MAUVERT

fashion & lifestyle blog

Tag Archives: femei sexy

Despre dans și alți demoni

Iar e vineri și iar nu știu unde să ies să dansez.

Adică știu să număr pe degetele de la o mână câteva cârciumioare cu abordări diferite, dar din care mereu plec dezamăgită. Poate e muzica de vină, poate mă obsedează pe mine ritmul, poate efectiv oamenii nu mai simt nevoia să se exprime prin dans, poate nu știu… dar mi-e dor să văd pe cineva sorbind cu sete dintr-o piesă și nu mi se arată. Să întâlnesc pe cineva care simte muzica, fără să conteze dacă în încăpere mai sunt două sau două sute de persoane.

banks1

Am tot discutat în ultima vreme cu profesioniști care se ocupă cu imaginea altora și am ajuns, inevitabil, la chestiunea stilului personal. Pornim de la premisa că o persoană e impecabil îmbrăcată (de ea sau de un stilist). Ce face persoana mai departe? Cum dă viață acelor haine? Cum trăiește în ele? Cum îți insipiră că e ea, mereu aceeași, fie că poartă o insipidă pereche de jeans sau un tuxedo impecabil? Prin mișcare. Mimică. Gestică. Prin felul în care scrutează încăperea cu privirea și taie aerul cu mâinile. După cum ține țigara sau încheie o cataramă. Sau după cum se lasă purtată de muzică…

 

Mi-am dat seama că nu am mai publicat nimic în foiletonul meu cu obsesii feminine și pentru câteva momente m-am simțit pierdută. Să nu-mi mai fi captivat nimeni atenția în ultima vreme? Să fi dispărut și ultima urmă de senzualitatede pe Internet? Nu chiar. Mai sunt câteva femei a căror căutătură îmi îngheață sângele în vene și în ale căror gesturi ferme încă mai există o urmă de grație.  Așa că azi ochii îmi alunecă pe mișcările aproape ritualice ale lui Banks, perfect acordate la o piesă de care m-am îndrăgosit iremediabil.

Când dansul tău incită suflul ălă sadic de dinaintea ploii, domnișoară, e clar… You’re a keeper.

 

 

Și apoi, apare Marie-Ange Casta, despre care mi se pare important să menționez este sublima soră a Laetitiei Casta și că are cel mai frumos nume pe care l-am auzit în ultima vreme. Ea seduce echipa de dansatori ai Madonnei, îmbrăcată într-un ansamblu Givenchy pe care mie îmi place să-l încadrez nu la haute couture, ci la haute sensualité.

Să aveți un weekend splendid!

line

Citește și despre alte obsesii feminine:

Dream Girl

Princesse Malade

Femme Fatale

 

 

www.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.com

Advertisements

Magia Sarbatorilor via Marks & Spencer

Dacă în copilărie te fascinau basmele, cu siguranţă noua campanie de Crăciun de la Marks & Spencer o să te cucerească pe loc. Iar dacă nu eşti genul care gustă povestioarele siropoase de Crăciun, atunci poate o sa te convingă Rosie Huntington-Whiteley… sau David Gandy… sau Helena Bonham Carter; toţi trei au fost distribuiţi de regizorul Johan Renck în fashion-filmul de două minute şi jumătate care însoţeşte noua campanie “Magic and Sparkle”, a celebrului retailer britanic.

Totul începe cu o plimbare nocturnă, un câine neastâmpărat care fuge din braţele stăpânei şi o gură de canal ce ţine locul unei porţi către lumea magică a basmelor. Urmează, pe rând, reinterpretări ale unor scene din Alice in Wonderland, Hansel & Gretel, Aladdin si The Wizard of Oz, intercalate cu apariţiile sexy ale domnişoarei Rosie – îmbrăcată în câteva piese de lenjerie roşie, una bucată David Gandy şarmant – jucând rolul pălărierului nebun, şi doamna Carter – mai verde ca niciodată – în rolul atot-puternicului Oz.

Dacă ţi-a atras atenţia vreo piesă vestimentară sau vreun accesoriu din noua campanie de Craciun, notează-l pe lista cu cadouri şi pregăteşte-te să dai o tură într-unul din cele 5 magazine Marks & Spencer de la noi. Cel mai nou magazin a fost deschis în City Park Mall, din Constanţa, şi este un concept store spaţios şi foarte modern din care vei putea cumpăra toate liniile brandului britanic: Per Una, Limited, Indigo, Autograph, North Cost şi Blue Harbour.

Cum ţi se pare ideea campaniei Magic & Sparkle?

text: Claudiu Enescu

foto: marksandspencer.com

Si baietii plang cateodata!

victoria`s secret 2013 www.mauvert.com

foto: vogue.co.uk

Andreea Diaconu, trandafirul negru de octombrie

Ediţia de octombrie a VOGUE Paris o aduce din nou în atenţia publicului pe Andreea Diaconu. Frumoasa româncă este protagonista pictorialului “Rose Noire“, stilizat de GéraldineSaglio şi fotografiat de cuplul de olandezi Inez & Vinoodh. 

Andreea este deja la cea de-a patra apariţie în Vogue Paris, după editorialele din februarie şi mai şi coperta ediţiei iunie-iulie 2013.

Andreea Diaconu, trandafirul negru de octombrie www.mauvert.com

Andreea Diaconu by Inez & Vinoodh - VOGUE Paris october 2013

foto: glossynewsstand.com

DITA forever

Dita von Teese si legendarul artist Mark Mahoney sunt protagonistii campaniei pentru sezonul toamna-iarna 2013/2014 a brand-ului american de ochelari, DITA Eyewear. Si ce formula poate fi mai de succes decat aceea de a-i aduce impreuna pe diva burlesque si pe “parintele” tatuajului in negru si gri, intr-o poveste inspirata de anii `60?

DITA forever www.mauvert.com

Dita von Teese a fost onorata sa fie imaginea brand-ului omonim, mai ales pentru ca are o relatie apropiata cu unul dintre fondatorii brand-ului de ochelari, John Juniper, conform declaratiilor artistei. Se cunosc din 1993, de pe vremea cand Juniper visa sa-si construiasca propria afacere, iar in 1996 cand a lansat prima colectie DITA Eyewear Juniper i-a cerut Ditei permisiunea de a-i folosi numele si a fotografiat primele prototipuri de ochelari avand-o ca model. Reintalnirea din aceasta tomana este una memorabila.

DITA forever www.mauvert.com

DITA forever www.mauvert.com

Povestea DITA Eyewear a inaceput in 1996, la Los Angeles. Celebrii ochelari de inspiratie vintage sunt realzati manual in Japonia, din cele mai scumpe materiale, precum: titan, aur de 18K, aur alb si cel mai fin acetat japonez. Calitatea, design-ul si stilul sofisticat au facut ca ochelarii sa devina rapid un statement si sa fie adorati de cele mai importante vedete internationale. Brad Pitt, Penelope Cruz, Kate Hudson, Lenny Kravitz, Eva Mendez, Jennifer Lopez sau Jamie Fox sunt doar cativa  dintre fanii DITA Eyewear.

In Romania, ochelarii DITA pot fi cumparati din boutique-ul on-line SunglassCurator.

DITA forever www.mauvert.com

Cum vi se par ochelarii DITA?

text: Claudiu Enescu

foto: dita.com

%d bloggers like this: