MAUVERT

fashion & lifestyle blog

Tag Archives: juliette has a gun

10 lucruri pe care le-am aflat de la creatorul Juliette Has A Gun, Romano Ricci

Acum câțiva ani, când mi-am cumpărat primul parfum Juliette Has A Gun într-o repriză de shopping intempestiv parizian, nu m-am gândit că voi ajunge să stau de vorbă cu însuși creatorul esenței răzbunătoare cu care îmi parfumez serile. Dar cum viața e un lung șir de surprize și sincronicități, săptămâna trecută am primit un telefon de la Beautik Haute Parfumerie ca să stabilesc o întâlnire cu Romano Ricci, spiritul rebel și independent care coordonează toată existența brand-ului Juliette Has A Gun, cu ocazia lansării noului parfum „The Gentlewoman”.

Romano Ricci Juliette Has A Gun

Romano Ricci despre cea mai recentă creaţie olfactivă Juliette Has A Gun, The Gentlewoman:

„Caut întotdeauna noi fațete ale feminității. De data asta am avut în minte un portret de femeie androgină. Un fel de dandy, dar varianta feminină. Am gândit parfumul ca pe o apă de colonie. Femeia care poartă The Gentlewoman nu vrea să iasă în evidență datorită parfumului pe care îl poartă, ci prin întregul ansamblu al lucrurilor pe care le poartă şi care îi alcătuiesc look-ul.

Brand-ul Juliette Has A Gun porneşte de la această premisă: Julieta, personajul fragil al lui Shakespeare, are un accesoriu foarte puternic, foarte masculin. Juliette Has A Gun comportă şi o latură mai puţin feminină. Femeile sunt astăzi mai aproape de rolul pe care îl au bărbații, iar The Gentlewoman e evoluţia naturală a acestui fapt. Încerc să urmăresc parcursul unei femei, iar acum a venit momentul să îi fac un portret mai masculin.”

Romano Ricci, Juliette Has A Gun, Gentlewoman, www.mauvert.com

line

10 întrebări-fulger pentru Romano Ricci 

 

Cum ar trebui să perceapă un bărbat o femeia care poartă The Gentlewoman?

Intimidantă și neostentativă, în acelaşi timp.

Ce reprezintă pentru tine o gentlewoman?

Discreţie, politeţe, eleganţă.

Primul lucru pe care îl observi la o femeie?

Ochii.

b4

Care e mirosul pe care nu îl suporţi?

Grepfruit!

Ce porți tot timpul în geantă?

Anxiolytique (n.r.: pastile împotriva anxietății).

Care e filmul care te-a impresionat cel mai tare în ultima vreme?

Interstellar. (#ChristopherNolanFan)

Cel mai bun loc pentru petreceri din toată lumea?

Moscova.

Pălăriile tale preferate sunt realizate de…?

Motsch. Sunt singurele care îmi vin perfect.

O plăcere vinovată?

Am prea multe ca să aleg doar una :).

O regulă pe care îți face plăcere să o încalci?

Aşteptările.

 

Parfumurile Juliette Has A Gun sunt disponibile în România în exclusivitate la Beautik Haute Parfumerie.

Ne vedem

www.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.com

Interviu: Ioana Voicu

Foto: Claudiu Enescu

 

Advertisements

Aromele primaverii

Zilele trecute am elaborat o teorie despre anotimpuri, pe care mi-ar plăcea să ajungem să o punem în aplicare în viitorul cât mai apropiat. Într-o lume ideală, ne-am petrece primăverile lungi în oraș, pentru că toate orașele mari sunt superbe primăvara, când parfumul pomilor înfloriți și temperaturile blânde te îmbie să îți muți biroul pe terase însorite. Apoi, vara ne-am petrece-o neaparat în orășele mici la Mediterană – în grădini aromate de lavandă și leandru, cu priveliște către marea în nuanțe infinite de albastru. Toamna la țară, în Maramureș sau în Poiana Mărului, cu miros de fructe proaspăt culese și reuniuni savuroase de familie. Și iarna am reveni acasă, la Brașov, lângă șemineu, unde întotdeauna plutește în aer o aromă de mere coapte cu scorțișoară și pere fierte în vin. De fapt, unele dintre cele mai pregnante amintiri din călătorii sunt cele olfactive și, involuntar, sortăm locurile care ne-au lăsat o impresie puternică și în funcție de mirosurile pe care le-am simțit acolo, cum ar fi mirosul teilor din Iași în luna mai.

Alegerea Ioanei: Anyway

Aromele primaverii www.mauvert.com

Și parfumul personal are cam aceeași poveste pentru mine: îl asociez cu persoane pe care le-am cunoscut la un moment dat și a căror amprentă olfactivă distinctivă are un loc bine păstrat în memoria mea. Pentru că în ultima vreme lucrurile s-au așezat și am trecut ușor-ușor la un stil de viață mai sănătos, am decis că și parfumul meu de primăvară trebuie să fie unul curat, nonșalant, care să evoce, în primul rând, ideea de  prospețime.

Împreună cu prietenii noștri de Beautik Haute Parfumerie m-am oprit la Anyway, cel mai recent parfum semnat Juliette Has A Gun. Ideea lui Romano Ricci, fondatorul casei, de a încapsula ideea de fericire și libertate într-un flacon, se potrivește perfect cu starea mea de spirit. Anyway are subtile note citrice de floare de portocal sălbatic (neroli) și de lămâie verde, completate de un ușor accent floral de iasomie și puse în evidență de mosc și alte note lemnoase de bază.

line

Alegerea lui Claudiu: Absolue Pour le Matin

Aprilie este una din lunile mele preferate. Ador dimineţile răcorose, lumina blândă care îmi inundă dormitorul şi aşternuturile albe care îmi şoptesc parcă începutul unei zile perfecte. Totul începe cu un duş rece şi câţiva stropi de parfum cu iz de vacanţă, o cafea savurată în tihnă şi un croissant cu unt, ziare, mail-uri şi întâlniri cu oameni frumoşi.

Primăvara asta am descoperit parfumul ideal pentru dimineţile mele perfecte. Este subtil, sofisticat, uşor citric şi mă duce cu gândul la călătoriile la Mediterană şi parfumul delicat al plantelor aromatice. Absolue Pour Le Matin, căci aşa se numeşte acest elixir al simţurilor, este una dintre creaţiile celebrului Francis Kurkdjian şi evocă perfect primăverile târzii, iarba mângâiată de rouă şi nuanţele unui cer decolorat de lumina vibrantă a soarelui. Începe cu note proaspete de bergamotă, lămâie de Sicilia, cimbru şi lavandă, urmate de acorduri discrete de iasomie şi violetă. Este revigorant, proaspăt şi deloc ostentativ, iar la sfârşitul zilei îşi dezvăluie notele lemnoase de ambra.

Aromele primaverii www.mauvert.com

Parfumurile Anyway (Juliette Has A Gun) şi Absolue Pour Le Matin sunt disponibile la Beautik Haute Parfumerie. 

Ioana poartă: top din dantelă H&M Conscious Exclusive, fustă Tommy Hilfiger, pantofi H&M

Claudiu poartă: sacou Massimo Dutti, cămaşă H&M, pantaloni Marni at H&M

Ne vedem

www.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.com

text: Ioana Voicu, Claudiu Enescu

foto: Claudiu Enescu

În căutarea parfumului de vacanță

Zilele trecute am pornit în căutarea unor parfumuri pentru vacanță, iar prima oprire a fost la Beautik Haute Parfumerie. Ne plac eleganța severă a spațiului, amabilitatea echipei și, desigur, selecția de parfumuri, așa că i-am rugat pe băieții extrem de bine documentați de la Beautik să ne dea câteva sugestii de arome.

Casele de parfum pe care ni le-au propus au fost Caron, Diptyque, Juliette Has A Gun și Maison Francis Kurkdijan, pentru mix-ul de tradiție și inovație.

Beautik, Beautik haute parfumerie, parfumuri de lux, parfumuri, parfumerie bucuresti, mauvert, caron, diptyque

Mereu am fost fascinată de colțul de boudoir de la Beautik, care amintește de interioarele pariziene de la începutul secolului al XX-lea. Pudrele Caron, cele mai fine pudre din lume, stau alături de fântânile de reumplere a flacoanelor de parfum Caron, realizate din cristal Baccarat. Atât obiectele cu aspect vintage, cât și parfumurile elegante, evocă istoria de peste 100 de ani a casei franceze. Dintre esențele Caron disponibile în magazin, mi-a atras atenția Eaux de Caron Fraîche, datorită notelor citrice de bergamotă, mandarină și lămâie, pe care le asociez cu vacanțele de vară pe malul Mediteranei.

Ioa Caron

O altă propunere au fost parfumurile nonconformiste create de parfumierul Romano Ricci pentru brand-ul Juliette Has A Gun. Seria de parfumuri cu denumiri precum Mad Madame sau Lady Vengeance se adresează femeilor care adoră jocurile seducției și care vor să lase o impresie de neuitat. Personal, parfumurile Juliette Has A Gun îmi amintesc de Paris și de plimbările interminabile prin ploaie, pe Marile Bulevarde.

Beautik, Beautik haute parfumerie, parfumuri de lux, parfumuri, parfumerie bucuresti, mauvert, caron, diptyque

Am încercat și parfumurile Diptyque, pe care le cunoașteam mai mult prin prisma celebrelorlumânări parfumate. Adresa 34 Boulevard Saint-Germain a devenit, încă de la înființare în anii 60, un reper pentru toți cei în căutarea unor arome simple și frumoase, inspirate din mirosurile captivante ale naturii, de aceea este inscripționată pe eticheta fiecărui parfum. Grafica ambalajelor este una misterioasă și atractivă, care stârnește curiozitatea față de fiecare parfum în pare.

Beautik, Beautik haute parfumerie, parfumuri de lux, parfumuri, parfumerie bucuresti, mauvert, caron, diptyque, tamdao

Alegerea Ioanei: Tam Dao – Diptyque

Beautik, Beautik haute parfumerie, parfumuri de lux, parfumuri, parfumerie bucuresti, mauvert, caron, diptyque

M-am oprit la parfumul Tam Dao pentru că amestecul de esențe lemnoase (santal, cedru, chiparos italian) capătă un interesant miros masculin-feminin pe pielea mea, care îmi place la nebunie. Tam Dao este numele unei localități vietnameze înființată de coloniștii francezi în 1907. Diptyque a lansat parfumul Tam Dao în 2003, ca un omagiu adus splendidei localități, adorată de  Yvez Coueslant, unul dintre cei trei fondatori ai casei Diptyque, care și-a petrecut copilăria în Indochina.

Pentru mine, Tam Dao descrie peisajul verde crud și umezeala rece provocată de ceața care învăluie muntele asiatic. Face parte dintre acele parfumuri care te poartă în locuri neașteptate, pe care le simți vii în imaginație, chiar dacă fizic nu ai fost niciodată acolo.

Beautik, Beautik haute parfumerie, parfumuri de lux, parfumuri, parfumerie bucuresti, mauvert, caron, diptyque, tam dao, citric

Alegerea lui Claudiu: Lumiere Noire – Maison Francis Kurkdjian

Am mirosit nenumărate esenţe, pe câteva dintre ele le-am şi testat pe piele, iar în final am ales un parfum pe care, dacă mi l-ar fi descris cineva înainte, l-aş fi refuzat fără să stau pe gânduri. Şi, credeţi-mă că ştiu foarte bine ce spun! Mirosul trandafirilor îmi provoacă cea mai mare repulsie, atunci când vine vorba despre parfumuri, iar Lumiere Noire, de la Maison Francis Kurkdjian conţine exact acest ingredient. Dar este atât de frumos stilizat şi se îmbină atât de plăcut cu patchouli, pelin, chimen şi scorţişoară, încât mi-a cucerit pe loc simţurile.

Beautik, Beautik haute parfumerie, parfumuri de lux, parfumuri, parfumerie bucuresti, mauvert, maison francis kurkdjian, francis kurkdjian, lumiere noir, amyris

Lumiere Noire nu este nicidecum un parfum liniar. La primul contact cu pielea se dezvăluie aromele de artemisia (pelin) şi patchouli, într-un acord proaspăt, uşor condimentat şi foarte masculin. După ceva timp, aroma de patchouli devine din ce în ce mai pământească, iar mireasma pudrată şi discretă a trandafirului negru – aşa cum l-a numit maestrul Kurkdjian – te inundă treptat şi îţi dă stări nebănuite. Trandafirul lui este întunecat, misterios, diferit.

Beautik, Beautik haute parfumerie, parfumuri de lux, parfumuri, parfumerie bucuresti, mauvert, maison francis kurkdjian, francis kurkdjian, lumiere noire

Lumiere Noir este un parfum matur, uşor experimental, pentru bărbatul sofisticat, care nu înceracă să impresioneze prin ceea ce poartă, ci este fascinant prin felul în care poartă o haină sau un parfum. Errol Flynn l-ar fi pulverizat discret în spatele urechilor, iar Marlon Brando şi-ar fi inundat pieptul cu mireasma spectaculoasă a lui Lumiere Noire.

Beautik, Beautik haute parfumerie, parfumuri de lux, parfumuri, parfumerie bucuresti, mauvert, maison francis kurkdjian, francis kurkdjian, lumiere noire

Francis Kurkdjian este este unul dintre cei mai recunoscuti parfumieri contemporani. A creat peste 40 de parfumuri best seller precum Le Male (Jean Paul Gaultier), Iris Nobile (Aqua di Parma), Green Tea (Elisabeth Arden) sau Narcisso Rodriguez for Her şi a întemeiat propria casă de parfumuri de lux. Flacoanele parfumurilor sale au o identitate cromatică foarte strictă: gri, zinc şi auriu, nuanţele care se regăsesc pe cerul Parisului.

Beautik, Beautik haute parfumerie, parfumuri de lux, parfumuri, parfumerie bucuresti, mauvert, maison francis kurkdjian, francis kurkdjian, lumiere noire

Câteva sfaturi pentru alegerea parfumului:

  • Dacă îți place un parfum, testează-l pe piele! Mirosul de pe eșantion este întotdeauna diferit.
  • Înainte să cumperi parfumul, dă-i timp să se dezvolte pe piele câteva ore după pulverizare, pentru a simți notele de mijloc și cele de bază.
  • Hrănește-ți curiozitatea! S-ar putea să ai surpriza să te îndrăgostești de un parfum total diferit față de cele pe care le foloseai în trecut.
  • Fiecare persoană ar trebui să dețină cinci parfumuri: câte unul pentru fiecare anotimp și unul extrem de personal și bine ales, care să reprezinte alternativa perfectă la celelalte patru pe tot parcursul anului.
  • Vara mizează pe parfumuri fresh: citrice sau ușor florale, care să mențină o atmosferă lejeră chiar și atunci când temperaturile sunt foarte ridicate.

Voi ce parfumuri preferați vara?

text: Ioana Voicu & Claudiu Enescu

foto: Claudiu Enescu

%d bloggers like this: