MAUVERT

fashion & lifestyle blog

Tag Archives: Kate Moss

Oameni la moda | CATRINEL MENGHIA

Catrinel Menghia e şarpele felin cu care mi-am întâlnit privirea toată adolescenţa pe scara rulantă din magazinul universal din Braşov, în drum spre raionul de lenjerie de la etajul 1. Am si acum in minte imaginea aia cu ea – dintr-una dintre primele campanii pentru I.D. Sarrieri; poarta un deux-pieces din dantelă şi pozează cu eleganţa unei gimnaste-acrobate. Imaginea ei se află încă acolo, ca un fel de omagiu adus modelului român care a cunoscut, între timp, faima internaţională.

Am avut şansa să o cunosc pe multi-talentata Catrinel cu câteva săptămâni în urmă, la Sibiu, unde a fost gazda evenimentului Feeric Fashion Days, în cadrul căruia şi-a prezentat colecţia de genţi Catherinelle şi a făcut anunţul oficial că începând cu numărul care se lansează în toamnă, este Creative Director al revistei de modă alternativă Cockaigne.

Timpul pe care l-am petrecut în preajma lui Catrinel mi-a permis să fac ceea ce-mi place cel mai mult: să observ personajul pe care îl studiez, dintr-o altă perspectivă decât cele pe care le-am avut la dispoziţie până atunci. Cel mai mult m-au fascinat mâinile acestei femei de o simplitate dezarmantă, cu nişte gesturi atât de pline de de emoţie, încât am avut senzația că privesc pe cineva care iese pentru prima dată în faţa camerelor de filmat.

Am întrebat-o pe Catrinel Menghia (Marlon) care sunt micile secrete ale stilului său şi activităţile care o fac fericită.

  • Designerul momentului: Olivier Rousteing
  • Un fashion icon absolut: Kate Moss
  • Fotograful pe care îl admiri cel mai mult: Peter Lindbergh
  • 3 atribute ale stilului tau personal: doar unul… simplicity.
  • N-ai purta niciodată: chiar aş purta orice 🙂 De ce, nu?
  • Parfumul pe care îl foloseşti zilnic: Armani Privé Bois d’Encens
  • Nu iţi lipseşte niciodată din geantă: telefonul
  • Pe cine ai vrea să vezi purtând genţile Catherinelle: oricine 🙂
  • Primul lucru pe care îl faci dimineaţa, după ce te trezeşti: îmi sărut logodnicul
  • Un omiţi niciodată din ritualul de înfrumuseţare: demachierea
  • Activitatea preferată care te relaxează în zilele libere: gătitul
  • Ai mereu în playlist: Jeff Buckley – Last Goodbye
  • Personajul de roman cu care ai ieşi la cină: Sherlock Holmes
  • Cele mai bune 3 destinaţii de vacanţă:  Provence, Bucovina, Vietnam 

www.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.com

interviu: Ioana Voicu

foto: catherinelle.com, soleshop.ro, pinterest.com

Advertisements

Noul sezon Salvatorre Ferragamo: senzualitate și rafinament glacial

Pentru campania toamnă-iarnă 2012-2013 a casei Salvatorre Ferragamo, supermodelele Kate Moss, Karmen Pedaru și Sean O’Pry joacă într-un menage-a-trois evocator și romantic precum triunghiurile amoroase de la casele regale de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Scenele s-au desfășurat sub lentila fotografului Mikael Jansson și îndrumările stilistei Anastasia Barbieri.

salvatore ferragamo, kate moss, sean o`pry, fashion campaign, fall winter 2012-2013

Dualitatea feminină din colecția Ferragamo toamnă-iarnă 2012-2013, imaginată de designerul Massimiliano Giornetti, este ilustrată prin alegerea a două modele feminine de tipologii diferite.

salvatore ferragamo, kate moss, sean o`pry, fashion campaign, fall winter 2012-2013 salvatore ferragamo, kate moss, sean o`pry, fashion campaign, fall winter 2012-2013

Kate Moss cea veșnic cameleonică întruchipează, de data aceasta, femeia senzuală și rafinată, ale cărei rochii din șifon cu broderii aurii lasă umerii la vedere. Privirea melancolică trădează caracterul femeii lăsate singure, ai cărei unici companioni sunt voalul și dantela.

salvatore ferragamo, kate moss, sean o`pry, fashion campaign, fall winter 2012-2013

salvatore ferragamo, kate moss, sean o`pry, fashion campaign, fall winter 2012-2013 salvatore ferragamo, kate moss, sean o`pry, fashion campaign, fall winter 2012-2013

salvatore ferragamo, kate moss, sean o`pry, fashion campaign, fall winter 2012-2013

Karmen Pedaru, pe de altă parte, poartă ținutele de inspirație militară din colecția Ferragamo toamnă-iarnă 2012-2013, afișând o atitudine gravă și severă. Sacourile perfect croite, din lână cu revere de piele și nasturi metalici, amintesc de generalii din armată, mereu plecați în misiune, departe de jumătățile lor feminine. Ținutele purtate de Karmen Pedaru pun în evidență și accesoriile de piele, cele care au făcut casa Ferragamo celebră acum aproape un secol.

Karmen Pedaru, Sean O'Pry, Ferragamo, fall winter 2012 1013, fashion ad campaign

Karmen Pedaru, military trend, baroque, fall winter 2012 2013, salvatorre ferragamo, fashion ad campaign  Salvatorre Ferragamo, fall winter 2012 2013, military, baroque, trend, fashion ad campaign, karmen pedaru, sean o'pry, kate moss

În sfârșit, Sean O’Pry este bărbatul misterios și extrem de atrăgător, care privește din umbră, îmbrăcat în costume de culoarea vinului sau a vișinelor putrede, drama singurătății celor două femei.

Salvatore Ferragamo, fall winter 2012-2013, fashion ad campaign, karmen pedaru, sean o'pry, kate moss Salvatore Ferragamo, fall winter 2012-2013, fashion ad campaign, military, baroque, kate moss, sean o'pry, karmen pedaru

Influenţele baroce sunt una dintre principalele surse de inspiraţie ale designerilor în noul sezon. Așadar, echipa Ferragamo a ales să-şi evidenţieze creaţiile în décorul impresionant al Ambasadei  Rusiei din Berlin, o veritabilă “bijuterie” arhitecturală, care subliniază influențele Rusiei țaristei din colecție.

*Creațiile Salvatorre Ferragamo sunt disponibile în România la Casa Frumoasă, Bdul. Lascăr Catargiu nr. 40, București.

text: Ioana Voicu
foto & video: http://www.ferragamo.com

The TREND: Black Leather

Pielea este frumoasă, elegantă şi rezistentă, ceea ce explică şi popularitatea ei, în ciuda tuturor protestelor activiştilor ecologişti. În vestimentaţie pielea a existat dinainte să apară modă, însă pe podium ea este preferată cu precădere în sezonul rece. Pentru toamnă-iarnă 2012/2013 pielea este cu siguranţă unul dintre cele mai hot trend-uri ale sezonului şi a fost prezentă în majoritatea colecţiilor prezentate la New York, Milano sau Paris. Şi pentru că negru este clasic, sexy, sofisticat şi versatil, un total look realizat din piele neagră va atrage cu siguranţă privirile celor din jur.

Designerii nu s-au limitat doar la fustele creion sau asimetrice, ori la iconicele jachete biker; Loewe, Calvin Klein şi Valentino au realizat rochii elegante din piele neagră, care accentuează senzualitatea. YSL,  Fendi, Diane von Furstenberg, Marios Schwab şi Givenchy au readus în atenţie paltonul din piele, până la genunchi, optând pentru minimalism şi tăieturi clasice, fără aplicaţii sau detalii inutile. Pantalonii din piele apar într-o mai mare varietate, de la cei super-skinny (Balmain), până la cei de inspiraţie ecvestră (Gucci) sau baggy (Derek Lam).

Negrul subţiază aşa că toată lumea are unda verde să-l poarte. Totuşi pentru o rochie din piele neagră trebuie să ai o siluetă armonioasă. Altfel, alege o jachetă, o fustă sau pantaloni din piele.

Jacheta biker din piele poate fi purtată şi la o rochie elegantă din mătase, şi la o rochie maiou, din bumbac, atunci când mergi la shopping. Nu uita de geanta mare,  încăpătoare,  realizată dintr-o piele de calitate!

Cu o fustă creion, din piele, poţi obţine un look sofisticat şi extrem de sexy dacă o porţi cu o cămaşă vaporoasă, semi-transparentă, din mătase sau chiar cu banala cămaşă albă. Inspiră-te de la Carine Roitfeld! Ei îi iese îtotdeauna perfect.

Pantalonii skinny din piele arată stylish, purtaţi cu un sacou masculin sau un pulover voluminos din bumbac sau lână.

Accesoriile din piele sunt obligatorii. Cizmele cu ţinte şi genţile mari din piele mată  trebuie să devină piese basic în orice garderobă.

Am făcut o selecţie de piese reprezentative pentru acest trend, care pot fi cumpărate din magazinele de la noi sau online. În topul nostru de află geanta Antigona de la Givenchy, cizmele biker Zara, şi colierul din coral negru Statement Jewelery by Ioana Enache.

1. Botine din piele, 379 lei – Zara

2. Cizme biker, 499 lei – Zara

3. Husa iPad Christian Louboutin, 445 euro – Net-a-Porter.com

4. Căciulă, 29.9 lei – H&M

5. Ochelari Karen Walker, 240 euro – Sunglass Curator

6. Colier din coral negru Statement Jewelery by Ioana Enache, 470 lei – Molecule-F

7. Jacheta din piele Balenciaga, 2297.7 lei – Victoria Online

8. Fusta din piele Isabel Marant, 3219 lei – Victoria Online

9. Curea, 29.9 lei – H&M

10. Şort din piele Isabel Marant, 2989 lei – Victoria Online

11. Curea, 99 lei – Zara

12. Jachetă din piele cu ţinte, 879 lei – Zara

13. Fusta din piele, 399 lei– Zara

14. Cizme din piele, 499 lei – Zara

15. Poşetă Givenchy ANTIGONA – 100depoşete.ro

Givenchy ANTIGONA este una din cele 100 de poşete oferite de Kinder Bueno pe care Mauvert o poartă în avanpremieră, în această săptămână.  La fel cum poate face orice femeie care cedeaza tentaţiei Kinder Bueno şi intră în lanţul slăbiciunilor trimiţând prin SMS la 1718 codul unic de pe interiorul ambalajului. 

 Şi tu te poţi afişa cu această piesă statement dacă te înscrii în concurs!

Dacă eşti una dintre cele 100 de câştigătoare ai ocazia să porţi, pe rând, 12 poşete de lux, printre care şi geanta mare din piele mată Givenchy ANTIGONA . Vestea cea bună? Ultima poşetă pe care o primeşti rămâne a ta!

Asta înseamnă să câştigi o poşetă şi să porţi mai multe. Pentru că o tentaţie nu vine niciodată singură.

text: Claudiu Enescu
foto: vogue.it, net-a-porter.com, molecule-f.com, victoriaonline.ro, hm.com, zara.com, sunglasscurator.ro

It’s all about attitude! ;)

Asta este atitudinea care i se potriveşte cel mai bine lui Kate Moss: sexy, nonşalantă, misterioasă, jucăuşă, imprevizibilă, seducătoare, puternică, instinctuală. De fapt, cred că atitudinea asta poate fi o armă secretă pentru orice femeie!

Fashion film: EVERGLADE – Kate Moss pentru Balmain

Acest film este un exemplu perfect de conţinut reciclat, cu o foarte bună strategie. Când Inez van Lamsweerde şi Vinoodh Matadin au acceptat să realizeze fotografiile pentru campania publicitară Balmain, toamnă-iarnă 2010/2011, având-o ca protagonistă pe Kate Moss, au gândit o strategie dublă. Fără ca nimeni să ştie, renumiţii fotografi de modă au setat 4 camere de supraveghere care să capteze prestaţia neînfrânată a lui Kate Moss, pe canapeaua pe care poza.

Scurt-metrajul se numeşte Everglade, după numele melodiei create de Antony and the Johnsons care serveşte ca soundtrack. Aceste este cel mai nou proiect al duo-ului olandez care îşi propune să estompeze graniţele realităţii.

“Suprarealismul este omniprezent în munca noastră, fie că este realizat cu aparatul de fotorafiat sau prin procesarea pe calculator”, spune Van Lamsweerde.

“Am avut de mai multe ori idea unui astfel de film. Suntem fascinaţi de felul în care diferitele realităţi se întrepătrund, iar muzica, animaţiile, mişcările lui Kate şi unghiul camerei reprezintă aceste straturi de percepţie.”

Datorită acestor ilustraţii animate realizate de artistul Jo Ratcliff (în colaborare cu Bouwine Pool pentru Sherbet), filmul nu numai că o surpinde pe Kate Moss în acţiune, dar îşi propune de asemenea, să sugereze o lume interioară fantastică. “I-am propus lui Ratcliffe să incerce o combinaţie de elemente Dinsey cu altele horror”, iar ceea ce a rezultat este un film idiosincretic “de culise”.

sursa: balmain.com
foto: balmain.com
video: youtube.com
%d bloggers like this: