistrarea unor poveşti vizuale prin intermediul imprimeurilor, al texturilor şi al tăieturilor.

Cărui tip de public se adresează creaţiile tale?

Explorarea infinitelor feluri în care se poate lucra cu  materialele şi versatilitatea sunt două aspecte foarte puternice ale brand-ului CRISTINA SABAIDUC, care menţin viu interesul clienţilor şi al admiratorilor pentru conceptul din spatele hainelor. De asemenea, colaborările cu diverşi artişti pe componente precum textilele sau filmele de prezentare ale colecţiilor aduc creaţiile mele în faţa unor noi publicuri mai largi.
Femeia care întruchipează spiritul brand-ului CRISITINA SABAIDUC are o aură în jurul ei, un stil aparte de a combina piesele vestimentare şi o prezenţă naturală şi relaxată, dar totuşi versatilă şi încrezătoare în sine – un fel de chic necăutat foarte personal.

Când concepi o colecţie, e un criteriu important cât de vandabilă va fi ea?

Sigur că da. Am început de mică să fac piese ridicole care erau prin definiţie artă, dar chiar şi atunci îmi puneam problema cu ce pot fi ele purtate. Noi creăm un produs şi un business – nu putem să inventăm clienţi, ci trebuie să ştim că ei există. Cred că întemeierea unei relaţii puternice cu clienţii este cheia succesului acestui business.

Cristina Sabaiduc, fashion designer, London Fashion Week, Yolande de Vries

Cristina Sabaiduc f/w 2012-2013 [photo credit: Yolande de Vries]

Unde se vând creaţiile Cristina Sabaiduc?

Colecţia toamnă-iarnă 2012-2013 este disponibilă online pe Luxx Lab, Cicada Collection în Statele Unite şi pentru vânzări private în Londra. Mi-ar face plăcere să dezvolt o relaţie cu un agent din România, însă între timp colecţiile mele vor fi disponibile la târgul Unveiled din 17 noiembrie.

Cristina Sabaiduc, fashion designer, London Fashion Week, Yolande de Vries

Cristina Sabaiduc f/w 2012-2013 [photo credit: Yolande de Vries]

De unde îţi procuri materialele?

De peste tot. Sunt mereu deschisă să descopăr tehnologii nou dezvoltate de producători, oriunde m-ar conduce asta. Cu cât mai aproape de casă, cu atât mai bine, pentru că nouă, celor din studioul de creaţie, ne place să fim prietenoşi cu mediul înconjurător.

Unde îţi găseşti inspiraţia?

De regulă, inspiraţia mea vizuală porneşte de la contopirea materiei naturale cu cea industrială. Mă fascinează felul în care acestea două reacţionează atunci când se întâlnesc şi cum cresc una lângă cealaltă. Acestă explorare duce de obicei la experimente în 3D cu textile şi aplicaţii, care se transformă într-un print 2D după ce închei procesul de selecţie al culorilor şi al materialelor. Odată ce am creat imprimeurile, încep să manipulez materialele după tipare şi să le drapez, un proces în care sunt foarte precaută, dar cu mintea deschisă – nu mă gândesc niciodată la tendinţe sau la anumite siluete.

Cristina Sabaiduc, fashion designer, London Fashion Week, Nick Shand

Cristina Sabaiduc – ss 2013 [photo credit: Nick Shand]

Unde te vezi peste 10 ani?
Aş domina lumea… glumesc. Mă văd fericită, concepând colecţii pentru fiecare sezon, realizând colaborări cu persoane din domenii diferite şi cu un studio de mărime medie în Londra. Vreau să călătoresc mult, să descopăr noi boutique-uri şi clienţi privaţi şi să continuu să explorez bogăţiile culturale şi naturale ale lumii. Văd brandul meu dezvoltând tehnologii în textile şi materiale şi prezent în mai multe boutique-uri din lume.

 

interviu de Ioana Voicu şi Claudiu Enescu

The Swan Lady – rochiile sofisticate ale Ludmilei

Recent, prietena noastră Ana Morodan ne-a cerul ajutorul într-un proiect de styling pentru care avea nevoie de un volum destul de mare de rochii elegante. Un brainstorming şi câteva cafele mai târziu, am întocmit o listă cu designeri pe care se afla şi numele Ludmilei Corlăţeanu, pe care o cunoaştem din 2007, de când a pus bazele propriului brand. Ludmila a fost foarte amabilă şi ne-a pus la dispoziţie aproape jumătate din rochiile din colecţia pe care o vedeţi în fotografiile de mai jos. Suntem foarte încântaţi că pe lângă rochiile de zi cu aer inocent cu care ne-a obişnuit până acum, de anul acesta a început să creeze şi rochii de seară. Unul dintre motivele principale ale acestei decizii este faptul că Ludmila, la fel ca alţi designeri români precum Venera Arapu sau Iris Şerban, vinde o mare parte din producţie în Orientul Mijlociu. Pe lângă apetenţa pentru lux şi detalii spectaculoase, una dintre cerinţele pieţei de acolo este şi ca trupul femeii  să nu fie prea expus, aşadar rochiile lungi sunt o soluţie ideală.

Colecţia toamnă-iarnă 2012-2013 se numeşte “The Swan Lady” şi este, probabil, cea mai frumoasă lucrare a ei de până acum, o dovada incontestabilă a orelor de muncă în atelier şi a evoluţiei stilistice. Colecţia debutează cu câteva ţinute de zi, realizate în stilul inconfundabil al designerului: gulere Peter Pan, borduri ondulate, funde şi nasturi negri pe plastron alb, talia marcată cu funde din catifea de mătase.

  

Încet-încet, materialele pline ale rochiilor de zi se transformă în altele uşoare, fluide, potrivite pentru ţinute de cocktail. Rochiile păstrează lungimea până deasupra genunchiului, însă sunt mult mai ample şi mai sensibile la mişcare. Ludmila propune rochii aparent cuminţi, dar care au mici detalii provocatoare: mâneci transparente din şifon creponat de mătase sau tăieturi pe linia coloanei vertebrale.

  

Adevăratele bijuterii ale colecţiei sunt, însă, rochiile lungi, pe care le-am găsit fascinante. Ludmila a pornit de la ideea că în interiorul femeii există mereu o nelinişte pe care încearcă să o ţină departe de ochii lumii. Povestea face invariabil trimitere la Black Swan, povestea sfâşietoare a balerinei care trăia atât de intens rolul lebedei, încât în timpul piesei a simţit cum îi ies pene prin piele.

Partea din faţă a rochiilor păstrează linia simplă şi elegantă a celor de cocktail. Detaliile spectaculoase se află pe partea din spate, unde şifonul este tăiat astfel încât dă impresia unui penaj bogat. Preferatele noastre sunt rochiile negre, care au un pronunţat efect dramatic datorită jabourilor şi prelungirilor albe ale mânecilor.

  

Colecţiile Ludmilei pot fi vizionate pe site-ul ei, iar în curând vor fi disponiblie în magazinul on-line http://www.made-for-supergirls.com. Deocamdată, comenzile pot fi plasate prin programare la atelierul din Bucureşti.

  

text: Ioana Voicu

sursă foto: http://www.fashionandbeauty.ro

DINU BODICIU, după prima prezentare de modă în România

Numele lui Dinu Bodiciu a ajuns pe buzele tuturor anul trecut, după ce vestea că Lady Gaga a purtat o ţinută semnată de el a declanşat o adevărată explozie mediatică. Am stat de vorbă, în exclusivitate, cu designerul român care şi-a prezentat cea mai recentă colecţie la Gala Avanpremiere 10, despre viaţa de dinainte şi după momentul-cheie al absolvirii masterului în Fashion Design and Technology de la London College of Fashion.

Ce te-a determinat să te îndrepţi spre modă, având în vedere formarea ta de designer grafic?

Întotdeauna am vrut să fac chestii: să lucrez cu mâinile, să produc obiecte, iar design-ul grafic nu mi-a dat niciodată această satisfacţie de a avea un produs finit, pe care să-l ating. Când eram în Timişoara activam în teatrul Auăleu şi interacţionam cu costumele şi cu scenografia. Îmi aduc aminte că după revoluţie am văzut primul show de modă la televizor şi mi s-a părut un spectacol.

În final, împreună cu Anca (n.r. partenera lui Dinu) ne-am decis să studiem afară şi am vrut să fac un master în fashion. Am fost surprins că m-au acceptat, pentru că nu aveam nicio pregătire în domeniu.

De ce ai ales să studiezi la Londra?

Am decis să fac un master în Londra pentru că sunt de părere că şcolile de acolo sunt foarte bune şi, deşi e un sistem foarte diferit de a învăţa, am avut un şoc cât de liber e şi cât de mult înveţi de unul singur. Nu ţi se impun chestii: ţi se coordonează direcţia, iar tu înveţi tot.

În acelaşi timp, cred că este de folos să faci un master la o şcoală londoneză deoarece contactul dintre tine ca şi student şi ce vine după e mult mai bine închegat. Ai proiecte de colaborare cu diferite companii încă din timpul şcolii şi, pe lângă asta, ţi se oferă în final acel show unde vine presă destul de importantă. E o deschidere mare către ceea ce înseamnă lumea modei în momentul respectiv.

Care au fost oportunităţile care ţi s-au deschis după studii?

Rezultatul a fost această Lady Gaga, ai cărei stilişti urmăresc ce se întâmplă cu show-urile şcolilor şi care cer haine de la absolvenţi, pe care ea să le poarte. Consider că e un fapt pozitiv din partea ei că sprijină tinerii designeri.

La finalul şcolii, au cerut câteva ţinute de la câţiva colegi (şi de la mine), neştiind exact ce face cu ele, cum poartă, când poartă. A fost totul o nebuloasă. Am aşteptat o lună ca să vedem ce a purtat şi a ales o creaţie a mea. După aceea am păstrat colaborarea, a mai împrumutat nişte pălării acum câteva luni. Încă nu ştiu ce urmează.

 

Ce a însemnat pentru tine momentul Lady Gaga?

Sunt foarte fericit pentru că momentul Lady Gaga s-a întâmplat. Mă ajută în momentul în care mă prezint şi menţionez acest lucru, sau când îmi trimit portofoliul. Nu pot să zic exact ce s-a întâmplat datorită acestui fapt, dar sigur că m-a ajutat simţibil. E bine că am început cu asta. A fost, practic, prima chestie de după absolvire.

Ţi-ai păstrat contactele pe care le-ai făcut la Universitate? Colaborezi cu persoanele pe care le-ai cunoscut?

Da, păstrez relaţia cu presa şi cu foştii mei colegi. Mă ţin la curent cu ce se întâmplă, merg la London Fashion Week. Pot să zic că colaborez cu un designer – îi fac pălării – care o să se lanseze în vara acestui an. Este vorba despre Alexander Lewis, care a lucrat pentru E.Tautz – un brand pentru bărbaţi. Mai lucrez cu Wallpaper, îmi mai comisionează din când în când câte un accesoriu.

La Gala Avanpremiere am văzut colecţia Transient Bodies, pentru sezonul toamnă-iarnă 2012-2013. Ai venit cu toată colecţia sau ai prezentat doar o selecţie de câteva piese?

Da, este o colecţie mică. E mai important să menţin o continuitate, şi nu să-mi depun toată energia să creez cantităţi mari. Cantitatea nu înseamnă calitate neapărat.

Pentru un tânăr designer, nu e atât de important să scoată colecţii după colecţii. În primul rând, trebuie să îţi stabileşti un public-ţintă şi contacte de la diferite magazine şi buticuri. Din cauza asta, colecţia de faţă e foarte mică.

 

Care e povestea colecţiei Transient Bodies?

Nu cred că o să zic ceva foarte fashionable, dar colecţia pe care aţi văzut-o ieri are o poveste destul de scabroasă. Există un sindrom care se numeşte Cotard Delusion: creierul nu mai sintetizează substanţa care ne face pe noi să ne percepem în oglindă ca fiind noi şi nu ne mai recunoaştem. Această boală poate să devieze sub mai multe forme: una este când persoana crede că se descompune şi că putrezeşte, că devine un cadavru. Mi s-a părut foarte interesant să transform chestia asta urâtă într-o chestie foarte frumoasă. Nu ştiu dacă se simte că e povestea unui cadavru în descompunere, care pleacă de la ţinuta care seamănă cu un corp fără piele, cu muşchii care încep să mucegăiască. După aceea totul se descompune în figuri geometrice şi, în final, ultimul outfit era cel făcut din bentiţe negre – corpul a ajuns în stadiul de mumificare în care totul e foarte strâns şi foarte uscat şi nu mai există forme clare. Eu nu am arătat colecţia în ordinea în care am gândit-o, în toată ordinea descompunerii.

Îmi place foarte mult latura asta urâtă care poate să devină frumoasă. Am lucrat şi pălării cu viermi. La un magazin pentru casă şi grădină, unde au mâncare pentru păsărele, am găsit cutii cu viermi uscaţi şi mi s-au părut foarte interesanţi. Chiar arată foarte bine. De departe se văd ca o broderie şi când te uiţi de aproape îţi dai seama că sunt viermi.

I-ai tratat în vreun fel?

I-am acoperit cu răşină ca să fie puţin mai rezistenţi, dar ei sunt goi, fiind uscaţi pe dinăuntru. Practic, e un tub gol. Cred că o să mai lucrez cu insecte şi cu plante presate.

Te-ai gândit să te orientezi exclusiv pe pălării şi să renunţi la linia vestimentară?

Pentru că măştile au avut un mare impact în media pe fashion, am continuat să fac pălării şi acum chiar mă gândesc mult să mă dezvolt ca pălărier. E mai simplu, pentru că nu e o concurenţă atât de mare şi e şi mai ieftin. Până la urmă, pentru a reuşi să-ţi lansezi un brand, ai nevoie de un suport financiar destul de puternic. Aşadar, nu o să renunţ la haine, dar o să mă concentrez mult mai mult pe pălării.

Unde îţi găseşti inspiraţia pentru colecţiile pe care le creezi?

Întotdeauna mă leg foarte mult de fiinţa umană, de psihologia ei şi de anatomia corpului uman. Cred că hainele trebuie să fie o extensie a noastră şi reprezintă ceea ce suntem noi. Până acum, cam totul e legat de anatomie.

Eşti condiţionat de tendinţe în momentul în care îţi construieşti colecţiile?

Tendinţele sunt foarte mult influenţate şi de fabricile care produc materiale. Există târguri de materiale. Unul foarte mare se numeşte Premiere Vision. E nomad, adică se mută în fiecare an de la Paris la Moscova, la Tokio sau New York. Te duci şi vezi toate materialele care sunt produse şi mai există şi întâlniri de forecasting unde sunt prezentate culori, nuanţe şi cam ce se presupune că s-ar purta, dar totul e în funcţie de  ce produc oamenii. Sigur, sunt case de modă care uneori pot să ceară unicitate pe un anumit material, adică să nu mai apară în alte colecţii. E o lume foarte mare şi foarte alambicată, după părerea mea.

În acelaşi timp, cred că există şi un zeitgeist prin care doi designeri pot să gândească aceeaşi chestie pentru că suntem un produs cultural şi trăim într-o cultură care deja a devenit foarte accesibilă. Există internet, totul e în faţa noastră şi atunci automat mintea noastră merge către o anumită direcţie.

Când concepi o colecţie, respectiv când faci selecţia dintre idei, e un criteriu important cât de vandabilă ar fi colecţia?

Am făcut asta pentru colecţia primăvară-vară (2012) înaintea colecţiei ăsteia (pe care a prezentat-o la Avanpremiere) şi mi-am dat seama că fiind un tânăr designer, momentan vreau să fac chestii care nu mă blochează în a fi vandabil. De-aia am o împărţire: sunt jumătate vandabile, jumătate – nu neaparat. Dar totul e purtabil. Nu fac chestii din plastic, care să incomodeze corpul sau din hârtie, care să se descompună. Dar după mine, sunt purtabile. Trebuie să ai doar tupeul să îmbraci o haină şi să ieşi cu ea pe stradă.

Materialele le procuri de la furnizori străini?

Ţi-am pomenit de Premiere Vision; chiar merg acolo pentru că mă ţine în temă şi păstrez  legături cu anumite companii cu care am lucrat înainte. Nu îşi schimbă deodată materialele. Fiecare companie merge pe o anumită nişă. De-aia îmi place să lucrez cu ei: pentru că ştiu că găsesc ceva interesant la ei. Dar mai sunt şi furnizori care au materiale foarte bune chiar în Londra şi am contact direct cu ei.

Şi intervii pe ele doar cu printurile digitale?

Mai interacţionez cu materialele, le mai transform, depinde de ce am nevoie. Cu printurile digitale intervin pe materialele pe care le are biroul de digital printing pentru că au lucrat deja cu ele şi şi-au calibrat culorile pe ele. Nu toate materialele sunt perfect albe, iar ei ştiu ce selecţie de culori să pună ca să iasă nuanţele dorite. Sunt deschişi spre a lucra şi cu alte materiale, doar că e mai costisitor să le calibreze.

Ai un showroom la Londra?

Nu e un showroom, e doar un atelier de lucru, foarte mic şi aglomerat de chestii. Nu am încă posibilitatea să plătesc un spaţiu mai mare şi să pun şi o canapea. Va trebui să îmi găsesc ceva, dar e destul de greu şi de scump.

Vinzi acolo?

Vând online, pe notjustalabel.com, o platformă foarte bună pentru tineri designeri. Anul ăsta o să mă focusez mai mult şi pe PR-ul propriului meu brand, pentru că nu prea fac asta. Vreau să intru şi în câteva buticuri fizice.

Ai o echipă care se ocupă de tot ceea ce înseamnă parte de business?

Mă mai ajută Anca la PR. E un PR foarte bun. Şi atâta.

Dar în atelier?

În atelier sunt eu, pentru că nu îmi permit să plătesc interni şi nu vreau să lucreze nimeni pentru mine pe gratis. În Londra e marea plăcere ca toţi oamenii să lucreze pe gratis şi chiar nu accept aşa ceva. Eu nu am făcut internship-uri pe gratis şi nu vreau să am oameni pe care să nu-i plătesc. Nu mi se pare fair.

Nu e greu să te descurci singur cu atelierul şi cu comenzile?

Eu lucrez (n.r. pentru job) foarte rar şi în restul timpului îmi fac treaba la atelier. Am şi un job pentru că trebuie să îmi plătesc chirii şi încă nu ajung să supravieţuiesc numai din fashion design. Până să ajung în momentul ăla, e o perioadă de trecere în care am nevoie de un job care să îmi asigure viaţa de zi cu zi.

E tot în domeniul modei?

Da, lucrez pentru un designer şi e bine că am reuşit să găsesc part time şi să fie destul de relaxat jobul. Sunt mulţumit. Sigur că vreau să îmi dezvolt business-ul, dar ştiu că durează şi trebuie să o fac într-un mod tactic. Toate chestiile durează, nu se întâmplă peste noapte. Îmi place să fac ceea ce fac şi nu consider că e ceva greu.

Cât de des vii în ţară? Urmăreşti ce se întâmplă cu moda de aici?

Urmăresc ce se întâmplă pe bloguri şi pe net mai mult. Vin cât de des pot, dar nu vin în Bucureşti, merg mai mult în Timişoara la părinţi şi la prieteni. De când am plecat, asta e a doua oară când ajung la Bucureşti. Am mai fost o dată în timpul şcolii, ca să mă văd cu Kristina Dragomir, cu care începusem o colaborare pentru un mic proiect, dar care nu s-a mai finalizat din cauza condiţiilor mele financiare de student.

În România, lumea este mult mai conservatoare decât la Londra sau Paris. Crezi că există public pentru creaţiile Dinu Bodiciu?

Da, cred că da. Cred că mentalitatea noastră e cea mai importantă. Dacă îţi place ceva, de ce să nu porţi? Eu, cel puţin, când eram în liceu, îmi aduc aminte că oamenii ţipau după mine prin Timişoara pentru că aveam mustaţa blondă şi mi-am lipit la un moment dat o creastă de spini la un party. Erau chestii care mi se păreau interesante pentru 18 ani. Mă durea în cot că oamenii strigau după mine pe stradă.

Ai de gând să aduci brand-ul Dinu Bodiciu în România şi să vinzi aici?

Da, chiar am vorbit cu Silvia (Şerban) şi o să fie la Idelier în câteva săptămâni. Trebuia să fie mai de demult, dar eu am întârziat toată treaba.

Vor fi doar haine sau şi pălării?

Vor fi şi pălării. Mai purtabile.

După boom-ul cu Lady Gaga, stiliştii români nu ţi-au cerut haine pentru editoriale?

Nu mi-au cerut. Cred că, fiind pe costul revistelor, nu îşi doresc din cauza transportului care costă foarte mult. Dar acum, pentru că vor fi la Silvia în Idelier, hainele vor fi mai simplu de accesat.

Te-ai gândit sau ai în plan să colaborezi şi cu vedete din România, în ideea de promovare? Cred că ar fi câteva care ar putea să poarte creaţiile Dinu Bodiciu.

Cred că trebuie să mă caute ei. Eu nu vreau să mă duc la oameni să le zic ‚poartă asta sau asta’. Mai ales dacă oamenilor nu le place, nu au de ce să fie pompaţi cu ceva. Chiar sunt curios cum o să fie când vor fi în Idelier (hainele).

Planuieşti să rămâi în Londra?

Nu garantez chestia asta. E şi nostalgia de ţară, de acasă.. Încă nu ştim ce să facem momentan, dar o perioadă de un an o să mai stăm pe acolo. Trebuie să punem în balanţă ce am făcut acolo şi ce pierdem dacă plecăm în alt loc. Vom vedea, dar nu mă văd rămânând la Londra. Nu pot să zic că îmi place foarte mult oraşul. Oamenii, însă, sunt mai mişto. E difuzia asta de foarte multe culturi pe care le vezi pe stradă; vezi oameni îmbrăcaţi cu haine ca în Africa sau vezi indieni cu turbane şi asta mă inspiră.

text: Claudiu Enescu & Ioana Voicu
foto: mauVErt, Mircea Netea, facebook.com, dinubodiciu.com

%d bloggers like this: