
There was an error retrieving images from Instagram. An attempt will be remade in a few minutes.

.

.


.
Advertisements
fashion & lifestyle blog
Moda merge mână-n mână cu tehnologia şi cu gadget-urile, iar împătimiţii modei sunt înnebuniţi după tot ceea ce înseamnă telefoane inteligente, ceasuri inovatoare cu nenumărate funcţii, tablete performante şi tot felul de accesorii cool cu care să se facă remarcaţi. Dincolo de asta, utilitatea unui smartphone, atunci când ai un program foarte încărcat şi activezi într-un mediu dinamic, este incontestabilă.
Pentru noi, telefonul a devenit un accesoriu vital. Suntem mereu conectacti la email si la toate canalele de socializare prin care interactionam cu voi toti, surprindem imagini sau mici secvente video pe care le încărcăm rapid pe Instagram, suntem la curent cu tot ceea ce inseamna informatie, avem tot felul de aplicatii inteliegente care ne ajută să ne organizăm programul şi orele de sport, iar uneori chiar scriem pe blog direct de pe telefonul mobil. Deşi mă ataşez rapid de obiectele mele preferate – aşa cum s-a întâmplat şi cu smartphone-ul – caut mereu să fiu la curent cu ceea ce apare nou, cu ceea ce este mai performant sau mai util. Şi chiar dacă sunt fidel cu brand-urile pe care le aleg, de data aceasta coreenii de la Samsung au reuşit să mă facă să-mi doresc produsul lor de top, smartphone-ul Galaxy S4, un adevărat “life companion”, dotat cu o serie de funcţii şi aplicaţii mai mult decât utile şi atractive.
1. Are un ecran mare şi display Full HD Super AMOLED – primul de acest gen din lume -, ceea ce fac posibilă vizualizarea imaginilor la o calitate uimitoare. Mai mult decât atât, datorită senzorului de lumină, ecranul îşi setează automat culorile şi luminozitatea astfel încât să nu-ţi forţezi ochii încercând să vizualizezi ceva în soare sau în întuneric. Iar functia Stare repaus inteligent îţi detecteaza privirea şi menţine ecranul aprins cât timp ochii tăi sunt îndreptaţi spre display. Sincer, e cam tot ce poţi să-ţi doreşti!
2. Dacă eşti obsedat/ă de fotografie, aşa cum sunt eu, cu siguranţă o să te bucuri şi tu de camera de 13MP (capabila sa realizeze fotografii la o rezolutie de 4128 x 3096 pixeli), dotată cu o serie de funcţii care fac pozele mult mai frumoase. De exemplu mie mi s-a părut genială funcţia Dual Shot, care foloseşte ambele camere ale telefonului pentru o singură fotografie. Gata cu momentele acelea în care trebuie să sacrifici pe cineva pentru a face fotografia de grup; de-acum e toată lumea în poză!
3. De mult îmi doream să găsesc un device cu care să fac cinemagraph-uri, adică acele gif-uri animate în care subiectul e static şi peisajul se mişcă… sau invers. Telefonul despre care vorbesc are această funcţie direct în meniul camerei foto. Cool, nu?
4. Galaxy S4 se poate transforma rapid într-o telecomandă universală, cu senzorul infraroşu care funcţionează cu orice device din casă, cuplat la telefon. Poţi să cauti programele tale preferate şi să butonezi televizorul, din pat, chiar dacă ai rătăcit pe undeva telecomanda. O funcţie simplă, dar extrem de utila!
5. Dincolo de toate funcţiile foto şi aplicaţiile care mi-au captat atenţia, cea mai tare funcţie mi se pare S Health, cea care te ajută să fii în formă şi să-ţi programezi zilnic dieta şi exerciţiile fizice. Galaxy S4 are senzori care îţi spun valorile presiunii atmosferice, ale temperaturii şi umidităţii, şi îţi monitorizează mişcările (paşii sau nr de repetări), precum şi numărul de calorii consumate. Iar cu câteva accesorii speciale poţi avea pe telefonul tău informaţii despre pulsul şi greutatea ta corporală.
Cu toate funcţiile astea şi cu un design extrem de stylish, pe mine Galaxy S4 chiar m-a cucerit şi mă gândesc serios să mă convertesc la Samsung. 😉
text: Claudiu Enescu
foto: samsung.com, jak&jil.com, streetfashion.tumblr.com
De curând a avut loc cea de-a 13-a ediție a Galei Avanpremiere, eveniment ce reunește de fiecare dată designeri cunoscuți cu nume noi care debutează în modă. De data aceasta, Gala Avanpremiere a avut loc în clubul One și, în pofida stabilimentului atipic, am realizat că în sfârșit organizatorii au făcut dreptate publicului, cu o sală în care toți invitații au avut vizibilitate bună către podium.
Iată un TOP 5 al preferințelor noastre:
Ioana Ciolacu a prezentat și în România colecția „Paradox” (toamnă-iarnă 2013-2014), cu care a câștigat premiul Designer For Tomorrow oferit de Peek & Cloppenburg și Stella McCartney în iulie la Berlin Fashion Week, despre care v-am povestit mai pe îndelete aici. După cum o descrie și titlul, colecția este o sumă de contraste, impecabil realizate de Ioana din stofă și mătase, voal și catifea, jocuri de transparent și opac sau grafisme precise în contrapunct cu imprimeuri difuze. Styling-ul cu influențe sport și cromatica perfect aleasă (alb, negru și gri cu tușe de maro și bleu) ne-au făcut să ne îndrăgostim de colecția Ioanei Ciolacu și să așteptăm cu nerăbdare noua colecție pe care o va prezenta în ianuarie 2014 la Berlin Fashion Week.
Trio-ul Trașkin – format din Alina Dragomir, Ana Spiridon și Cristina Petrescu – a debutat pe podiumul Avanpremiere cu o colecție plină de energie și culoare, trimisă în fața publicului pe un fundal sonor care ar fi molipsit la dans chiar și cel mai melancolic spectator. Preferatele noastre din colecția Trașkin „Tropica” pentru primăvară-vară 2014 au fost jachetele „bomber”, elemente care suntem siguri că ar arăta la fel de bine și scoase din contextul urban-tropical al prezentării.
La polul opus, Florina Ivașcu păstrează estetica soft, prețioasă, cu siluete de influență retro (anii `50) a colecției de anul trecut, realizată în prestigiosul atelier francez Maison Lesage. Pentru sezonul primăvară-vară 2014, Florina propune ținute de cocktail în fifty shades of beige, înnobilate cu broderii complicate ce oferă o strălucire discretă fiecărei piese în parte. Dacă vreți să vedeți creațiile Florinei Ivașcu îndeaproape și nu ați reușit să o faceți la Avanpremiere, trebuie să știți că le puteți găsi în atelierul Zenya (Bd. Lascăr Catargiu nr. 27, București).
Cristian Samfira are marea virtute a răbdării și a demonstrat-o încă o dată, chiar dacă într-un registru diferit decât cel cu care ne-a obișnuit până acum. Spuneam că are virtutea răbdării pentru că absolut fiecare piesă care îi poartă semnătura prezintă detalii spectaculoase, care necesită multă migală și timp pentru realizarea manuală. Cu o nouă direcție orientată mai degrabă către vestimentația business decât către cea festivă, Cristian Samfira a creat o colecție pentru femeile care apreciază calitatea materialelor și a croiului, dar și detaliile ascunse, care fac din fiecare haină o piesă unicat. (Deschideți fiecare fotografie individual pentru a observa geometriile reliefate din fiecare ținută!)
Natalia Vasiliev realizează unele dintre cele mai frumoase rochii de mireasă din România, iar munca ei merită aprecieri. Totuși, nu am înțeles niciodată de ce la Avanpremiere prezintă colecții pret-a-porter greoaie, încărcate, care mereu dau senzația de… prea mult. Unele asocieri (pene, buline, transparențe, dantelă, broderie, volane… toate roșii ca focul) devin sufocante tocmai pentru că sunt prea multe elemente în joc.
Pe de altă parte, ceea ce găsesc admirabil la Natalia Vasiliev este capacitatea rară de a crea emoție. Atunci când a apărut ținuta din fotografiile de mai jos pe scenă, am simțit pentru câteva clipe că nu mai există nimeni și nimic în acea sală, decât această fustă perfectă din voal plisat, care se unduia cu lentoare in ritmul pasilor manechinului. Ne-a plăcut și styling-ul cu pantaloni pe dedesubt, care face o trimitere subtilă la o mireasă nonconformistă, adeptă a unui stil dark romantic.
Cristina Săvulescu (designer), Marian Pălie (stilist) și Tavi Cocis (regizor) lovesc din nou, într-un ménage-à-trois creativ care ne poartă în universul straniu, tensionat și încărcat de senzualitate al unui Bordel, așa cum arată el în varianta idealizată: un fel de „L’Apollonide” al prezentului, casa de toleranță din superba peliculă „Souvenirs de La Maison Clôse”. Campania de promovare a colecției Bordel vine ca o completare a imaginii ultra-feminine și provocatoare a personajului central al universului Cristinei Săvulescu, Princesse Malade.
Aleg pentru o clipă triumful cărnii care a uitat de spirit, aleg într-un moment al vieţii mele să mă doară, aleg decadenţa doar pentru că lumea mă vrea inertă şi robotizată, mă revolt pentru că mă vreau înapoi.
Senzualitatea dispare din lumea mea, e obosită de atâta goliciune a spiritului. Vreau să îţi vorbesc despre senzualitate, despre contraste şi despre momentul în care am decis să trăiesc.
Îţi prezint Bordel. Nu vreau să clipeşti; priveşte şi coboară barierele, vei descoperi bordelul… în tine.
Cristina Săvulescu
Carine Roitfeld, fostul redactor-șef al Vogue Paris, declara într-un interviu foarte personal din albumul Irreverent că job-ul de stilist îi oferă oportunitatea de a-și concentra toate fanteziile erotice în crearea de imagini pline de emoție, reușind astfel să rămână în viața reală o femeie normală, fidelă aceluiași bărbat de mai bine de 30 de ani. Mi-am amintit de acest citat în timp ce vizionam clipul noii colecții semnate de Cristina Săvulescu, Bordel. Bunăoară, în fiecare dintre noi se zbate demonul mistuitor al senzualității, iar dacă cineva se hotărăște să îi dea frâu liber, are la dispoziție zeci de metri pătrați de dantelă Chantilly, mătase Crêpe de Chine și tulle nude, reuniți în rochii frumos elaborate în atelierul C.S.
Savurați întreaga colecție Bordel pe www.cristinasavulescu.ro
Text: Ioana Voicu
Foto: Iulian Nan
Styling: Marian Pălie