MAUVERT

fashion & lifestyle blog

Tag Archives: romanian design week

Moda si tehnologie la Romanian Design Week

Unul dintre cele mai interesante proiecte la care am luat parte anul acesta a fost expozitia Intel & Lenovo for Fashion, pentru care am fost curator alaturi de alti 7 bloggeri si influenceri din online-ul romanesc. Intel si Lenovo si-au propus sa digitalizeze moda romaneasca a ultimului secol si sa organizeze o expozitie in cadrul Romanian Design Week, cel mai important eveniment multidisciplinar dedicat industriilor creative din Romania.

Provocarea pe care ne-au lansat-o noua a fost sa gasim personaje cheie, momente sau evenimente de referinta in moda romaneasca a secolului trecut. A fost interesant sa aruncam o privire asupra trecutului, sa gasim repere si sa adunam informatii pretioase, pe care sa le sintetizam in cele 8 filme de prezentare care au rulat pe toata perioada RDW.

Eu am ales sa vorbesc despre Maria Tanase, una dintre cele mai elegante, frumoase, spumoase si talentate personalitati feminine ale anilor `30-`40. Lifestyle-ul ei, senzualitatea, stilul personal pentru care cheltuia adevarate averi, dar mai ales felul in care purta costumul popular romanesc in cele mai mari metropole ale lumii, toate o califica drept fashion icon al perioadei. Despre Maria Tanase se pot scrie carti si se pot face nenumarate filme, insa esentialul pentru care eu am ales sa vorbesc despre ea in cadrul expozitiei Intel & Lenovo for Fashion, puteti sa-l aflati din filmul care urmeaza.

 

Alaturi de Maria Tanase, in cadrul expozitiei au mai fost prezentate: Anna de Noailles, Leny Caler, Constantin Bazu Cantacuzino, Margareta Paslaru, ia romaneasca, Festivalul de la Mamaia si Casa de Moda Venus. Toate cele 8 filme pot fi vizionate aici.

Ne vedem

www.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.com

Foto eveniment: Alberto Grosescu 
Text: Claudiu Enescu
Advertisements

Art & Fashion for Education

Mereu am fost de părere că e greu să faci modă dacă nu ai o susţinere financiară solidă şi constantă, în condiţiile în care sistemul educaţional nu este tocmai performant, iar brandurile româneşti nu prea se înghesuie să angajeze tineri designeri, absolvenţi ai facultăţilor de profil. E mai uşor să reproduci look-uri de podium sau piese din colecţiile mass-market ori să funcţionezi după un management trist şi învechit, nu-i aşa?

În aceste condiţii un proiect caritabil care să susţină tinerii cu abilităţi creative şi intelectuale deosebite, dar fără posibilităţi materiale este mai mult decât binevenit.

Art & Fashion for Education” este un proiect iniţiat și curatoriat de către Pavilion Curatorial Office (Răzvan Ion, Eugen Rădescu și Gergő Horváth) şi Bucharest Biennale şi are scopul de a strânge fonduri, din care vor fi cumpărate computere şi donate acestor adolescenţi talentaţi, selectaţi cu ajutorul Fundatiei Noi Orizonturi.

Art & Fashion, proiect caritabil, www.mauvert.com

Evenimentul va fi în conexiune cu Romanian Design Week şi presupune organizarea unei expoziţii care va fi deschisă în Bucureşti [14 mai – 12 iunie 2015, Atelier 030202], Timişoara [23 iunie – 17 iulie 2015, Muzeul de Artă din Timişoara] şi Cluj-Napoca [03 septembrie – 16 septembrie 2015, Muzeul Național de Artă din Cluj], în care 13 dintre cei mai cunoscuţi designeri români au fost invitaţi să creeze o piesă vestimentară inspirată dintr-o lucrare de artă. Curatorii vor lucra direct cu designerii pentru a crea o expoziție unică, fără precedent în România.

Designerii invitaţi la această primă ediţie Art & Fashion for Education sunt: Smaranda Almăşan, Andreea Bădală, Lucian Broscăţean, Ioana Ciolacu, Andrei Dudău, Răzvan Firea, Olah Gyárfás, Adelina Ivan, Irina Marinescu, Marina Moldovan, Sabina Pop, Lucian Rusu şi Carmen Secăreanu. Aceştia au pornit în demersul lor creativ de la lucrarile unor artişti precum: Maya Lin, Gottfried Helnwein, Antony Gormley, Apichatpong Weerasethakul, Tamara Łempicka, Cy Twombly, Mircea Suciu, Joseph Kosuth, Ben Vautier sau Mike Kelley.

Atât echipa proiectului cât și designerii invitaţi vor lucra pro bono pentru acest eveniment.

Vernisajul expoziţiei va avea loc în Bucureşti, pe 14 mai, la orele 20.00, la Atelier 030202 (str. Sfanta Vineri nr. 11), iar expoziţia va putea fi vizitată până în 12 iunie. Mai multe detalii despre eveniment puteti găsi aici.

Ne vedem

www.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.comwww.mauvert.com

text : Claudiu Enescu

%d bloggers like this: